EU ŢI-AM JURAT CREDINŢĂ
Eu, ţi-am jurat credinţă pentru eternitate,
Cu umbrele-am luptat până le-am dat la spate,
Cu vântul m-am bătut în iarna grea,
Iubite nu pleca, nu destrăma iubirea.
Eu ţi-am jurat pe viaţă, veşnicul legământ,
Nu folosii iubirea, ca pe o frunză-n vânt,
Am fost și sunt legată, prin legământ de tine,
Iubite, nu pleca, nu lăsa ploi în mine.
Şi dacă sentimente şi amintiri se duc,
Aş vrea să ştiu, încotro iubite, s-o apuc,
Că mie, mi-ai jurat credinţă-n asta viaţă.
Iubite, dacă pleci, încuie-mă-n speranţă.
SĂ NU MĂ OCOLEŞTI
Ce sentimente port în piept deodată !
Încerc să descifrez ce drumuri ele poartă,
Am înţeles că umbre nu pot să stea pe masă,
Mă fascinează şi mă doare iubirea păcătoasă.
Să ne iubim ar fi de-ajuns, dacă furăm o clipă,
Dar neatenţia-n iubire ne rupe din aripă,
Eu mă gândesc că poate tu, nu vrei aşa puţin,
Tu te gândeşti că poate eu, mă-nvăț cu acest chin.
Să ne iubim în noapte şi-n orice an venit,
Să nu zvârlim în stradă tabloul nesfârșit,
Te-ndemn cu pieptul plin de vise omenesti,
Când porți credința oarbă, să nu mă ocoleşti.
SUNT MAI SĂRACĂ
Sunt mai săracă azi,
Iubirea am pierdut,
În buzunare am purtat,
Norocul prefăcut,
În dulci cuvinte, s-ambrăcat
Și-n poarta vieții;
M-a lăsat.
Acum am gândul dus,
Către iubitul meu,
Mă simt săracă
Și-l rog pe Dumnezeu.
Doamne,
Adu-l să-mi fie lângă,
Că fără el aici,
Inima o să-mi plângă.
Credinţă am în Tine
Și mult te mai iubesc,
Tu Doamne mă ajută,
C-o să mă pocăiesc.
Eu, versuri scriu într-una,
Că-ți place poezia,
Te rog frrumos acum,
Tratează-mi nebunia.
Dacă el se-va-ntoarce,
Am să îi fac copii,
Cu inima curată,
Veșnic ți-oi mulțumii.
Copii-s moştenirea ta,
Ruga te rog ascultă,
Că sunt săracă fără el,
Iar mă simt pierdută.
AZI, PACEA MEA
Azi, pacea mea,
E cântec de chitară în suspine,
E vocea ta de vorbe goale,
În nopţile senine,
Repaus în dorinţă
Şi tratament pentru eternitate.
Îţi zic iubite:
E unda cea mai joasă în ambiguitate.
M-am tăvălit pe iarba verde,
Afară în grădină
Şi de durere am plâns,
Pân-am ajuns la lună,
Acolo am ascuns,
Glasul din chitară,
Ca să îţi dăruiesc,
Durerile de seară.
În brațe te-am cuprins,
Lipsită de putere,
Privirile umbrite,
Să-mi scape de durere,
Liniştea să apară,
Pe-aripi împerecheate,
Să ne luăm,
Să mergem mai departe.
În sfere de lumină,
În alte constelaţii,
Iubirea să rămână,
Pe-naltele vibraţii,
Pacea să fie cântec,
Sub soarele-arzător,
Că nu mai vreau iubite,
De dorul tău să mor.
Tu să-mi schiţezi un zâmbet,
Cu inima pe faţă,
Să-mi dauriesti iubirea,
În orice dimineaţă.
Un timp, o zi ,o lună
Sau veşnicia toată,
Eu vreau iubitul meu,
Iubire înţeleaptă.
DORUL
Mă poartă dorul ca o barcă pe ape,
Prin frunzişul vieţii de geruri uscate.
Visez clipe vii în stâncă săpate,
În ceaţa timpului atât de aproape.
Mă cheamă pe aripi de vară arzând
Şi trec peste ani, inima să-mi frâng,
Mă-mpiedic cu dreptul de piciorul stâng.
Dragostea o văd cum dansează-n vânt.
ÎNTÂLNIREA
Duc mâna de pământ cu mine-n infinit,
O duc acolo sau chiar nu ştiu nici eu,
Îmi oglindesc privirea în punctul lui zenit,
Că vreau să-l întâlnesc pe Domnul Dumnezeu.
