Nicoleta Mija - Prin credință

Nicoleta Mija - Panorama literară, septembrie 2023

18 poezie

Prin credință

12231358874?profile=RESIZE_400x

 

Am in suflet pacea, fericirea dar și bucuria, 

Primul profesor bun a fost numai credința, 

Dar eu am întâlnit pe drumul meu armonia, 

Încercările, grijile mi-au întărit bine voința.

 

Alerg, merg, mă așez, în viață nu șovăiesc, 

Cei șapte ani de acasă sunt pașaportul meu, 

Niciodată cu răutatea nu mă intovărășesc, 

Întotdeauna lângă copil a fost Dumnezeu. 

 

Sufletul arată ce in viața ta mereu mai faci, 

Și credința în sufletul meu frumos trăiește, 

Poate câteodată viață îți spune să și taci, 

Rugăciunea cu mine întotdeauna vorbește. 

 

Un suflet plin de iubire nu ascunde nimic. 

Sufletul nu are bogații, dar are și amintiri, 

Când cad eu numai prin credință mă ridic, 

Și îmi aduce multă lumină mereu in priviri. 

 

Să fiu înconjurată de oameni care zalbesc,  

Muzica îmi aduce in viață aripi și gânduri, 

Când vorbesc numai cuvinte bune folosesc, 

Îmi infloresc iarna în suflet și tot trandafirii. 

 

Atunci când sunt tristă soarele meu răsare, 

Deseori îmi mângâie viața și veselia și zbor, 

Eu păstrez in credință întotdeauna o floare, 

Ascult muzica când pe cer mai apare un nor. 

 

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Versurile sunt simple, dar emoționante.

    Poezia are un ritm plăcut, care ajută la crearea unei atmosfere de speranță.

Acest răspuns a fost șters.

navigare

Blog Topics by Tags

Monthly Archives

Topics by Tags

Monthly Archives

-->