2008-08-10 de Elisabeta Branoiu
Şi ne mai punem întrebarea: "Poporul nostru, popor sfânt?... Popor ales de Dumnezeu?... Amãgire... amãgire!" rãspundem laolaltã, şi credincioşii şi ateii. Veştile ni se par mai degrabã incitante şi ne sperie pe toţi deopotrivã. Toţi vieţuim ca şi cum am orbãcãii în bura de negurã ce a cuprins întreg globul pãmântesc şi înfiorãtor de dureros, ne afundãm şi mai mult în întunericul cel mai de la miazãnoapte. Aceastã cãdere, cu cât mai rapidã, cu atât mai mult ni se aratã ca un tablou ce ne inspirã un refugiu în nemurirea pãmântului.
Oare, suntem încredinţaţi cã nu privim sub o mascã falsã aceastã imagine?!" Suntem încredinţaţi cã dincolo de ea, "Adevãrul" nu aratã altul?! Cu siguranţã cã cine refuzã, acum, Adevãrul Dumnezeiesc al nemãrginitelor frumuseţi, existent dincolo de zarea albastrã, asemãnatu-s-a dobitoacelor:
"Şi omul în cinste fiind, n-a priceput; alãturatu-s-a dobitoacelor celor fãrã de minte şi s-a asemãnat lor. Aceastã cale le este smintealã lor şi celor ce vor gãsi de bune spusele lor. Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei." (Ps 48; 12, 13,14.)
* * *
Condiţionaţi de timp, autocarul goneşte din nou cu vitezã spre... "acolo unde pui harta-n cui," vorba proverbului bãtrânesc. Intinerariul pelerinajului, este: Vãlenii de Munte, din mânãstire în mânãstire, pânã, la Sfânta Mânãstire Bârsana, Maramureş, Sighetul Marmaţiei, "Cimitirul Sãpânţa," şase zile consecutiv.
Pânã aici, totul ni s-a pãrut numai încântare şi vis. La Sf. Mânãstire Rohia-Maramureş, admirând frumoşii pãuni ai Mânãstirii, de lângã Muzeul de carte Nicolae Steinhardt, descoperim cã Inalt Prea Sfinţitul Pãrinte Arhiepiscop, Andrei Andreuţ de Alba-Iulia, venea în ultima instanţã, aici. O altã binecuvântare, o altã speranţã de bunã cãlãtorie pe lungul nostru pelerinaj, dupã ce ne mai binecuvântase şi P.S.Părinte Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei:
- Faptul cã m-ai întâlnit aici, sã nu spui sora Elisabeta, cã ai avut intenţia cã vrei sã-mi ceri, personal, binecuvântarea! mi se adresã Inalt Preasfinţitul.
- Sincerã sã fiu, nici eu nu m-am aşteptat sã vã întâlnesc aici, deşii intinerariul era cã vom trece şi prin Alba Iulia, dar, acest lucru dovedeşte cã e într-adevãr "Lucrearea lui Dumnezeu!" i-am rãspuns eu cu mari emoţii în glas. Nu mã mirã faptul cã şi Preasfinţitul Episcop Ioan Selejan, ne-a copleşit cu marea Sa bunãtate, binecuvântându-ne cãlãtoria pe meleagurile Episcopiei Sale, Covasna şi tot în condiţii neaşteptate. Ne-am întâlnit la intersecţia Baraolt. Acelaş lucru mi s-a întâmplat şi la pelerinajul din anul acesta de la "Brâul Maicii Domnului, Constanţa. Tot din Lucrarea Sfântã a Duhului lui Dumnezeu l-am întâlnit acolo şi pe Inalt Prea Sfinţitul Pãrinte Teodosie Snagoveanul. Dupã terminarea slujbei, fiind zi de Luni, venind, ne-a binecuvântat citindu-ne pe capetele noastre "Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare, plus deslegarea noastrã de cele multe pãcate. Mulţi binecredincioşi ar fi dorit aceste binecuvântãri! Deasemenea, l-am întâlnit şi pe Prea Sfinţitul Episcop Varsanufie Prahoveanul la câţiva paşi de localitatea mea, sfinţind locul de zidire al unei Biserici din Fãget, Prahova. Dumnezeu mi-a oferit şansa la Sfânta Mânãstire Crasna, sã pot dãrui prin Parintele Arhimandrit Timotei, consilierul Prea Fericitului Pãrinte Daniel Patriarhul Bisericii noastre, aceastã carte pe care vreau sã v-o dãruiesc şi Sfinţiei Voastre, şi care se intituleazã, "Ieşiţi din ea, poporul Meu!". Am scris-o cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Pãrinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
- Sora Elisabeta, ai citit cartea Pãrintelui Cleopa, despre "Vise şi Vedenii?"
- Da... am citit-o, dar... în conţinutul acestei cãrţi de care vreau sã luaţi cunoştinţã, este Cuvântul "Unuia" mai mare decât Pãrintele Cleopa, de ce vã îndoiţi?! Preotul Sfintei Mânãstiri Sf. Ana, Rohia, voind sã scurteze timpul conversaţiei, mi-a zis:
- Mai repede, mai repede!.... Inalt Preasfinţitul se grãbeşte!... Şi se grãbea, n-a mai avut timp sã-mi rãspundã decât:
- Spovedeşte-te des Sora Elisabeta...
- Dar m-am spovedit şi m-am împãrtãşit de Sfinţii Petru şi Pavel şi urmeazã, din nou, acum la Adormirea Maicii Domnului.
- Mai des, mai des!"
Lângã mine era şi ghidul acestui pelerinaj, Sora Luminiţa. De mulţi ani se afla prin preajma Maicilor de Mânãstiri şi credea, cã încã nu este vrednicã a se numi Maicã, deşii pentru portul şi buna ei vieţuire obliga pe cei din jur sã-i zicã Maica Luminiţa. Pentru aceasta, Pãrintele si Duhovnicul nostru Nil de la Sf. Mânãstire Mãrcuş, i-a dat canon foarte aspru. 40 de zile, sã ajuneze în post şi rugãciune, mâncând o datã în zi, numai hranã uscatã, legume şi fructe şi sã rãspundã, numai, la numele Sora Luminiţa.
- Dar de ce aşa des Sora Luminiţa? o întrebai eu, acum, nedumeritã. Am înţeles de mic copil de la Pãrinţii mei, cã o deslegare de pãcate, spovedit şi împãrtãşit, e valabilã 40 de zile.
- Sora Elisabeta, a vrut sã spunã, cã este o lucrare mare şi ai ispite foarte mari, nu vezi cã eu mã împãrtãşesc dupã programul Maicilor de Mânãstiri la 2 sãptãmâni? Poate... Preoţilor de Mir, li se pare anormalã grija mea pentru suflet. Deci, i-a aminte şi fã ascultare!
- Bineînţeles cã voi face ascultare... Cu toatã dragostea şi din toatã inima îi mulţumesc pentru acest folositor sfat. Dar de ce toate Feţele Bisericeşti, se grãbesc atunci când stau de vorbã cu mine?
