PĂSĂRI CĂLĂTOARE
Stăpâni pe lanţul vieţii însă străini de noi,
Mai cerem dimineţii o noapte cu-amândoi,
O noapte cu iubiri cu arderi ca un soare,
Un jug cu înrobiri… Din păsări călătoare.
Un zbor în libertatea, a marii întâlniri,
Legând eternitatea, c-un lanţ de nemuriri,
Iar fiecare zală ce poartă cheia sorții,
În dansul de la gală să rupă uşa nopţii.
Și contopiţi să stăm în pat numit iubire,
Apoi să ridicăm brațul spre fericire,
Să fredonăm, trei şoapte la ureche;
Din păsări călătoare : am devenit pereche.
O PIARTĂ DE MOARĂ
Prin crânguri se saltă speranţe de dor,
Lăsând către ceruri privirea uşor,
Albastre petale de roze uscate în toamnă,
Mi-aşează în vânturi privirea de doamnă.
Elan către lună apuc dintr-un gând,
Trei raze de soare îţi cumpăr şi vând,
Pe pături de stele, mai schimb aşternutul,
Pe inima mea împletită cu tine, trecutul.
Mă arde în palmă puterea ce creşte,
Privirea de dor uşor, uşor se fereşte
Şi-o piatră de moară coboară din vis,
Mă duce de mână în crângul descris
ÎMI PLACE SĂ MĂ PIERD
Îmi place să mă pierd cu ochi închişi,
Ca să trimit gândul până la tine,
Sub ramuri de castani, cireşe şi caişi,
Să facem apoi vieții, copertine.
Îmi place să te-ating cu o privire,
Privire ce sclipeşte noaptea-n somn,
După aceiaşi, dură, grabnică strivire,
A celui ce eu azi, îl numesc domn.
Mi-e sufletul de-atâta fugă ostenit,
Iar trupul meu încet, încet mă lasă,
Îmi place să mă pierd necontenit,
Când joc al vieţii rol şi-i cad în plasă.
Tu, veşnicia să îmi dărueşti în ceruri
Şi să nu uiţi ce mult mi te-am iubit,
Nici că am suferit pe pat de doruri,
Cu ochi deschişi, ca să văd c-ai venit.
De nu vei vrea să te-ntâlneşti cu mine,
Eu voi lua la pas eternitatea toată,
Cu pietre de smarald, argint sau de rubine,
Voi căuta din inimă, să mi te scot odată.
ACUM TE RECONSTITUI
Acum te reconstitui şi mi-e bine,
E ceasul când o clipă eşti departe
Şi cioburi de cristal adun în mine,
Uitând durerea care ne desparte.
Tu te-ai trezit din negura tristeţii
Şi-ai devenit o piatră de granit,
Pe drumul scurs în calea tinereţii,
Acolo unde viaţa te purta rănit.
Te prind uşor cu pură îndrăzneală,
De braţ te iau şi te sărut cu dor,
Arunc în mare astăzi orişice sfială
Şi-ţi spun în şoapte cât mi te ador.
Te reconstitui bucată cu bucată,
Din decăderi şi vârf de nostalgii,
Cu tine viaţa asta, să o văd urcată,
În patosul iubirii, printre picanterii.
EU ÎŢI TOT VORBESC
Că e noapte, că-i târziu, eu îți tot vorbesc,
Mă confund cu visul viu sau copilăresc
Și vorbesc cu tine ziua, uit de întuneric,
Dar văd chipul tău de lut, mut şi efemeric.
Dac-aş fi o stea pe cer, mi te-aş lumina,
Ţi-aş culege din mister pân-ar dispărea,
Dintr-o palmă ţi-aş fura vorbe dulci, amare
Şi cu-o mână de nisip le-aş ascunde-n mare.
