Versuri

[Jerlăianu Manuela Cerasela]

 

LUMINI

 

Când trupul peste zi aprinde meteorii,

Trec râuri însemnate de păreri,

Eu chem peste speranţe zorii

Şi soarele pe clipele de ieri.

Colinde dau năvală pe buze ostenite,

Că pieptul tău în noapte, ardea când le-a strigat,

Şi-ţi macină regrete de toamnă-ngălbenite,

Ce leagănă o frunză pe imnul de păcat.

Ce lacrimă amară, ce ţipete în noapte,

Se scald în indolenţa puterilor e nea!

Şi ce lumini pe inimi preatinere, răscoapte,

Născând din bezna vieţii, în noapte ne unea.

 

 

   TAINA NOPŢILOR

 

 

În taina nopţilor albastre,

Să ne păstrăm în vis tăcuţi,

Să facem drumuri printre astre

Şi paşii noştrii mai plăcuţi.

 

În taina zilelor cu soare,

Să ne-alintăm cu raze sfinte,

Să trecem vremea prin culoare

Şi peste noi, noi simţăminte.

 

În taina nopţilor de dor,

Să rătăcim culori  în mare,

Pe ţărm de vise-ncetişor,

Să adormim clipa-n uitare.

 

În taina nopţilor nestinse,

Să ne trezim îmbrăţişaţi,

Cuprinsul nopţilor destines,

Să le-mbrăcăm descătuşaţi.

 

 

 

DEALURILE DE POEME

 

 

Dealurile de poeme,

 Scutură dorul din gheme

Și inima plânge, plânge,

Lângă cerul ce se frârge.

 

Tu îmi spui a fost odată,

Eu râspund așa mirată,

Findcă versurile toate,

Cu iubire-s îmbrăcate.

 

Visul prins pe-un val de apă,

De iubirea noastră scapă

Și se varsă-n somnul nopții,

De se rupe clanța sorții.

 

Stelele plutesc de-a rândul,

Ca Măria Sa cuvântul,

Prinse-n căi, se duc de-a valma,

Risipind dorului teama.

 

 

ÎMI E DOR

 

Îmi e dor de somnul florii,

 Dus în inima comorii

Și de pasul nefăcut ,

Către drumul absolut.

 

Iar mă pierd cu mâna goală,

Ce mă scutură, mă scoală,

Unde apa curge  lin,

Ca eternul gust de vin.

 

Îmi doresc o dezmierdare,

Cu  petale – o splendoare,

Să mă simt și eu ca luna,

Când îi dă cerului mâna.

 

 Cât aș vrea acum o fragă,

Cum e gura ta cea dragă,

Care are graiul dulce,

Ce mă strgă la răscruce !

 

Dar mă pierd totuși cu anii,

Să împart cu cerul banii

Și cu drumul absolut,

Soarele meu nevăzut.

 

 

 

IARTĂ-MĂ

 

 

Prinde-mă azi de mâini,

Şi du-mă-n braţele iertării,

Alungă dintre noi străini,

Zvârlind cu ei în largul mării.

 

Poartă-mă gând şi în visări

Şi-mi luminează calea,

Ori lasă-mă în aşteptări,

S-ascund în ele jalea.

 

Nebun de nebunie-aleasă

Pierde pe drum vederea,

Acolo să-ţi devin mireasă,

Să-ți adâncesc tăcerea.

 

Şi mut şi surd şi orb să fii,

Vorbind prin semne sfinte,

Cerând să ai cu mine fii,

Iertându-mă-nainte.

 

 

 

LA CAPĂT DE DRUM

 

 

La capăt de drum ai ajuns

Și văd cum arde în brațe iubirea,

Când mii de dorințe s-au strâns,

Să-mpartă cu noi nemurirea.

 

Dau muguri să crape în soare,

Când  ne-ntindem  destinul  pe jos,

 În burgul cu nume  de floare 

Și alei șerpuite frumos.

 

E gura de noi sărutată la joc,

Lăsată să cânte afară,

Când unii la cină pe flori de noroc,

Ne cântă ceva la chitartă.

