Anii mei

Viața este un carusel în care nu știu ce se întâmplă, 

Câteodată este mută, câteodată este foarte vocală, 

Îmi trăiesc viața frumos și vreau să mai zâmbesc, 

Când sunt odihnită deseori cu sufletul eu vorbesc.

 

In fiecare zi mai fac ceva și îmi bucur mult inima,

Când sunt supărată mi se încruntă rău și fruntea,

Anii mei toți sunt bine copți ca și gutuile toamnei, 

Nu mă interesează culoarea și calitatea hainei. 

 

Am alergat mult în viață dar acum eu m-am oprit, 

Și mulți ani printre lacrimile triste am mai suferit, 

Așteptăm ceva dar nu vedem cum timpul trece, 

Cu gândurile sufletului vesele mereu se întrece. 

 

Am primit bine de la părinți cei șapte ani de acasă,. 

Mi-au dăruit bunicii,  părinții o copilărie frumoasă, 

Restul anilor mai sunt și anotimpurile dintr-o viață, 

Sunt fericită când mă trezesc bine într-o dimineață. 

 

Nu mai îmi schimb viața pentru nimeni niciodată,. 

Poate în viața mea din timp eu am greșit o dată, 

Anii mei sunt frumoși și îmi colorează bine viața,. 

De aceea mi se bucură mereu privirea dar și fața. 

 

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • laughing

Acest răspuns a fost șters.

navigare

Blog Topics by Tags

Monthly Archives

Topics by Tags

Monthly Archives

-->