Ioan Muntean, România, Panorama literară, iulie 2023
8. (cyberpoem)
cicade
în punctul din care au plecat oamenii
nu se mai întorc și durerea e în toi
marțială
în fiecare an erodează
și umbrele copacilor se văd parcă goi
cântecul cicadelor
în zilele fierbinți
cu susurul lor adânc răsună prin aer
în amintirea vremurilor trecute și stinse
când oameni și bucuriile se adunau în cer
dar acum
în colțul străzii singuratici
copacii stau mohorâți
cu frunzele căzute
lipsiți de poveste
se simt din ce în ce mai înfiorați de tăcere
căci în punctul acela
lumea s-a risipit
fericirea a fost spulberată
oamenii și-au luat zborul spre alte orizonturi
și în urmă au lăsat un peisaj pustiit și uitat
dar cântecul cicadelor nu se poate stinge
el dăinuie în timp și în amintirea noastră
adânc în inimi
în sufletele triste răsună ca un ecou
în fiecare clipă
deși copacii arată mai singuratici ca oricând
cântecul și durerea lor încă se mai aude
în colțul străzii
într-un dans al nostalgiei
cicadele bat pasul
făcând inima să sângereze
așa că ascultă
o
ascultă melodia lor
căci în fiecare notă se află un dor nemărginit
de întoarcere acasă
de vremuri mai senine
în punctul din care oamenii au plecat demult
©Ioan Muntean, 2023
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
poezie - cyberpoem - poem cibernetic
republicat pe cronopediada.wordpres.com şi pe ioanmuntean.wordpress.com