Prietenii din copilărie

Prietenii din copilărie

Sunt un suflet mai visător cu o frumoasă poveste, 

Dar și strada mea veche a copilărie nu mai este, 

Aveam câțiva prieteni cu care mă jucam fericită, 

Eram întotdeauna în casele lor mereu bine venită. 

 

Și mamele lor in viață erau foarte bune prietene, 

În sufletul meu amintirile încep iar să se adune, 

Mergeam amândoi la școală și stăteam in bancă, 

Întotdeauna aveam un chef copilăresc de joacă. 

 

Prietenul meu a fost doctor dar este la cer acum, 

Deseori mă gândesc la el pe al vieții mele drum, 

A fost un băiat foarte inteligent dar și cu credință, 

Dar avea din copilăria nostră foarte multă voință. 

 

Am mai avut o prietenă foarte bună in copilărie 

În curte avea și un leagăn care îmi plăcea mie, 

Dimineața mergeam la ea când ea dormea bine, 

Dar și fratele ei mai mare deseori vine iar la mine. 

 

Aveam și mulți prieteni pe strada dintr-o poveste, 

In sufletul meu Emilian, Marcela, și Costel iar este, 

Anii au trecut și amintirile sunt tot în sufletul meu, 

Din copilărie noi ne rugam fericiți și la Dumnezeu. 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

navigare

Blog Topics by Tags

Monthly Archives

Topics by Tags

Monthly Archives

-->