E țara mea frumoasă, România cea eternă,
Aici simt in suflet și iubirea mare maternă,
Marea, înaltul munților și câmpiile bogate,
Dar și poveștile lui Creangă mai adevărate.
Oriunde aș mai fi plecata în colțurile lumii,
Îmi aduc aminte mereu și cuvintele mumii,
Pe acest pământ soarele bine te încălzește,
Sfântul grai românesc mai frumos doinește.
E țara mea frumoasă, România cea străbună,
In doinele câmpului, a munților iubirea adună
Aici arde Soarele tare dar și vântul cu mult ger,
Pe Nehoiu mă simt în viață și aproape de cer.
Oriunde aș fi departe și în greaua străinătate,
Aici ascult numai doinele tale frumos cântate,
Pământ sfânt lovit deseori de mai multe valuri,
Unde vapoarele pline se opresc iar și la maluri.
E țara mea frumoasă, România pădurilor mărețe,
Unde doinele te mângâie bine cu multă tandrețe,
De ce mulți pleacă de aici in viață mereu pribegi,
Trăiesc triști, departe după cele mai străine legi.
Oriunde ascult cu sufletul meu trist doina de jale,
Câteodată vorbele mai goale sunt foarte nazale,
Suflete pustii întotdeauna cu haine mai colorate,
Numai cerul le știe bine ale lor mai multe păcate.
E țara mea frumoasă, România, Baraganul bogat,
A graiului sfânt, de mii de ani aici bine semănat,
Zadarnic și fețe străine vor veni să îl fure mereu,
Păzită va fi de Ștefan, Mihai dar și de Dumnezeu.
Oriunde aș fi, pe munte in dumbravă și cu pasul
Numai aici vreau să fac mereu în viață popasul,
Cele mai frumoase daruri sunt mereu doinele,
Nu seamănă niciodată cu cântecele orientale.
-->
Comentarii