Îmi pierd în gând dorinţa şi dorul meu căzut,
Ascult o melodie din inima pustie,
E vocea dulce a cerului ce nu l-am mai văzut,
Că patima din umbră și gândul meu el ştie.
În mine se coboară așa de insistent,
Dar eu atâta zâmbet nici că am mai văzut,
Măicuţa mă privește zâmbindu-mi, evident,
Și-n pragul întâlnirii în braţe i-am căzut.
TU MAMĂ DĂ-MI PUTERE
Eu când te chem, te chem să-mi dai putere,
Pe baricade durerile au copt,
Așează peste frunte palma de mângâiere
Dă-mi strângerea, la pieptul ce l-am supt.
Uitarea-mi neglijează destinul vinovat,
Copil stingher sunt azi cu gândul rătăcit,
Te chem, te strig îţi cer să vii neapărat,
Să-mi daruieşti un gând neprihănit.
Din patima durerii şi pofta ei de viaţă,
Să zvârli din mâna ta amarul din venin,
Iar răul din poveste să-l faci să ofilească,
Rupându-i nemurirea ca eu să îmi revin.
Cu părul încurcat şi faţa-ngalbenită,
Mai cer încă o şansă la viaţă şi destin,
Aştept, te chem, povestea mi-e ştiută,
Tu mama, dă-mi putere, de viaţă să mă ţin.
O DRAGOSTE NEBUNĂ
Cu vorbe de iubire eu m-am hrănit în noapte
Şi-am îndrăznit odată să te aştept în prag,
În braţe să mă prinzi şi să-mi vorbeşti în şoapte,
În şoapte cu iubire să-ţi spun că îmi esti drag.
Cu inima rănită cu gândul dus departe,
Prea goală m-am simtit şi clipa m-a furat,
Ea mi-a vorbit de tine în sensuri despicate
Şi-a stat cu mine-n braţe un timp nemăsurat.
O dragoste nebună m-a străbătut cât zece
Şi stări de fericire pe piept mi s-au urcat,
Clipa de frica ta, neantul lumii trece,
Şi-n braţele iubirii, ca-n iţe s-ancurcat.
FINAL DE POVESTE
Când ai plecat, eu am rămas dezamăgită,
Regret iubite că te-am întâlnit,
Tu m-ai lăsat s'ascult poveşti,
Dar eu mă- ntreb. Pe unde eşti?
Tăcută stau şi-ascult poveştile-n culise
Şi le-nţeleg pentru că sunt traduse,
Sunt încă-ntregi cu vise sparte,
Dar tot n-am înţeles. De ce eşti azi departe?
Şi totuşi parcă vreau să vin la tine,
Să îmi explici cum ştii mai bine,
De ce ai dat poveştii un final
Şi-ai declarant acest război banal.
Dar inima astăzi mie îmi spune,
Că eşti acolo unde Soarele apune
Şi n-ai să te întorci să fiu iubită,
Că ştii că m-ai lăsat dezamăgită.
DOI STÂLPI
Adun un pumn de zori la răsărit de soare,
Rup din grădină cea mai frumoasă floare,
Câteva scoici le strâng în mâna stângă,
Și trimit gându-afară, din urmă să te-ajungă.
Din pietre îmi ridic castele de visare,
Din marginea privirii, vedere de mirare
Și pietruiesc acum haosul din poveste,
Cu lacrimi de lumină pentru ce nu mai este.
Noaptea am să o fac ziuă albă, albă,
Luminător îi pun o lună plină, dalbă
Şi vărs din amintiri în sângele durerii,
C-am devenit doi stâlpi în straiele tăcerii.
REPERE
Repere am lăsat, fierbinți,
Şi-n poezie te-am chemat pe tine.
M-ascund de un balaur fără dinţi,
Să vină soarele să mă topesc în mine.
Iubesc natura şi omul pan'la stele,
Asemeni lor pe Domnul îl iubesc,
Iubesc uitarea ce şterge atâtea rele
Sau ani fără trecut şi viitor firesc.
Odată palma ta, mi-ai așezat pe frunte,
Durerea a plecat din sânu-mi ostenit,
Repere am lăsat în inima-ţi fierbite,
Să pot pleca și eu în drumul hărăzit.
M-ascund de un balaur fără dinţi,
Să vină soarele să mă topesc în mine,
Eu te-am rugat frumos, să nu mă minţi,
Astăzi te-am părăsit, rămâi cu bine.
Frumos a fost misterul, frumosului iubit,
Iubirea la picioare, mi-a dăruit-o cerul,
Tu , mi-ai tratat cu basme și-ai greșit,
Frumos a fost dar ți-am lăsat reperul.
-->
Răspunsuri