Cursuri de limba spargă
Dincolo de aspectul lettrist-permutational, au o clara coloratura polemica la adresa vetustului în poezie, a pasunismului, neaosismului, melodramatismului intimist...
Inteligenta poetei preia clișeele rostirii artizanale şi, translându-le fonic-alegoric, fără a le rupe cu totul de inteligibilul limbii române (verbele şi substantivele - chiar inventate - îşi păstrează terminațiile conjugărilor şi, respectiv, declinărilor, conjuncții, prepoziții, adverbe, apar când şi când ca atare, topica este cea a limbii romane), le expune ridicolului unui conținut apropiat de zero.
Şi parca nefiind de ajuns demolarea limbajului, poeta îşi exersează ironia şi pe seama formelor genului liric (balada, rondel, sonet), creând fantasmagorice șiraguri de vocabule care ne readuc în minte - ca-ntr-o anamorfoză bufă - autori şi stiluri, cu tot arsenalul poeziei clasice, toate străbătute de unda de cinism ghiduș cu care copiii desenează barbă şi mustăți distinselor portrete dintr-un dicționar.
Dacă Mircea Cărtărescu în Levantul a reinventat o epoca prin mimetism voit al formelor şi conținutului, badinajul fiind inclus în proiectul însuși al volumului (aşa cum nu te mai poți azi scufunda într-o mină fără echipament modern), Nina Cassian, neintenționând exhaustivul, se joaca într-un mod mai radical, renunțând complet la conținut, demonstrându-ne doar goliciunea formelor şi a limbajelor sau, dimpotrivă (subtilitate şi a lui Isidore Issou), tăria de nezdruncinat a formelor. Să te joci inventând un dialect-mutant, o limbă română proiectata-n grotescul cine ştie căror bolgii (supra) (infra)terestre, iată o aventură la care putini s-ar încumeta.
Şi ce este remarcabil în acest adevărat tur de forță e recunoașterea instantanee a "formei ca deformare" şi, drept urmare, râsul perplexat, asemănător celui ce realizează brusc că împăratul e gol. Iată cum e căinat eroul învins de destinul neîndurător: "Faligata-i craia venda./Faligata foarte mult./Lane, lane, gors de benda,/unde ţi-e corinul ult?". Faligata foarte mult, la limita speculației, vrea sa semnifice ca "situația e cam albastră" şi-atunci eroul, câtu-i el de "gors de benda", de dat dracului, a încurcat-o întrucât şi-a pierdut pentru totdeauna "corinul ult", cel care-i chezășuia puterea.
Stratul alegoric al structurilor unei limbi e scos la iveala ca o componentă substanțiala a oricărei creaţii lingvistice (deci şi literare), iar asta este partea "constructiva" a acestor jocuri în oglinzi deformante. Un sonet e construit cu năstrușnica rimă diminutivala "ași", aşa ca miza de caraghios a bucății e asigurată: "Au înmorit drumatice miloave/sub rocul cătinat de nituraşi/Atâția venizei de bori margasi.../Atâtea alne strămătând, estrave...//Nicicând guluiul arfic, bunuraşi,/n-a tofărit atâtea nerucoave./Era, pe când cu veli şi alibave,/Cozimiream pe-o saita de gopaşi.//Dar azi mai tumnarie-mi pare stena/cu care goltul feric m-a clauns/şi zura-i neda, mult elenteena...//Doar vit şi astrichie-n telehuns./Îmi zurnuie, sub noafe, melidena/şi linful zurnuie, răuns, prăuns..."
Aspectul de șarada, ori cel de șarjă/a-da-cu-tifla (la Arghezi? la Ion Barbu?) întregesc bogata zestre hermeneutică a textelor. Bufonada e una a nisipurilor ori noroiurilor mișcătoare care te prind şi nu-ti mai dau drumul. Răunşi, prăunsi, cozimirim cu toții printre atâția bori margaşi şi tofărim atâția gului arfici încât, la sfârşitul acestui karaoke lingvistic, e clar ca mai tumnărie ne pare tuturor stena şi nu știm cum să ne ferim să nu ne zurnuie prea rău, sub noafe, melidena.
*) Nina Cassian, Avangarda nu moare şi nu se preda, Editura Vinea, 2007
-->
Comentarii