Dorina Pop, România, Panorama Literară, Iulie 2023
- Poezie (pantum)
Simfonia trotuarului
Când nu mai pot, mai pot puțin…
Îmi scutur viața de necaz
Și sorb, tăcut, un strop de vin
La nedreptăți nu fac un caz.
Îmi scutur viața de necaz
Mai fac un pas și încă-un pas,
La nedreptăți nu fac un caz
Și ies repede din impas.
Mai fac un pas și încă-un pas,
Cu mers domol, dar apăsat
Și ies repede din impas
Sau cel puțin așa-am visat.
Cu mers domol, dar apăsat
Mă joc cu echilibrul meu
Sau cel puțin așa-am visat
Că voi fi prinț sau poate zmeu.
Mă joc cu echilibrul meu
Privind oglinda, tot mai sper
Că voi fi prinț sau poate zmeu
Și fur o privire spre cer.
©Dorina Pop, 2023
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Răspunsuri
Pas cu pas se face milionul (de paşi) şi ajungem în echilibrul căutat