Câinele ciobanesc stă liniștit în curte,
Vrea iar cântecul vântului să îl asculte,
Ninge acum peste curte atât de frumos,
Este multă zăpadă adunată iar pe jos.
Soarele iernii mai reci repede și apune,
Fulgul de zăpadă mai multe îmi spune,
Simt în sufletul meu câteodată o tăcere,
Câinele ciobanesc vrea și o mângâiere.
Fulgii de zăpadă au început să zboare,
Dispare din curte ultima rază de Soare,
In suflet am întotdeauna multă pace,
Numai ceasul mai vechi pe masă tace.
Visele nopții sunt câteodată adormite
Legănate în viață de gândurile nerostite,
Somnul alunecă încet printre pleoape,
Câinele ciobanesc este acum aproape.
Vântul la geamuri foarte tare iar cântă,
Pe bolta cerului foarte senină și sfântă,
Fulgii de zăpadă alergă într-o noapte,
Printre a visurilor tăcute calde șoapte.
-->
Comentarii
Tăcerea fulgilor
În liniștea nopții, fulgii cad în dans,
Tăcerea lor, un cântec subtil, avânt.
Îmbrățișând pământul, cu grație și șarm,
Cu fiecare zbor, lasă amprente pe farm.
Sub lumina lunii, albă ca un vis,
Fulgii dansează în aer, învăluind orice.
Tăcerea lor vorbește în versuri de nevăzut,
Într-un poem de iarnă, sub cerul senin și mut.
Cu aripi de cristal, plutesc ușor,
În tăcerea lor, se simte un dor.
Fiecare fulg, o poveste nescrisă,
În amintirea iernii, rămân veșnic închisă.
Pământul își învelește haina în alb,
Tăcerea fulgilor, un ecou cald.
În linștea lor, se ascunde un mister,
Un poem nescris, de iubire și vis fer.
Prin vântul serii, se aud doar pași,
Fulgii își țes tăcerea în plete de gheață.
Cu fiecare atingere, universul se oprește,
În poemul lor tăcut, timpul se potolește.
Așadar, în liniștea nopții, ascultă cu grijă,
Tăcerea fulgilor, poezia iernii blânde.
În fiecare dans, în fiecare zbucium,
Se scrie un poem, sub cerul senin și nemișcat.
❄️❄️❄️