Comisarul Cristea se întoarse şi intră în maşina de Poliţie, în spate, de data asta.
- Hai Bogdane, porneşte maşina.
- Unde mergem, domnule comisar? întrebă acesta în timp ce pornise maşina.
- Mergi pe unde vrei tu, nu contează şi să nu pui întrebări, ai înţeles?
- Da, domnule comisar, am înţeles! îi răspunse Bogdan, observându-l în oglindă.
Îşi ţinea mâna stângă în buzunarul bluzei de la trening şi mâna dreaptă o ţinea afară. Pielea mânii drepte se albise, datorită încleştării cu care îşi strângea pumnul.
Văzându-l, Bogdan ştiu că nu este de glumă cu comisarul. Gândul că dacă i-ar fi tras un pumn cuiva în acel moment, i-ar fi întos faţa la spate, îl făcu să simtă fiori pe şira spinării.
,,Ce i s-o fi întâmplat oare? Şi cu cei doi prieteni ai lui? Se vede treaba că nu numai cu ei s-a întâmplat ceva, dar şi cu şeful meu e ceva. Totul e legat de prietenii lui, dar ceva este şi cu el’’.
Neştiind ce se întâmplase în garaj, nu înţelegea nimic. Acest lucru îl făcea să fie extrem de curios. Nu era prima oară când lucra noaptea şi comisarul îl suna pentru că prinsese pe cineva cu mâţa-n sac - era una din expresiile favorite ale comisarului - însă, era prima oară când comisarul nu-i spunea nimic şi tot îi repeta să nu pună întrebări. Asta i se părea ciudat şi se gândi că era vorba despre el personal, dar şi de vecinii lui. Îi ştia din vedere pe domnul Tică şi pe doamna Mariana, datorită comisarului şi ştia că sunt prietenii săi.
Comisarul se gândea la Livia şi nu-i venea să creadă nici acum. De multe ori simţise ceva, dar niciodată nu o crezuse în stare de o asemenea trădare. Uitase complet de Bogdan şi nu-l mai vedea.
,,Doar funcţia şi banii mei au contat pentru ea? Nu pot să mai trăiesc cu ea, aş fi un retardat mintal dacă aş mai sta cu ea de acum înainte. Îi voi spune dimineaţă să-şi facă bagajele şi să se ducă la Suciu sau la cine-o vrea ea, că mie nu-mi mai trebuie femeia asta! Doamne, ce-am făcut ca să merit asta? Ştiu eu că nu-s un bărbat frumos, dar chiar aşa? Doar asta am însemnat eu pentru ea, timp de zece ani? Doar un uriaş cu bani şi cu funcţie? Doamne Dumnezeule, ce-o să fac de-acum în colo, după ce-am s-o trimit cadou lu' Suciu sau lui cine-o vrea ea? De lume n-o să-mi pese ce-o să spună când o vedea că sunt singur, dar eu ce-am să fac? Sunt prea bătrân ca să mai merg la agăţat de femei. Dar am să-l prind eu pe Suciu cu mâţa-n sac. N-o să mă las până nu-l prind şi nu-l bag după gratii. Ştiu sigur că învârte mămăliga în reluare şi-atunci va fi vai de el! Vaai de el! Oricum, pe Livia o trimit la plimbare când ajung acasă. Mamăăă! Ce-aş bea ceva, dar nu am bani la mine. Dacă are băiatul ăsta bani la el, îmi cumpăr o sticlă de vodka. Cred că o Stalinskaya ar fi bună."
- Bogdane, ştii vreun magazin sau bar cu program non-stop pe-aci, prin zonă?
- Da domnule comisar, puţin mai în colo, la stânga este un magazin cu program non-stop, îi răspunse Bogdan.
- Du-mă până acolo. Ai bani la tine? Că eu nu am acum, că plecasem în vizită la Tică. Acolo am aflat despre Mariana, apoi..., în fine, ai bani?
- Da, domn comisar, am.
O luă pe stânga şi după o sută de metri ajunseră în faţa unui magazin. Bogdan opri maşina, îşi scoase portofelul şi îi dădu comisarului o sută de lei. Acesta îi luă şi coborî din maşină. Intră în magazin şi se întoarse în scurt timp cu o sticlă de Stalinskaya Vodka. Când îl văzu Bogdan din maşină, nu-i venea să creadă. Nu-l văzuse niciodată beat pe comisar şi nici măcar nu avea idee cum ar fi arătat, dar acum văzându-l cu sticla de Stalinskaya în mână, rămase perplex. Comisarul se apropie de maşină şi îi spuse:
- Bogdane, pleacă acum, vreau să rămân singur.
Bogdan nu mai putu să se abţină. Ieşi brusc din maşină şi îi spuse:
- Nu plec niciunde domn comisar! Domnule comisar, ce este? Ce se întâmplă cu dumneavoastră? Puteţi să-mi faceţi ce vreţi dumneavoastră, puteţi să mă şi bateţi! Haideţi, daţi-mi zece pumni mari de-ai dumneavoastră, mă faceţi terci şi după aia tot îmi spuneţi ce-i cu dumneavoastră, dar eu singur nu vă las, nu plec niciunde! Cine va murit, domn comisar? Sau ce-aţi păţit? Ce vă arde?
Fu rândul comisarului să rămână perplex de data asta. Nu-i venea să creadă că Bogdan avusese curaj să-l înfrunte în felul acela. Dar nu simţi nevoia să-l repeadă în acel moment, cum făcea de obicei, când cineva îndrăznea să-l înfrunte sau să-l sfideze. Îl privi atent, după care întoarse capul, fără să-i răspundă nimic. Atunci Bogdan continuă:
- Haideţi, spuneţi-mi de ce vreţi să vă îmbătaţi? Chiar aşa de tare arde focul, domn comisar?