Ori m-aş duce printre văi să-mi vindec visarea,
Sau cu-o mână te-aş lăsa să îmi strigi chemarea,
Eu să vin din munţi şi văi, tu să îmi vorbeşti,
Să îmi spui mereu poveşti şi că mă iubeşti.
SEMĂNĂTORUL
Eu, te-am visat în noaptea dintre ani,
Tu ai venit să mă iubeşti, timid,
Ai semănat vrajbă printre contemporani
Şi mă certăm în somn cu-n sentiment perfid.
Cobor să-mi amintesc azi anii tinereţii,
Cu tine vreau acolo să mă întâlnesc,
Să te întreb cu ce ai zugrăvit pereţii?
Cu ce ai împărţit hotarul câmpenesc?
Cu ochii larg deschişi, azi nu mai înţeleg,
Nu înţeleg vieţii, culoare de i-ai dat,
Trăiesc, iubesc pofund şi totuşi mă reneg,
În noapta dintre ani, în vis, m-ai semănat.
PREA MULT
Prea mult ai stat departe,
Prea mult te-am aşteptat,
Cred că ai avut parte,
De prea mult sărutat.
Odată a fost primăvară
Şi m-alergai aşa bezmetic,
M-ai luat uşor de subţioară,
Și-ai te-am văzut coleric.
Prea mult ai stat plecat departe,
Prea mult te-am asteptat,
Cred c-ai pus semn de carte,
Orice floare-a picat.
Loveşte-mă-n priviri de vrei,
Prea mult dar şi prea bine,
Câte flori aveau ochii mei?
Sau câte miroseau ca mine?
Ce floare semăna cu mura?
Ce floare ţi-a plăcut?
Şi câte ţi-au vorbit cu gura?
Sau câte flori ai rupt?
Să mă iubeşti azi e prea mult,
Eu simt că nu-ţi mai vine,
Dar spune-mi ,vreau să te ascult,
Câte erau ca mine !?
AZI ÎŢI AMINTESC
Azi îţi amintesc de-ndată
Ce frumos vorbeai odată,
Nu stăteam nealintată,
Niciodată.
Îmi ziceai că vrei să-mi dai,
Dulcele şi iubit grai,
Eu cu mâna să îţi cer,
Tot ce sper.
Iubite eu vreau să-mi dai,
Trupul tău şi al vieţii trăi,
Cu inima îmi vorbeşte,
Cât traieşte.
Tu durerile eterne,
Cu privirea mi le cerne,
Dulcele tău colţ de rai,
Vreau în vise să mi-l dai.
PRIVIRI AMĂGITOARE
Priviri amăgitoare ,
Din ochişorii verzi,
Împrăştii pe cărare,
Sau seara prin livezi.
De mână când mă ţi,
Prin păr de-ți treci o mână,
Sau seara când nu vii ,
Ai inima hapsână.
Și mie tu îmi dai ,
Priviri amagiroare,
Dar te-aş lasa să stai,
Cu ochii înspre Soare.
Tu pierzi mereu cu firea,
Distinsele domniţe,
Ce seară-ţi dau iubirea,
Și noi făgăduințe.
Eu ţi-am jurat iubire,
Iubirea îmi dă forţa,
Să văd ca ta privire,
Se stinge dimineaţa.
Oricâte ai tot face,
Inima ţi-e rănită,
Tocmai de-aceea tace,
Drăguța ta iubită.
PRIMĂVĂRATIC
Cald nu-i, frig nu-i, nici soare,
Nici raze printre nori,
Nici urmă sfântă de-ncercare,
Să plouă astăzi peste flori.
E starea pură de speranţă,
Plină de-o armonie de culori,
Ce-s pregătite pentru viaţă,
Ca pentru sărbători.
Prinsă c-un sigur jurământ,
La mijloc şi la poale,
În capăt are un cuvânt,
A morţii ei banale.
A aşteptat prea mult,
Timpul, să o găsească,
Dar mie-mi place să ascult
O primăvară,
Cu haina preoţească.
-->
Răspunsuri