Nicoleta Mija, România, Panorama literară, august 2023
1
Proză scurtă
Din iubire
Răbdarea timpului curge încet, apusul savurează cerul până la ivirea zorilor. Gândul orfan și-a schimbat locul departe în stele. În ritmul ceasornicului vechi caut urma pașilor plecați. În ochi port calmul cuvintelor nespuse....lângă alte silabe care sunt doar umbra unui gând.
Și parcă timpul uneltește pe la spate surâde tuturor chiar și vieții. S-au poate este împovărat de atâtea vise îndepărtate. Am mângâiat multe zile, am vorbit, am plâns, am râs, am vrut să uit timpul plecat. Cu o îmbrățișare am avut să opresc timpul care se scurge ca o fiară.
Astăzi, ieri, poate mâine și azi nu vreau decât puțin răgaz și te rog să mai stai la mine în suflet. în zgomotul tăcerilor noastre greu deslușesc strigatul speranței. S-a veștejit o floare pe masă în casa mare și goală. Simt că mă topesc ca o lumânare care încet se stinge și moare. Dar... nu moare un copac când îl atinge vântul turbat.
Zboară timpul, Soarele apune, lumina pălește, zboară timpul. Trec clipele ca firele de nisip în clepsidră. Ne cufundăm într-o rază ascunsă a Lunii și într-un cuvânt păstrat mulți ani în suflet. Am rămas pe gânduri, privesc cum cad ușor pe pământ frunzele argintii. Cu ochii mari admir oceanul de stele aprinse în templul iubirii. Nu te opresc să colinzi atât de frumos printre clipele din clepsidră.
A mai trecut o toamnă a pașilor tăcuți, desprinși din trecut. La geamuri frunza împrăștiată, picurii ploilor aruncă frigul toamnei peste noi. E liniște, citesc scrisori din vechi plicuri în care am adunat firele de nisip din clepsidră. Ascult sunetul ploii colorat de multe emoții adunate în frunzele toamnei. Vreau să transform clipele în mărgăritarele ploii care cad pe pământ. Nu avem nevoie de nici o călăuză rătăcim prin ploaie atinși de cântecele ei. Aș vrea să colorez toamna cu acordurile bătrânei chitări.
Peste o zi înnourată răsar ramuri triste, golite de toamnă. Risipesc cuvintele printre rânduri, adun în ele anotimpurile vieții, gânduri plecate în vremuri. Viața este o poveste în care adesea obosiți ne ascundem printre vise. Timpul se scurge în gânduri și inimi, fără oprire, fără întoarcere. Sunt clipe când oftez, suspin printre lacrimi, croșetez un gând pe chipul meu.
©Nicoleta Mija, 2023
-->
Răspunsuri
Nu pot decât să spreciez că încercaţi mereu categorii şi stiluri noi de exprimare în acest maraton. O recoman dare: ori vă axaţi prioritar pe un singur gen/categori (minim 15 din minim 20 postări lunare), ori abordaţi minim 15 categorii diferite din minim 20 postări lunare,,,