- Arde Bogdane, şi arde rău de tot. Dacă ai şti...
- Ce să ştiu, domn comisar? Şi haideţi, descărcaţi-vă sufletul odată! Ce este?
- Ce să fie? îi răspunse comisarul şi continuă, e doar un mic amănunt fără importanţă, pentru tine. Apoi zâmbind amar, continuă să-i spună, sunt însurat de zece ani cu o femeie care, întodeauna m-a văzut ca pe un uriaş cu funcţie şi cu bani. Asta e, Bogdane.
După care intră în maşină. Bogdan intră şi el la volan, dar nu porni maşina. Comisarul desprinse staniolul de pe gâtul sticlei, desfăcu capacul şi dădu pe gât vreo două guri de vodka. După aceea îi povesti despre răpirea doamnei Mariana şi despre Livia. După ce termină de povestit, îi spuse:
- Fii atent Bogdane, că am avut încredere în tine şi ţi-am povestit. Să nu dea dracu să aud ceva din gura ta la servici sau pe undeva, că mă supăr urât de tot!
- Staţi liniştit domnule comisar, o să-mi ţin gura. Doamneee! Aşa ceva...
Şi îşi făcu cruce, gândindu-se că într-adevăr, comisarul avea motiv serios să-şi dorească să bea şi că dacă ar fi fost el în locul comisarului, i-ar fi omorât pe amândoi în bătaie. Când îşi termină povestea, comisarul băuse jumătate de sticlă. Bogdan porni maşina, fără să-l mai întrebe pe unde să meargă. Îl plimbă pe străzile oraşului fără să-i mai spună nimic, până cănd comisarul bău toată sticla de Stalinskaya. Deşi băuse toată sticla, nu părea beat. Dacă nu ar fi avut sticla goală de vodka în mâna, Bogdan n-ar fi crezut că băuse ceva. La un moment dat, comisarul îi spuse:
- Bogdane, du-mă acasă, că m-am săturat de plimbare. Banii ţi-i dau mâine, că azi nu vin la lucru.
- Da, domn comisar. Spuneţi că sunteţi răcit şi una-două v-aţi scos, iar banii mi daţi dumneavostră când doriţi, nu-mi fac eu probleme de asta. Îmi fac probleme că ştiu acum că nu vă este bine şi ce-o să faceţi. Scuzaţi-mă, dar mi-e grijă şi nu vreau să par indiscret.
- Merci Bogdane, o să fiu bine, sunt băiat mare, mă descurc, îi răspunse comisarul, zâmbind trist.
,,Şi încă ce mare sunteţi, domn comisar şi la propriu şi la figurat! Sunteţi ca un munte, dar şi dumneavoastră sunteţi om", gândi Bogdan.
După aceea îl duse acasă. Când ajunse în faţa blocului, se dădu jos din maşină şi îşi luă la revedere de la Bogdan. După ce plecă acesta, simţi cum îl învăluie ameţeala de la vodka. Merse împleticit până la intrarea în bloc şi urcă cu greu treptele până la etajul unu. Se opri puţin şi asculta cum doamna Mariana vorbea cu copilul ei la telefon:
- Copilul lu' mama, ce faci?... eu fac bine...uite, fac mâncare... păi da, că azi-noapte am citit o carte şi de-aia n-am dormit, aşa că m-am ridicat din pat şi fac mâncare. Tu ce mai faci?... eşti bine, copilul lu' mama? ... ce să fac? ... chiar dacă eşti tu mare, tot copilul meu eşti...
Ascultând-o şi simţindu-i bucuria din glas atunci când vorbea cu băiatul, se bucură iarăşi pentru ea şi pentru Tică. Când o auzi că a citit azi-noapte o carte şi că face mâncare, ghici intenţia prietenilor săi de a nu-i povesti nimic băiatului. Se gândi că va merge pe la ei deseară, că acum nu are rost să-i deranjeze. Apoi gândindu-se la situaţia lui cu Livia, se posomorî. Urcă până la etajul doi şi intrând pe uşă, strigă:
- Liviaaa!
- Daaa! îi răspunse aceasta şi văzându-l ameţit, se sperie.
Încercă să-i spună ceva:
- Andrei, eu...
- Livia, ţi-ai făcut bagajele?
- Bagajele? Ce bagaje?
- Da, bagajele. A fost prost "uriaşul" până acum, dar de acum numai e, s-a deşteptat! Doar nu ai impresea că mai eşti soţia mea, de-aseară!
- Ceee? Şi unde să mă duc, Andrei?
- La Suciu sau unde vrei tu! strigă el şi continuă, până la ora prânzului să fii plecată! Nu vreau să-ţi mai văd nici umbra pe-aci, ai înşeles? Şi nu încerca să-mi mai spui ceva, că palma lui Suciu care ai primit-o aseară va fi nimic, pe lângă celelalte care am să ţi le dau eu, dacă încerci să mai vorbeşti cu mine. Hai, ia-ţi boarfele şi să nu te mai văd!
După aceea se întoarse cu spatele, fără să-i mai spună nimic. Niciodată nu dăduse în ea şi nu lovise nicio femeie în viaţa lui, dar dacă ea ar fi continuat să-i mai spună ceva, atunci ar fi plesnit-o.
Sfârşit
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri
Da Mircea, chiar este sfârşitul.
Mulţumesc!
Dar chiar e sfîrșitul, sau numai la capitol?
Mulţumesc din suflet, Delia.
Grumos Miha, ai scris o nuvelă pe cinste. Bravo! Ţine-o tot aşa.