8 poezie
Se joacă ploaia
Cerul iar s-a întunecat rău afară,
Încarc și stiloul dintr-o cslimară ,
Chitara stă liniștită pe canapea,,
Un glas spune te împăcă cu ea.
În acestă seară, plouă iar plouă,
Privesc umbrela mea cea nouă,
Și memoria inimii îmi spune ceva,
Sărutul tău când ploaia iar cădea.
Alunecă printre pleoape și un cuvânt,
Nu-mi pasă mie de al ploii rece vânt,
Câteva alune și un pahar cu puțin vin,
Și multe gânduri în suflet mereu revin.
Respir și nimic nu mă poate tulbura,
Și numai ploaia la geam se-niolbura,
Ce nu-mi amintesc am totul in ochi,
Trandafirii iubirii într-un mănunchi.
Privesc ploaia printre infloriți copaci,
Chitara mă întreabă "tu ce mai faci? *,
Pe masă, liniștit un pahar cu puțin vin,
Se joacă ploaia cu al chitării suspin.
Cad picăturile în grădină ca altădată,
Plouă, plouă, beau puțin vin împăcată,
Este roșu ca frumoasa floare a iubirii,
Ploaia s-a potolit la sfârșitul povestirii.
-->
Comentarii
Versurile "Cad picăturile în grădină ca altădată, / Plouă, plouă, beau puțin vin împăcată, / Este roșu ca frumoasa floare a iubirii, / Ploaia s-a potolit la sfârșitul povestirii" sunt o concluzie frumoasă a poeziei. Ele sugerează că iubirea este o forță puternică, care poate trece peste orice.