Şi la Sfânta Mânãstire, Nicula-Cluj s-a întâmplat acelaş lucru. Şi Inalt Prea Sfinţitul Pãrinte, Anania Bartolomeu, venise în vizitã şi Dumnezeu îmi oferise aceeaşi şansã, sã pot vorbi despre "Mesajul" din carte. Am rugat un Sfinţit Pãrinte sã-i cearã o audienţã de câteva minute din partea mea, dar, dacã am mai îndrãznit sã insistãm încã o datã, fiind de faţã şi Sora Luminiţa, ne-a rãspuns: "Aaaa!... Sunte-ţi douã... chem, imediat, poliţia dacã nu plecaţi mai repede de aici...
- Şi ce dacã facem şi noi închisoare pentru Domnul Iisus? zise ea.
- Da... e o mare cinste sã suferim astfel pentru Domnul nostru Iisus!!! Aş fi vrut sã vãd în Sfiinţiile Voastre blândeţea lui Iisus!!!... am încuviinţat şi eu, şi am plecat mai departe pe drumul nostru pe care, vrând nevrând, ne împingea "Lucrarea Duhului Sfânt".
Pãrãsind Clujul, dupã ce am vizitat şi frumoasa Catedralã Ortodoxã, autocarul o porni din nou în vitezã spre Munţii Apuseni.
Cum sã ne întoarcem pe aceeaşi rutã, când Ţara Româneascã este atât de bogatã, în deosebi cu frumoasele ei Mânãstiri pe toţi munţii ei?! Dupã ce am vizitat mânãstiri din: Munţii Gutui, Munţii Oaşului, Tara Lãpuşului, Vadul Izei. Pe Mureş, (Pe Mureş şi pe Târnavã)., "Roşia Montana"întâlnind alte Sfinte Mânãstiri, deosebit de frumoase de pe meleagurile scumpei şi bogatei noastre ţãri româneşti, trecând prin: Sãrmaşul Bistriţa, Lãpuş, Aiud, Alba Iulia, Turda cu frumoasele "Cheile Turzii", intrãm pe Valea Arieşului unde Dumnezeu ne chema sã ne desvãluie, aici, "Marea Lui Tainã" de necontestat înaintea celor mai mari înţelepţi, ai lumii moderne de astãzi. Am pãrãsit cu tristeţe şi inima îndureratã pentru peisajul apocaliptic pe care îl vãzusem la Abrud, Roşia Montana, despre viaţa oamenilor de aici, care şi-au pãrãsit de nevoie locuinţele lor. Aproape pe fiecare casã, pe garduri, vedeai o tãbliţã cu inscripţia: "Propietatea Ghebriel", un patron strãin care intenţionezã sã le cumpere pe nimica toatã şi "Muntele de Aur". Sus la lacul "Tãul Brazilor"de pe coama muntelui, pescuia un pescar. Semãna mai degrabã cu înfãţişarea unui mare patron, dacã nu cumva era chiar mãria sa, Ghebriel. Am schimbat în grabã câteva impresii şi pãreri. Ne-a insultat, cã nu gândim corect, zicând:.
- Oamenii de aici, au mare nevoie de locuri de muncã!
- Dar de ce profitul, care e atât de mare, sã nu rãmânã în ţara noastrã? i-am rãspuns eu indignatã! Am înţeles de la Muzeul de la poalele Muntelui Montana, cã s-a descoperit, precum cã lemnul folosit în mina de aur cea veche, cu denumirea Rupşa, exploatatã de Sfinţii noştri Pãrinţi din vechime, dateazã de pe vremea Dacilor şi chiar mai înainte de ei. Deci Aceastã Sfântã "Bogãţie", ei au pãstrat-o cu preţul vieţii lor pentru noi cei de astãzi. Şi nu este a noastrã, este a urmaşilor, este a copiilor copiilor noştri, a noilor generaţii. Şi noi o vom pãstra, tot cu atâta sfinţenie. Nu ne mai vindeţi poanta cu "locuri de muncã!"Dacã va fi nevoie vom scoate aurul cu cazmaua, cu lopata şi tot vom beneficia de aceastã mare valoare". Oare, unde este patriotismul dragilor noştri conducãtori de ţarã?!!!...
"Tara noastrã aur poartã
Noi cerşim din poartã în poartã."
01-08-2008.
Valea Arieşului cea plinã de Sfinte Mânãstiri a reuşit sã ne alunge tristeţea şi neliniştea sufleteascã. Cine ne povãţuirã mai înainte, sã ajungem cu orice preţ la Schitul Poşaga-Baia de Arieş, aveam sã aflãm, acum, cã Prea Bunul Dumnezeu la inspirat. Duhul Sãu a vrut sã desãvârşeascã "Lucrarea Sa" arãtându-se milostiv cu noi toţi românii deopotrivã, ca sã nu ne mai îndoim de planul pe care îl are Dumnezeu, cu Poporul Român. Cã el lucreazã pe faţã cu noi toţi, desvãluind mãrturii sfinte despre "Adevãrul Mesajului", tuturor deopotrivã.
La câţiva paşi de "Izvorul Doamnei" iatã, se aflã şi o Sfântã Mânãstire "Schitul Poşaga", care se aseamãnã la fel de mult cu trãirea curatã şi asprã în slujirea lui Dumnezeu, la fel ca obştea din Sfânta Mânãstire Frãsinei. La intrare, pe impresionantele porţi filigramate din lemn sculptat deosebit de frumos, semãnnd mai degrabã cu Porţile Raiului, mare şi citeţ, scriau cuvintele:
"Atenţie!!!
Este interzis fumatul.
Accesul persooanelor (bãrbaţi, femei, copii) în ţinutã indecentã (maieuri, pantaloni la femei, bluze decoltate, fuste scurte, deasupra genuchiului, capul gol. Pantaloni scurţi la bãrbaţi sau treisferturi).
Cazarea femeilor interzisã.
(Canon 47 – Sinodal Trulan Constantinopol, 629.)
Schitul Poşaga
Episcopia Ortodoxã Românã, Alba Iulia, Baia de Arieş.
Mai multe n-am putut afla, parcã toţi cãlugãrii stãteau ascunşi sã nu vadã feţele noastre. Am vizitat Sf. Mânãstire care pãrea "Monument"din cele mai vechi rãstimpuri, am vizitat şi mediu înconjurator, admirând frumosul peisaj. A apãrut, însfârşit, un Pãrinte cãlugãr care a intrat odatã cu noi în Pangar (librãria Mânãstirii) pentru a cumpãra câteva amintiri.
Izvorul Maicii Domnului era foarte aproape. Grãbite au şi plecat cu mult mai înainte, un grup de şase credincioase. Cu paşi domoli mã apropiam şi eu, nu ştiam despre aceastã mare tainã. Abia acum aveam sã aflu. Le vãd dincolo, pe partea stângã, peste o mare apã curgãtoare, cum acestea se rugau în genuchi cu mare evlavie şi dorinţã, dar pânã acolo mai erau paşi de fãcut. Trebuia mers, încã vreo câteva sute de metri înainte, pânã întâlneai puntea ce te tranversa pe malul opus al Râului Arieş, ocolind vis-a-vis de locul de unde le priveam foarte miratã, acum.
