Gândul meu se roagă și departe călătorește,
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătate,
Am nevoi in viața mea de mai multă liniște,
Cu sufletul meu rugăciunea mereu vorbește.
Eu mă rog la Dumnezeu și pentru copii buni,
Așa cum au fost în viata lor ai mei străbuni,
Nu dau voie unei vorbe urâtei in viață să vină,
In suflet numai cuvintele Biblie se mai adună.
Credința ortodoxă îmi mângâie sufletul mereu,
Prin credință mă ridic pe un drum foarte greu,
Am primit de la bunicul preot și o rugăciune,
Care printre mulți ani sufletului multe ii spune.
Nu caut bogații niciodată, numai în suflet bun,
Din credința mea numai ce este frumos adun,
Caut printre cuvinte să mai scriu și o poezie,
Se bucură sufletul când bunicul avea o bucurie.
Călătoresc bine printre zile și nopți prin credință,
Numai ruga îmi aduce in viață mai multă voință,
Mirul îmi curăță privirea bine și toată viața mea,
Urc prin credință pe drum oricât ar fi viața de grea.
Comentarii
🙏