Poezia este anotimpul plin de multă culoare,
Se apropie cu iubire în fiecare zii de o floare,
Primăvara mi s-a cuibărit printre ani in suflet,
Este frumos al ploiie nastâmpărat mic ropot.
Simt, primăvara este in viață și inimă eternă,
Așez o rază de Soare să mă aștepte pe pernă,
Soarele solitar vine fericit printre verzi ramuri,
Mi se încarcă toate privirile și sufletul de culori.
Soarele se mai odihnește lângă mine în grădină,
După ploaie simt că o rază de Soare o să vină,
Mireasma și frunzele călătoresc iar printre flori,
Stau mult și privesc cerul senin în curte deseori.
Soarele se odihnește iar pe patul verde de lalele,
Așa mai sunt de mulți ani lângă mine toate zilele,
Doar visul se mai oprește lângă copacul bătrân
Întotdeauna sufletul în curtea timpului este bun.
Și printre pașii liniștiți ai frunzelor sunt visătoare,
Căldura verii să mi-o fure acum chiar mă doare,
Se scurge cerneala timpului peste frunze veștejite,
Numai cu frunze toamnei sunt toate iar acoperite.
Peste tot văd numai urmele galbene ale toamnei,
Am schimbat acum tristă și toate culorile hainei,
Mă mai amăgește iar un alt răsărit rece de Soare,
Se pregătește zăpada să revină pe aceeași cărare.
Mă învăluie cu nostalgii vântul înghețat al iernii,
Sunt atât de triste la geamul meu razele Lunii,
Fulgii de zăpadă mi se așează liniștiți pe tâmplă
Iarna cu fulgi mi se pare câteodată mai simplă.
O umbră vrea printre anotimpuri să fie întuneric,
Am pregătit un ceai cald și inflorit într-un ibric,
Printre ghiocei, frunze verzi, ploi reci călătoresc,
Și cu timpul anotimpurilor vieții eu mai vorbesc.
-->
Comentarii