In faţã, se ridica un munte foarte înalt, împãdurit cu brazi. Aici jos, însã, era o imagine de nedescris. In faţa ochilor, era un perete înalt numai dintr-o singurã bucatã, marmorã albã, purã, dreaptã. Pe ea şuviţe de apã, foarte fine, cãdeau ca o cascadã revãrsându-se pe tot peretele. Numai unde stãtea agãţatã Sf. Icoanã cu chipul drag al Mãicii Domnului Iisus, nu picura izvorul, fiind protejatã de ape. Jos la mijlocul pietrei, o micã fântâniţã la care nu puteai ajunge atât de uşor în fundul ei ci doar dacã te aplecai foarte mult cu mâna.
Impresionant, "Taina cea mare" era, cã numai celui drept şi curat cu inima, aceluia îi dãruia Dumnezeu "Semnul". Fântâna trebuia sã se umple cu apã foarte repede şi la fel de repede sã şi scadã. Când am auzit acest lucru m-am retras cu smerenie şi teamã, lãsând acest mic grup, singur cu intimitãţile lui faţã de Cel de Sus, aşa cum de fapt hotãrâse, cu mai mult timp înainte. Totuşi, dupã o perioadã scurtã de timp, sora Luminiţa îmi fãcu semn cu mâna.
- Veniţi sã ne rugãm împreunã! zise ea.
- Lãsaţi-mã pe mine... rugaţi-vã... singure... Eu mã voi ruga la urmã.
- Haide-ţi, rugaţi-vã acum, odatã cu noi!... insistã şi mai mult sora Luminiţa. Toate, cu lacrimi în ochi, cântau cântecul duhovnicesc:
"Am venit Mãicuţã sã te mai vedem,
Sã-ţi spunem necazul care-l mai avem".
Cãzând şi eu în genuchi, pe pietrele reci şi ude, cu inima smeritã şi cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul însetat dupã "Adevãrul Divin" am cerut şi eu de la Cel Milostiv, îndurare. Era Sf. Vineri, era începutul postului Sfintei Mãrii, scoaterea Sfintei Cruci: Sfinţii 7 Mucenici Macabei. Incã de la primele ore ale nopţii, orele 0;2, participasem cu tot grupul la slujbã, împreunã cu Maica Stareţã şi Pãrintele de la Sf. Mânãstire Rãzoare, Alba Iulia, fiind cu Hramul "Inãlţarea Sf. Cruci. Bunul Dumnezeu a orânduit astfel, şi, aşa se cuvenise sã ajunez toatã ziua cu post negru şi rugãciune, totuşi, buzele mele nu îndrãzneau sã cearã aşa "Mare Dar". Şi eu, cu mâinile lipite de zidul înalt, priveam spre înãlţimea peretelui de marmurã de unde izvorau, cãzând şuviţele fine de apã ca lacrimile Maicii Domnului. Mã vedeam acum şi aici, ca un pai de aruncat în foc, aşa precum aruncã Iisus cu lopata toate paiele uscate ce n-au adus nici-o roadã pe pãmânt. Am început sã zic "Rugãciunea Domneascã, Tatãl Nostru". Am continuat imediat cu rugãciunea cãtre Fecioara, Maica Domnului nostru Iisus, "Cuvine-se cu Adevãrat". Izvorul a început sã se umple. Urca tot mereu umflându-se apa. Noi asteptem sã curgã de sus, sã se îmulţeascã picurile ce cãdeau de deasupra, dar, nu. Apa venea din fundul fântânei, umplându-se fântâna pânã acolo unde era un semn pus de cineva, un fier bãtut în ghizdurile fântânei. S-a umplut şi a şi scãzut imediat. Au crescut totodatã şi emoţiile inimii. Un tremur a cuprins tot trupul, parcã abia ne mai ţine-au picioarele. Ne tremura şi glasul. Cu un strigãt de bucurie amestecat cu teamã, încercam sã-i aducem mii de mulţumiri Mãicuţii Domnului, Buna noastrã Stãpânã care s-a îndurat de noi sã ne binecuvânteze din multa şi marea Ei îndurare, nu din meritele noastre.
Grupul a rãmas pe loc, toţi erau cu lacrimi de recunoştinţã şi-i aduceau mari laude lui Dumnezeu. Drumitraşcu Maria şi-a exprimat prima, pãrerea:
- A arãtat Dumnezeu nouã "Minunea", cã am fost 3 Mãrii.. 3 credincioase cu nume sfânt. O Doamne!... Sunt foarte bolnavã, poate mã face şi pe mine Mãicuţa Domnului bine. Eu am plecat, nu puteam gândi la nimic în acele, atât de impresionante momente. Repetam într-una "Doamne gura mea rãmâne mutã înaintea Ta". Te voi lãuda pânã la sfârşitul zilelor mele, dar multe minuni faci Tu cu noi pãcãtoşii?!!! Traversând din nou puntea, revenind pe cealaltã margine de asfalt, vis-a-vis de "Izvorul Minunii", picioarele abia mã mai ţineau. Pulsul inimii încã accelera, gata, sã spargã pieptul. Simţeam tot Cerul aproape.
Din grup fãceau parte: Sora Luminiţa, Dumitrache Maria, Neagu Vasilica şi cu fiul ei Neagu Marian (35 de ani), Niţu Argentina, Ilie Maria, Dumitraşcu Maria şi eu, pãcãtoasa cea mai de pe urmã.
Iatã, din partea opusã, venea acum şi celãlalt grup care nici el, încã nu aflase "Marea Tainã". Plecaserã, crezând cã e o scurtã vizitã pe Valea Arieşului pentru a admira frumuseţile naturii. Chemat şi acest grup traverseazã şi el puntea, ajungând lângã celelalte. Aflând despre ce era vorba, s-au întristat profund, şi cu adâncã durere au început sã se roage sã le descopere Maica Domnului şi lor "Minunea". Minunea întârzia sã mai vinã. Se rugau tot cu lacrimi şi cu frângerea inimii lor sã obţinã şi ele "Darul" mult dorit de la Stãpâna noastrã, dar pãrea cã nu mai vine. Le-au cuprins deznãdejdea. Au început sã bea apã, sã umple şi bidoanele pentru provizii pe lungul drum cel mai aveam încã de parcurs. Tristeţea se citea pe frunţile lor. Sora Luminiţa nu se îndura sã mai plece, mã cheamã din nou. Spera, dând citate din viaţa Sfântului Arsenie Boca pe care-l citise cândva, cum s-a rugat indelung, 2 ore, pânã ce darul lui Dumnezeu s-a îndurat a opri râul care avea de construit cu oamenii pe el, o lucrare. Stând în mijlocul apei, s-a rugat pânã ce Dumnezeu a schimbat cursul ei.
- Nu... nu vin!... Rugaţi-vã... Eu nu mai pot cere alt Semn, le-am rãspuns, asigurându-mã cã în Sfintele Scripturi stã scris la Iezechia, regele lui Iuda, când a cãzut bolnav şi Dumnezeu l-a fãcut sãnãtos, el nu a cerut de douã ori semn:
"Dute şi spune lui Ezechia: Aşa grãieşte Domnul, Dumnezeul lui David, tatãl tãu: Ascultat-am rugãciunea ta, vãzut-am lacrimile tale, iatã voi adãuga la viaţa ta încã cinsprezece ani...