 

 Pământul ne arde sub tălpile-ncinse

Și-l stingem cu vinul din sticlă,

 Trec îngeri de seară să fure narcise

Și-n ceruri cu noi se ridică.

 

Văd zorii crăpați și-o boltă de stele,

Când luna se-ascunde în  noi,

Că-n jocul  privirii atâtea mărgele,

Îi cad ca întinsele  ploi.

 

Iar praguri din doruri în parte,

 O împart pe ascelași desen,

Uitat în versuri în carte,

Constant, ancestral și peren.

 

 

EU  CÂNT

 

 

Eu cânt şi-ţi desenez iubirea,

Ca simplu figurant,

Împart la stele fericirea,

Zvârlită în neant.

 

Asez la masă un cântar

Și ochii libertății,

Trasez cu luna un hotar,

Să  prind  esența vieții.

 

Din palma stelelor aleg,

Cupe de dor încins

Și-n raza lunii mă dezleg,

La pieptul ce m-anvins.

 

Și strălucesc ca două zlle,

Ascunse-n sărbătorare,

Dar las pe colțul unei file,

Iubirea trecătoare.

 

 

EU DORM ÎN GÂND

 

 

Când clipa de dureri nestăvilite,

Își lasă ceața pe brațul de cuvinte,

Eu dorm în gândul meu de ploi,

Și umbra în speranțe noi.

 

Dar mă trezește adierea nopții,

Gropițele-n obraji clatină sorții,

Crestez  o aripă de dor purtată,

Și-o altoiesc visul dus la vatră.

 

Atâtea stele au  pierit în parte,

În zborul viselor uitae,

Ce-au prins din colțuri ca să bată,         

 Mirosul  florilor de altădată !

 

 

 

ARDE ÎN FELINAR

 

 

Arde în felinar un rețetar de vise,

Ascuns în florile iubirii interzise,

Dar zilele în crâng au ars de-a valma,

Lăsând în urmă nopțile și teama.

 

Cerul a coborât ca să mai vad-o dată,

Minunea care urcă parfumată,

Când macii-n lanuri  ofiliți de soare,

Simțeau durerea  florilor din zare.

 

Somnul pleacă din patul răsturnat,

În  peștera iubirii dezbrăcat,

Și dă luceafărului locul

Acelui felinar care i-a ars norocul.

 

Dar stelele stau prinse în convoi..

O  urmă de lumină ca și noi.

 Clipele se trec, se duc pe negândite,

Prin felinarul zilelor umbrite.

 

 

TRAS LA CAIERE

 

Tras la caiere pământul,

A urcat în ceruri gândul

Și-a lăsat în Carul Mare,

Cupa lui de supărare.

 

Cu perechi de stele-n palmă,

Din inima nopții calmă ,

A-ncolțit de dor cuântul

Și s-a-nveșmântat ca sfântul.

 

Verde coborând din soare,

Lungi perdele gâlbioare,

Spălătoare de păcate,

 Pentru gândurile toate.

 

Iată caierul de mână,

I-a tras brațul strâns de lână

Și s-a oprit în zăpada,

Strânsă-n lună cu grămada.

 

A-nghețat puiul de lemn,

Dăltiut ca un blestem,

De-a încremenit tot somnul,

 Prins sub pătură cu omul.

 

 

AZI GRAIUL MEU

 

 

Azi  graiul meu dansează,

Pe valsurile vieţii,

Tu cântă și  visează,

Așa cum fac poeții.

 

Ecoul glasului se-adună,

Iar  cerul se coboară,

În  ochiul lui de lună,

Tot versul îți doboară.

 

Aruncă-te în mare,

Sau în ocean de vise,

Dar lasă la plecare,

Brațele-ntre-deschise.

 

Eu voi prinde un umăr,

Iubirea s-o dansez,

În visul tău îți număr,

Toți pașii ce-i valsez.

 

În  ritm cotidian,

Mă duc și eu la soare

Și zvârl ca pe maidan

O  liniște ce doare.

 

În versul meu de dor,

Port fericiri uitate,

 Dar  zâvorăsc de zor,

Speranțele deșarte.