Din copilărie noaptea întotdeauna citesc,.
Îmi place mult liniștea profundă din casă,
Am mai multe cărți și gutui acum pe masă,.
Câteodată și cu stelele nopții mai vorbesc.
O ceață încet, încet peste gânduri se lasă,.
Câteodată multe amintiri nu le mai găsesc,
Dar în sufletul meu încep să le povestesc,.
De ceața de afară și de ploaie nu îmi pasă.
Ceasul vechi ticăie iar liniștit lângă o carte,
Eu lucrez deseori ceva și sunt foarte fericită,.
Și la geamuri ploaia foarte tare acum bate.
Sunt cu sufleul meu in viață foarte împăcată,.
Gândurile mele câteodată sunt mai supărate,.
Numai ploaia mare pe la ușă acum ma caută.
-->
Comentarii
Ceasul vechi (sonet)
În lumea veche a timpului trecut,
Un ceas bătrân, în podul uitat,
Cu a său tic-tac, aproape tăcut,
Povestește secretul adânc îngropat.
Cu limbi de metal, vechi și ruginite,
Își numără clipele, rămase în urmă,
Și fiecare ticăit plin de ursite,
Din vremuri demult uitate, ca alarmă.
Cu fața patinată, de veacuri străbătută,
Își spune povestea, în linii șters,
Amintiri se adună pe o redută,
Pe fiecare cadran, o viață în revers.
Cu secundele lui, ca un fluier de vânt,
Trece prin visele ce-au fost legământ.
abab/cdcd/efefgg/