Şi Ezechia a întrebat:Dupã care semn voi şti cã voi intra în templul Domnului.
Iatã voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a strãbãtut pe ceasornicul lui Ahaz sã zic cu zece linii. Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le strãbãtuse". (Isaia 38; 5, 22, 8)
- Totuşi, haide-ţi sora Elisabeta... hai sã ne rugãm împreunã... haide-ţi... haide-ţi... vã rugãm!...
Cum sã mã las rugatã, vãzând atâta durere pe chipurile celorlalte credincioase! M-am reîntors, mai ales cã Liviu Aldoiu din oraş Ploieşti, şoferul care conducea maşina, ardea de curiozitate. Pânã acum nu fuseserã deloc mulţumit de compania noastrã. Avea 22 de ani, voia muzica lui preferatã şi noi i-am interzis tot drumul, cerându-i CD numai cu muzicã religioasã.
Acum el era primul aplecat deasupra Izvorului, privind cu emoţii, rugându-se sã se mai repete Minunea, el fiind ca "Toma Necredinciosul" din Pilda Mântuitorului.
De mila tuturor, cu smerenie adâncã şi cu mare teamã, cad din nou în genuchi şi pentru lacrimile lor îmi curg şi mie lacrimi, zicând din nou: "Tatãl Nostru". Apoi încep şi rugãciunea cãtre Prea Sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, Fecioara Maria: "Cuvine-se cu adevãrat". Dar nu mai înainte de a nu mã umilii cu cutremur zicând: Doamne Dumnezeul Cerului şi al pãmântului, ştiu cã îndrãsneala mea este mult prea mare şi cunosc ce mult cer de la Tine, dar nu pentru mine fac aceasta, ci pentru Slava Numelui Tãu. Vino din Cerul Tãu Sfânt şi mai fã încã o minune şi pentru aceste credincioase, cã tare mâhnit este sufletul lor dacã le lipseşti de "Darul acesta Minunat". Cu mare tristeţe ar petrece sufletele noastre, mai departe pe cale, ştiind cã numai unele dintre noi ne-ai îndestulat cu mângâierile Tale Cereşti.
Toate credincioasele s-au reîntors si au început şi ele a cânta din nou: "Am venit Mãicuţã sã te mai vedem". Izvorul a început sã creascã din nou pânã la semn şi din nou a scãzut imediat. Minunea ne-a uimit pe toţi, glasurile tuturor strigau cu lacrimi privind spre Ceruri. Era ca la "Tulburarea Apei" din Pilda Mântuitorului. Era la fel ca atunci când Dumnezeu a coborât la Marea Roşie, lângã Moise, despãrţind în douã apele, trecând ca pe uscat Poporul Ales. Nu gãseam cuvinte mai frumoase sã aducem mulţumiri îndurãrii şi bunãtãţii Domnului nostru Iisus şi Maicii Domnului, Ocrotitoarea noastrã Stãpânã. Gura mea a rãmas mutã neştiind cât de mari laude sã-I aduc Proniei Cereşti, pentru cele întâmplate. Printre primul grup ce au luat parte la prima "Minune" au fost: Sora Luminiţa (Ghidul), Dumitrache Maria, Ilie Maria, Dumitraşcu Maria, Neagu Vasilica şi cu fiul ei de 35 de ani Neagu Marian şi eu, cea din urmã pãcãtoasã. La a doua Minune au mai luat parte şi celãlalt grup: Şoferul Liviu Aldoiu, Dragomir Constanţa, Ghişoiu Mariana, Dovâncã Silvia, Bogdan Luiza, Zârnã Elena, Alinbert Florica, Ieremia Elena, Barbieru Maria, Florentina Dobre (profesoarã de religie), Niţu Argentina. Câteva doamne din grupul nostru de credincioase, nu au vãzut nimic, nici nu au fost de faţã.
Ce a urmat, a fost sã ne întãrim şi mai mult convingerile noastre. Pãrintele de la Schitul Poşaga, uimit de ceea ce auzise de la noi, ne explicase clar, şi pe parcursul pelerinajului ne-au mai spus şi alţi Sfinţiţi Pãrinţi, Monahi şi Monahii, astfel: "Da... s-a întâmplat dar... o singurã datã şi... rar, în zi de Hram şi numai dacã era cineva vrednic de mila lui Dumnezeu. Foarte rar când se întâmplã la pelerini. Dumnezeu nu îngãduie aşa minune la oricine. La Sfânta Mânãstire "Sub Piatrã", unde am fost cazaţi peste noapte, Maicile au zis: "Şi noi
am plecat toate Maicile şi ne-am rugat cu un doctor bolnav de o boalã incurabilã. Tot aşa s-a umplut Izvorul, dar...o singurã datã, iar acel domn trãieşte şi astãzi. De douã ori şi aproximativ într-o jumãtate de orã nu s-a întâmplat niciodatã pânã acum". Aceleaşi sfaturi am primit de la toate Mânãstirile din jur.
Soarele apusese, încã de mult timp se lãsase întunericul. Drumul abrupt de piatrã şi cu multe denivelãri nu ne-a speriat sã ne reîntoarcem pe la Duhovnicul nostru, Preacuviosul Nil de la Sfânta Mânãstire Mãrcuş, Covasna. Era la geam, orele erau destul de târzii. Incã nu se culcase şi ne aştepta plin de frumoase sentimente de bucurie:
- Vedeţi ce aţi câştigat? O mare cinste, o frumoasã slujire de Apostoli ai Celui de Sus, Dumnezeu. Iatã... v-a dat dovada credinţei. Acum aveţi îndatorirea sã înmulţiţi "talantul". Dar v-aţi îndoit la început, nu-i aşa?
- Aşa-i Pãrinte, mai întâi ne-am îndoit, cum sã se uite Maica Domnului la noi, nişte pãcãtoase? au recunoscut câteva guri.
- Dumnezeu a fãcut aceastã Minune pentru slava Numelui Sãu, acum va trebui sã luptaţi pentru "Cuvântul" Lui, ducând aceastã Sfântã Mãrturie mai departe, sã audã si necredincioşii. Dumnezeu face minuni cu noi la fel cum fãcea minuni cu Poporul Ales. El are un "Mare Plan" cu noi toţi şi va trebui sã ne sfinţim.
- Da... am promis lui Dumnezeu. cã de acum încolo... ne vom sfinţii! se auziserã mai multe voci.
- Dumnezeu şi Maica Domnului cu voi...sã aveţi mare grijã... ne atenţionã Pãrintele. Sora Elisabeta, ai fãcut ascultare?... Ai dat pe la toate Sfintele Mânãstiri cartea, "Ieşiţi din ea, poporul meu! şi anexatã alãturi şi scrisoarea cãtre Sfinţiţii Stareţi de Mânãstiri? mã privi atent Pãrintele.
