14 proză
Anotimpurile sufletului
Mă apucă câteodată nostalgia printre amintiri și rânduri scrise.
Când vine primăvara îmi încarc sufletul cu mulți ghiocei și ascult o melodie care curge ca apa descătușată de gheața iernii. Într-o dimineață m-am trezit in inimă cu amintirea unei vacanțe printre cărți, valuri, munți. Departe de casă am locuit într-o mică cabană, printre brazi și susur de ape. Privesc cu drag printre frunze la soare, desenez cu privirea pe cer o floare. Alunec cu pașii rupți de acestă lume, îmbrățișez cu privirea culorile pădurii, albastrul cerbul, plin de liniște. Deschid o carte "Jurnalul fericirii".. îmi amintesc "Albastrul nu este culoare, el e și o liniște". Da, așa este, mă simt deseori îmbrățișată de albastrul cerului, de verdele pădurii. Numai eu sparg liniștea cu câteva acorduri de chitară.
Și iar poteci de dor mă duc printre valurile înspumate ale mării, doar eu și o chitară printre aburii unei ciocolate calde, calc nisipul fierbinte și fug repede in mare. Privesc valurile adormite de Soare, simt atingerea caldă a vântului.
De fapt îmi aduc iar aminte de mine când ploaia rece sărută pământul desfrunzit al toamnei. Strâng în brațe teiul sărăcit de frunze, scuturat de salbatecul vânt. O ciocolată cu gust de toamnă in calendarul inimii mele. Țes gândurile și le adăpostesc printre frunze, departe de ploile reci. Simt arămiul unei dimineți și mă refugieze in liniștea cuvintelor. Pe un podeț ce șerpuiește blânda toamnă și ațipește pe frunzele răzlețe in bătaia vântului. Început de toamnă pe o bancă acoperită de o eșarfă din altă vară și o chitară.
Frumoasă este toamna și in cuvinte strânge amintiri, scrie pe unde a trecut cu picuri de ploaie și aduceri aminte. Frumoase sunt și nopțile lungi de iarnă, când norii de plumb încep să cearnă amintiri din alte anotimpuri. Penelul meu colorează o noapte rece, senină dar știu că repede o să vină. Gerul, zăpada, gheața trezesc în mine nostalgii hibernale.
Într-o lume atât de rece iarna îmi încălzește sufletul cu obiceiuri unice, minunate. Mă cuprind fiori reci când mă uit pe geam privesc nopțile albe,, ramurile triste. Zâmbetul îl mai păstrez printre pleoapele anotimpurilor frumoase, au fost cu mine, le-am descifrat in multe cuvinte.
Un călător câteodată obosit care mai uită câteodată drumul...dar ajunge întotdeauna la destinație. Gânduri ascunse în albumul unei ciocolate din care sorb vise croșetate de timpul care zboară. Un zâmbet, verde crud ploaie, soare, invazie mai ruginie, mult alb, astăzi și mâine. Timpul, ziua și noaptea pe firul vieții adună gândurile in nisipul din clepsidră.
-->
Comentarii