- Da, Cuvioase, aşa am fãcut, pe la toate Mânãstirile am lãsat, aşa cum m-aţi sfãtuit Sfinţia Voastrã, şi o carte şi o scrisoare şi... nu au fost deloc, puţine...
La despãrţire, Doamna Maria Dumitrache, a urmãrit la o micã pauzã spre apropiere de casele noastre sã ne ofere tuturor câte o micã atenţie: Mai întâi şoferului, pe care, Sora Luminiţa l-a recomandat în momentul de faţã, Patronului sãu Chivãran: "Mi-ai dat un pãgân, vã dau înapoi un înger", iatã primind o micã atenţie, formatã din: una Sf. Icoanã, o cruciuliţã, un iepuraş de pluş, plus o pietricicã de la locul ce va trebui sã nu-l uite niciodatã, "Izvorul Minunilor". A doua atenţie s-a îndreptat cãtre ghid, primind tot o Sfântã Icoanã, o cruciuliţã şi o pietricicã. Iar cãtre mine: aceeaşi Sf. Icoanã cu Maica Domnului "Fãcãtoare de minuni", deasemeni tot o micã pietricicã, plus o micã vazã de flori sã strâng pe mai departe în ea, lacrimile ce încã mai aveau de curs din ochii mei plini de tristeţe, ostenealã şi atâta neputinţã.
- Nu lacrimile, ci florile sã le strângã în aceastã vazã, şi florile sã fim noi! au rãspuns toate credincioasele în cor.
- Aşa o sã şi fac, am sã strâng în aceastã vazã pe toate "florile duhovniceşti". Am mai promis "Cuiva", lucru care dealtfel începe sã se facã vizibil, fiindcã Duhul Adevãrului, iatã, mã ajutã. Minunea nu a fãcut-o Maica Domnului pentru cele 3 Marii cu nume sfânt, nici pentru mine cã am scris o carte ziditoare de suflet, ci ca sã se adevereascã în aceastã "Lucrare", Adevãrul care vine prin "Cuvântul Adevãrului" de la Cel Prea Inalt, Dumnezeul Luminii. Oare o minune nu este şi aceasta cã El ne îndeamnã:
"Indrãzniţi, apropiaţi-vã cei ce aţi sãrutat picioarele Mântuitorului pe pãmânt". Iatã, "Cuvântul" îmbinat cu fapta. Emoţiile au fost foarte mari, dar, oare, nu este cu mult mai mult decât "mişcarea apei" din aceastã minune fãcutã la Izvorul Poşaga, acel mare semn "Uşa" care s-a deschis tot din "Izvorul Cuvântului" pe Cerul României noastre, tot astfel vãzut cu martori?!!! Oare nu este El cel mai mare "Semn Apocaliptic" care l-au aşteptat cu atâta ardoare şi credinţã Sfinţii noştri Pãrinţi de la 2000 încoace?! Oare, sã ne emoţioneze într-atât numai acesta, iar celelalte atât de multe alte"semne" din carte, oare, sã nu ne emoţioneze?!! Sã nu ne trezeascã la realitate?!!Sã rãmânem tot în nepãsare şi indiferenţã?!!!
- Nu... nu vom rãmâne în necunoştinţã şi nici în nepãsare!... Acum cã vãzurã ochii noştri o aşa "Minune"vom fi alãturi de tine şi la bine şi la rãu. Vom povesti minunea care s-a fãcut în prezenţa noastrã şi suntem nişte martori care vom mãrturisi tuturor acest "Adevãr".
- Suntem foarte departe iubitelor, de la "Adevãr" la faptã.
Sunt multe sarcini de îndeplinit. Uneori vã depãrtaţi de mine, când spun lucruri mai grele de înţeles. V-aţi supãrat cã v-am cerut sã nu vã îmbrãcaţi cu pantaloni şi sã lãsaţi fardurile. Poate vã iubesc mult prea mult ca sã vã las "afarã", sã nu intrãm cu toatele pe Uşa aceea... Multe vor plânge şi se vor tângui: "Poarta este foarte îngustã şi Uşa foarte strâmtã, nu toţi încap pe ea!" zice Domnul nostru Iisus Hristos.
-Nu!... Nu ne-am supãrat... dar de ce sã nu purtãm pantaloni?
- Dumnezeu nu mai vrea sã mai vadã femeia îmbrãcatã în pantaloni şi indecentã cum aratã acum. "Cercetaţi Scripturile şi Pidalionul" femeia de azi este urâciune înaintea Cerului. Lupta celui viclean este datã cel mai mult cu femeia. Prin slãbiciunea femeii a atras pãcatul în lume. Acum, antihristul, tot prin femeie ştampileazã 90 % din populaţia globului pãmântesc.
- Aşa de mult? s-au minunat foarte, toate credincioasele.
- Dar a fãcut Dumnezeu mari semne şi cu Faraon, cu el şi cei din neamul lui, oare s-a smerit înaintea lui Dumnezeu? Aşa se va întâmpla şi cu rândul neamului cel de pe urmã. Numai cei lãmuriţi, cei care au pãstrat Sfânta Evanghelie neştirbitã de la Sfinţii Apostoli, aceia sunt "lãmuriţii". Aceştia vor fi mai mari în Impãrãţia Cerurilor şi decât noi şi de cât Sfinţii noştri Pãrinţi, spun Scripturile. E o îndatorire de suflet şi dacã vrem sã ne bucurãm de Minunea cea mare "Rãpirea la Cer" în frumuseţile Cele de Sus, va trebui sã ne hotãrâm chiar de azi sã ne apropiem de Harul dar şi de aspectul fizic, de Chipul curat şi Sfânt al Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cã frumuseţea nu constã în podoabele trupeşti, frumuseţea vine din interior.
Ne-am despãrţit de bun acord cã vom alunga aluatul cel vechi şi vom împlini fãrã preget Voia Preabunului Dumnezeu şi Maicii Domnului Fecioara Maria, care ne-a mângâiat sufleteşte ca pe mult plãcutele ei "fiice":
"Aduce-se-vor Impãratului fecioare în urma Ei, prietenele Ei se vor aduce Ţie. Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie. Aduce-se-vor în palatul Impãratului. (Ps. 44; 16,17, 18).
www.agonia.ro
- - - - - - - - - - - - -
Oare, suntem încredinţaţi cã nu privim sub o mascã falsã aceastã imagine?!" Suntem încredinţaţi cã dincolo de ea, "Adevãrul" nu aratã altul?! Cu siguranţã cã cine refuzã, acum, Adevãrul Dumnezeiesc al nemãrginitelor frumuseţi, existent dincolo de zarea albastrã, asemãnatu-s-a dobitoacelor:
"Şi omul în cinste fiind, n-a priceput; alãturatu-s-a dobitoacelor celor fãrã de minte şi s-a asemãnat lor. Aceastã cale le este smintealã lor şi celor ce vor gãsi de bune spusele lor. Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei." (Ps 48; 12, 13,14.)
* * *
Condiţionaţi de timp, autocarul goneşte din nou cu vitezã spre... "acolo unde pui harta-n cui," vorba proverbului bãtrânesc. Intinerariul pelerinajului, este: Vãlenii de Munte, din mânãstire în mânãstire, pânã, la Sfânta Mânãstire Bârsana, Maramureş, Sighetul Marmaţiei, "Cimitirul Sãpânţa," şase zile consecutiv.
Pânã aici, totul ni s-a pãrut numai încântare şi vis. La Sf. Mânãstire Rohia-Maramureş, admirând frumoşii pãuni ai Mânãstirii, de lângã Muzeul de carte Nicolae Steinhardt, descoperim cã Inalt Prea Sfinţitul Pãrinte Arhiepiscop, Andrei Andreuţ de Alba-Iulia, venea în ultima instanţã, aici. O altã binecuvântare, o altã speranţã de bunã cãlãtorie pe lungul nostru pelerinaj, dupã ce ne mai binecuvântase şi P.S.Părinte Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei:
- Faptul cã m-ai întâlnit aici, sã nu spui sora Elisabeta, cã ai avut intenţia cã vrei sã-mi ceri, personal, binecuvântarea! mi se adresã Inalt Preasfinţitul.
- Sincerã sã fiu, nici eu nu m-am aşteptat sã vã întâlnesc aici, deşii intinerariul era cã vom trece şi prin Alba Iulia, dar, acest lucru dovedeşte cã e într-adevãr "Lucrearea lui Dumnezeu!" i-am rãspuns eu cu mari emoţii în glas. Nu mã mirã faptul cã şi Preasfinţitul Episcop Ioan Selejan, ne-a copleşit cu marea Sa bunãtate, binecuvântându-ne cãlãtoria pe meleagurile Episcopiei Sale, Covasna şi tot în condiţii neaşteptate. Ne-am întâlnit la intersecţia Baraolt. Acelaş lucru mi s-a întâmplat şi la pelerinajul din anul acesta de la "Brâul Maicii Domnului, Constanţa. Tot din Lucrarea Sfântã a Duhului lui Dumnezeu l-am întâlnit acolo şi pe Inalt Prea Sfinţitul Pãrinte Teodosie Snagoveanul. Dupã terminarea slujbei, fiind zi de Luni, venind, ne-a binecuvântat citindu-ne pe capetele noastre "Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare, plus deslegarea noastrã de cele multe pãcate. Mulţi binecredincioşi ar fi dorit aceste binecuvântãri! Deasemenea, l-am întâlnit şi pe Prea Sfinţitul Episcop Varsanufie Prahoveanul la câţiva paşi de localitatea mea, sfinţind locul de zidire al unei Biserici din Fãget, Prahova. Dumnezeu mi-a oferit şansa la Sfânta Mânãstire Crasna, sã pot dãrui prin Parintele Arhimandrit Timotei, consilierul Prea Fericitului Pãrinte Daniel Patriarhul Bisericii noastre, aceastã carte pe care vreau sã v-o dãruiesc şi Sfinţiei Voastre, şi care se intituleazã, "Ieşiţi din ea, poporul Meu!". Am scris-o cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Pãrinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
- Sora Elisabeta, ai citit cartea Pãrintelui Cleopa, despre "Vise şi Vedenii?"
- Da... am citit-o, dar... în conţinutul acestei cãrţi de care vreau sã luaţi cunoştinţã, este Cuvântul "Unuia" mai mare decât Pãrintele Cleopa, de ce vã îndoiţi?! Preotul Sfintei Mânãstiri Sf. Ana, Rohia, voind sã scurteze timpul conversaţiei, mi-a zis:
- Mai repede, mai repede!.... Inalt Preasfinţitul se grãbeşte!... Şi se grãbea, n-a mai avut timp sã-mi rãspundã decât:
- Spovedeşte-te des Sora Elisabeta...
- Dar m-am spovedit şi m-am împãrtãşit de Sfinţii Petru şi Pavel şi urmeazã, din nou, acum la Adormirea Maicii Domnului.
- Mai des, mai des!"
Lângã mine era şi ghidul acestui pelerinaj, Sora Luminiţa. De mulţi ani se afla prin preajma Maicilor de Mânãstiri şi credea, cã încã nu este vrednicã a se numi Maicã, deşii pentru portul şi buna ei vieţuire obliga pe cei din jur sã-i zicã Maica Luminiţa. Pentru aceasta, Pãrintele si Duhovnicul nostru Nil de la Sf. Mânãstire Mãrcuş, i-a dat canon foarte aspru. 40 de zile, sã ajuneze în post şi rugãciune, mâncând o datã în zi, numai hranã uscatã, legume şi fructe şi sã rãspundã, numai, la numele Sora Luminiţa.
- Dar de ce aşa des Sora Luminiţa? o întrebai eu, acum, nedumeritã. Am înţeles de mic copil de la Pãrinţii mei, cã o deslegare de pãcate, spovedit şi împãrtãşit, e valabilã 40 de zile.
- Sora Elisabeta, a vrut sã spunã, cã este o lucrare mare şi ai ispite foarte mari, nu vezi cã eu mã împãrtãşesc dupã programul Maicilor de Mânãstiri la 2 sãptãmâni? Poate... Preoţilor de Mir, li se pare anormalã grija mea pentru suflet. Deci, i-a aminte şi fã ascultare!
- Bineînţeles cã voi face ascultare... Cu toatã dragostea şi din toatã inima îi mulţumesc pentru acest folositor sfat. Dar de ce toate Feţele Bisericeşti, se grãbesc atunci când stau de vorbã cu mine?
Şi la Sfânta Mânãstire, Nicula-Cluj s-a întâmplat acelaş lucru. Şi Inalt Prea Sfinţitul Pãrinte, Anania Bartolomeu, venise în vizitã şi Dumnezeu îmi oferise aceeaşi şansã, sã pot vorbi despre "Mesajul" din carte. Am rugat un Sfinţit Pãrinte sã-i cearã o audienţã de câteva minute din partea mea, dar, dacã am mai îndrãznit sã insistãm încã o datã, fiind de faţã şi Sora Luminiţa, ne-a rãspuns: "Aaaa!... Sunte-ţi douã... chem, imediat, poliţia dacã nu plecaţi mai repede de aici...
- Şi ce dacã facem şi noi închisoare pentru Domnul Iisus? zise ea.
- Da... e o mare cinste sã suferim astfel pentru Domnul nostru Iisus!!! Aş fi vrut sã vãd în Sfiinţiile Voastre blândeţea lui Iisus!!!... am încuviinţat şi eu, şi am plecat mai departe pe drumul nostru pe care, vrând nevrând, ne împingea "Lucrarea Duhului Sfânt".
Pãrãsind Clujul, dupã ce am vizitat şi frumoasa Catedralã Ortodoxã, autocarul o porni din nou în vitezã spre Munţii Apuseni.
Cum sã ne întoarcem pe aceeaşi rutã, când Ţara Româneascã este atât de bogatã, în deosebi cu frumoasele ei Mânãstiri pe toţi munţii ei?! Dupã ce am vizitat mânãstiri din: Munţii Gutui, Munţii Oaşului, Tara Lãpuşului, Vadul Izei. Pe Mureş, (Pe Mureş şi pe Târnavã)., "Roşia Montana"întâlnind alte Sfinte Mânãstiri, deosebit de frumoase de pe meleagurile scumpei şi bogatei noastre ţãri româneşti, trecând prin: Sãrmaşul Bistriţa, Lãpuş, Aiud, Alba Iulia, Turda cu frumoasele "Cheile Turzii", intrãm pe Valea Arieşului unde Dumnezeu ne chema sã ne desvãluie, aici, "Marea Lui Tainã" de necontestat înaintea celor mai mari înţelepţi, ai lumii moderne de astãzi. Am pãrãsit cu tristeţe şi inima îndureratã pentru peisajul apocaliptic pe care îl vãzusem la Abrud, Roşia Montana, despre viaţa oamenilor de aici, care şi-au pãrãsit de nevoie locuinţele lor. Aproape pe fiecare casã, pe garduri, vedeai o tãbliţã cu inscripţia: "Propietatea Ghebriel", un patron strãin care intenţionezã sã le cumpere pe nimica toatã şi "Muntele de Aur". Sus la lacul "Tãul Brazilor"de pe coama muntelui, pescuia un pescar. Semãna mai degrabã cu înfãţişarea unui mare patron, dacã nu cumva era chiar mãria sa, Ghebriel. Am schimbat în grabã câteva impresii şi pãreri. Ne-a insultat, cã nu gândim corect, zicând:.
- Oamenii de aici, au mare nevoie de locuri de muncã!
- Dar de ce profitul, care e atât de mare, sã nu rãmânã în ţara noastrã? i-am rãspuns eu indignatã! Am înţeles de la Muzeul de la poalele Muntelui Montana, cã s-a descoperit, precum cã lemnul folosit în mina de aur cea veche, cu denumirea Rupşa, exploatatã de Sfinţii noştri Pãrinţi din vechime, dateazã de pe vremea Dacilor şi chiar mai înainte de ei. Deci Aceastã Sfântã "Bogãţie", ei au pãstrat-o cu preţul vieţii lor pentru noi cei de astãzi. Şi nu este a noastrã, este a urmaşilor, este a copiilor copiilor noştri, a noilor generaţii. Şi noi o vom pãstra, tot cu atâta sfinţenie. Nu ne mai vindeţi poanta cu "locuri de muncã!"Dacã va fi nevoie vom scoate aurul cu cazmaua, cu lopata şi tot vom beneficia de aceastã mare valoare". Oare, unde este patriotismul dragilor noştri conducãtori de ţarã?!!!...
"Tara noastrã aur poartã
Noi cerşim din poartã în poartã."
01-08-2008.
Valea Arieşului cea plinã de Sfinte Mânãstiri a reuşit sã ne alunge tristeţea şi neliniştea sufleteascã. Cine ne povãţuirã mai înainte, sã ajungem cu orice preţ la Schitul Poşaga-Baia de Arieş, aveam sã aflãm, acum, cã Prea Bunul Dumnezeu la inspirat. Duhul Sãu a vrut sã desãvârşeascã "Lucrarea Sa" arãtându-se milostiv cu noi toţi românii deopotrivã, ca sã nu ne mai îndoim de planul pe care îl are Dumnezeu, cu Poporul Român. Cã el lucreazã pe faţã cu noi toţi, desvãluind mãrturii sfinte despre "Adevãrul Mesajului", tuturor deopotrivã.
La câţiva paşi de "Izvorul Doamnei" iatã, se aflã şi o Sfântã Mânãstire "Schitul Poşaga", care se aseamãnã la fel de mult cu trãirea curatã şi asprã în slujirea lui Dumnezeu, la fel ca obştea din Sfânta Mânãstire Frãsinei. La intrare, pe impresionantele porţi filigramate din lemn sculptat deosebit de frumos, semãnnd mai degrabã cu Porţile Raiului, mare şi citeţ, scriau cuvintele:
"Atenţie!!!
Este interzis fumatul.
Accesul persooanelor (bãrbaţi, femei, copii) în ţinutã indecentã (maieuri, pantaloni la femei, bluze decoltate, fuste scurte, deasupra genuchiului, capul gol. Pantaloni scurţi la bãrbaţi sau treisferturi).
Cazarea femeilor interzisã.
(Canon 47 – Sinodal Trulan Constantinopol, 629.)
Schitul Poşaga
Episcopia Ortodoxã Românã, Alba Iulia, Baia de Arieş.
Mai multe n-am putut afla, parcã toţi cãlugãrii stãteau ascunşi sã nu vadã feţele noastre. Am vizitat Sf. Mânãstire care pãrea "Monument"din cele mai vechi rãstimpuri, am vizitat şi mediu înconjurator, admirând frumosul peisaj. A apãrut, însfârşit, un Pãrinte cãlugãr care a intrat odatã cu noi în Pangar (librãria Mânãstirii) pentru a cumpãra câteva amintiri.
Izvorul Maicii Domnului era foarte aproape. Grãbite au şi plecat cu mult mai înainte, un grup de şase credincioase. Cu paşi domoli mã apropiam şi eu, nu ştiam despre aceastã mare tainã. Abia acum aveam sã aflu. Le vãd dincolo, pe partea stângã, peste o mare apã curgãtoare, cum acestea se rugau în genuchi cu mare evlavie şi dorinţã, dar pânã acolo mai erau paşi de fãcut. Trebuia mers, încã vreo câteva sute de metri înainte, pânã întâlneai puntea ce te tranversa pe malul opus al Râului Arieş, ocolind vis-a-vis de locul de unde le priveam foarte miratã, acum.
In faţã, se ridica un munte foarte înalt, împãdurit cu brazi. Aici jos, însã, era o imagine de nedescris. In faţa ochilor, era un perete înalt numai dintr-o singurã bucatã, marmorã albã, purã, dreaptã. Pe ea şuviţe de apã, foarte fine, cãdeau ca o cascadã revãrsându-se pe tot peretele. Numai unde stãtea agãţatã Sf. Icoanã cu chipul drag al Mãicii Domnului Iisus, nu picura izvorul, fiind protejatã de ape. Jos la mijlocul pietrei, o micã fântâniţã la care nu puteai ajunge atât de uşor în fundul ei ci doar dacã te aplecai foarte mult cu mâna.
Impresionant, "Taina cea mare" era, cã numai celui drept şi curat cu inima, aceluia îi dãruia Dumnezeu "Semnul". Fântâna trebuia sã se umple cu apã foarte repede şi la fel de repede sã şi scadã. Când am auzit acest lucru m-am retras cu smerenie şi teamã, lãsând acest mic grup, singur cu intimitãţile lui faţã de Cel de Sus, aşa cum de fapt hotãrâse, cu mai mult timp înainte. Totuşi, dupã o perioadã scurtã de timp, sora Luminiţa îmi fãcu semn cu mâna.
- Veniţi sã ne rugãm împreunã! zise ea.
- Lãsaţi-mã pe mine... rugaţi-vã... singure... Eu mã voi ruga la urmã.
- Haide-ţi, rugaţi-vã acum, odatã cu noi!... insistã şi mai mult sora Luminiţa. Toate, cu lacrimi în ochi, cântau cântecul duhovnicesc:
"Am venit Mãicuţã sã te mai vedem,
Sã-ţi spunem necazul care-l mai avem".
Cãzând şi eu în genuchi, pe pietrele reci şi ude, cu inima smeritã şi cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul însetat dupã "Adevãrul Divin" am cerut şi eu de la Cel Milostiv, îndurare. Era Sf. Vineri, era începutul postului Sfintei Mãrii, scoaterea Sfintei Cruci: Sfinţii 7 Mucenici Macabei. Incã de la primele ore ale nopţii, orele 0;2, participasem cu tot grupul la slujbã, împreunã cu Maica Stareţã şi Pãrintele de la Sf. Mânãstire Rãzoare, Alba Iulia, fiind cu Hramul "Inãlţarea Sf. Cruci. Bunul Dumnezeu a orânduit astfel, şi, aşa se cuvenise sã ajunez toatã ziua cu post negru şi rugãciune, totuşi, buzele mele nu îndrãzneau sã cearã aşa "Mare Dar". Şi eu, cu mâinile lipite de zidul înalt, priveam spre înãlţimea peretelui de marmurã de unde izvorau, cãzând şuviţele fine de apã ca lacrimile Maicii Domnului. Mã vedeam acum şi aici, ca un pai de aruncat în foc, aşa precum aruncã Iisus cu lopata toate paiele uscate ce n-au adus nici-o roadã pe pãmânt. Am început sã zic "Rugãciunea Domneascã, Tatãl Nostru". Am continuat imediat cu rugãciunea cãtre Fecioara, Maica Domnului nostru Iisus, "Cuvine-se cu Adevãrat". Izvorul a început sã se umple. Urca tot mereu umflându-se apa. Noi asteptem sã curgã de sus, sã se îmulţeascã picurile ce cãdeau de deasupra, dar, nu. Apa venea din fundul fântânei, umplându-se fântâna pânã acolo unde era un semn pus de cineva, un fier bãtut în ghizdurile fântânei. S-a umplut şi a şi scãzut imediat. Au crescut totodatã şi emoţiile inimii. Un tremur a cuprins tot trupul, parcã abia ne mai ţine-au picioarele. Ne tremura şi glasul. Cu un strigãt de bucurie amestecat cu teamã, încercam sã-i aducem mii de mulţumiri Mãicuţii Domnului, Buna noastrã Stãpânã care s-a îndurat de noi sã ne binecuvânteze din multa şi marea Ei îndurare, nu din meritele noastre.
Grupul a rãmas pe loc, toţi erau cu lacrimi de recunoştinţã şi-i aduceau mari laude lui Dumnezeu. Drumitraşcu Maria şi-a exprimat prima, pãrerea:
- A arãtat Dumnezeu nouã "Minunea", cã am fost 3 Mãrii.. 3 credincioase cu nume sfânt. O Doamne!... Sunt foarte bolnavã, poate mã face şi pe mine Mãicuţa Domnului bine. Eu am plecat, nu puteam gândi la nimic în acele, atât de impresionante momente. Repetam într-una "Doamne gura mea rãmâne mutã înaintea Ta". Te voi lãuda pânã la sfârşitul zilelor mele, dar multe minuni faci Tu cu noi pãcãtoşii?!!! Traversând din nou puntea, revenind pe cealaltã margine de asfalt, vis-a-vis de "Izvorul Minunii", picioarele abia mã mai ţineau. Pulsul inimii încã accelera, gata, sã spargã pieptul. Simţeam tot Cerul aproape.
Din grup fãceau parte: Sora Luminiţa, Dumitrache Maria, Neagu Vasilica şi cu fiul ei Neagu Marian (35 de ani), Niţu Argentina, Ilie Maria, Dumitraşcu Maria şi eu, pãcãtoasa cea mai de pe urmã.
Iatã, din partea opusã, venea acum şi celãlalt grup care nici el, încã nu aflase "Marea Tainã". Plecaserã, crezând cã e o scurtã vizitã pe Valea Arieşului pentru a admira frumuseţile naturii. Chemat şi acest grup traverseazã şi el puntea, ajungând lângã celelalte. Aflând despre ce era vorba, s-au întristat profund, şi cu adâncã durere au început sã se roage sã le descopere Maica Domnului şi lor "Minunea". Minunea întârzia sã mai vinã. Se rugau tot cu lacrimi şi cu frângerea inimii lor sã obţinã şi ele "Darul" mult dorit de la Stãpâna noastrã, dar pãrea cã nu mai vine. Le-au cuprins deznãdejdea. Au început sã bea apã, sã umple şi bidoanele pentru provizii pe lungul drum cel mai aveam încã de parcurs. Tristeţea se citea pe frunţile lor. Sora Luminiţa nu se îndura sã mai plece, mã cheamã din nou. Spera, dând citate din viaţa Sfântului Arsenie Boca pe care-l citise cândva, cum s-a rugat indelung, 2 ore, pânã ce darul lui Dumnezeu s-a îndurat a opri râul care avea de construit cu oamenii pe el, o lucrare. Stând în mijlocul apei, s-a rugat pânã ce Dumnezeu a schimbat cursul ei.
- Nu... nu vin!... Rugaţi-vã... Eu nu mai pot cere alt Semn, le-am rãspuns, asigurându-mã cã în Sfintele Scripturi stã scris la Iezechia, regele lui Iuda, când a cãzut bolnav şi Dumnezeu l-a fãcut sãnãtos, el nu a cerut de douã ori semn:
"Dute şi spune lui Ezechia: Aşa grãieşte Domnul, Dumnezeul lui David, tatãl tãu: Ascultat-am rugãciunea ta, vãzut-am lacrimile tale, iatã voi adãuga la viaţa ta încã cinsprezece ani...
Şi Ezechia a întrebat:Dupã care semn voi şti cã voi intra în templul Domnului.
Iatã voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a strãbãtut pe ceasornicul lui Ahaz sã zic cu zece linii. Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le strãbãtuse". (Isaia 38; 5, 22, 8)
- Totuşi, haide-ţi sora Elisabeta... hai sã ne rugãm împreunã... haide-ţi... haide-ţi... vã rugãm!...
Cum sã mã las rugatã, vãzând atâta durere pe chipurile celorlalte credincioase! M-am reîntors, mai ales cã Liviu Aldoiu din oraş Ploieşti, şoferul care conducea maşina, ardea de curiozitate. Pânã acum nu fuseserã deloc mulţumit de compania noastrã. Avea 22 de ani, voia muzica lui preferatã şi noi i-am interzis tot drumul, cerându-i CD numai cu muzicã religioasã.
Acum el era primul aplecat deasupra Izvorului, privind cu emoţii, rugându-se sã se mai repete Minunea, el fiind ca "Toma Necredinciosul" din Pilda Mântuitorului.
De mila tuturor, cu smerenie adâncã şi cu mare teamã, cad din nou în genuchi şi pentru lacrimile lor îmi curg şi mie lacrimi, zicând din nou: "Tatãl Nostru". Apoi încep şi rugãciunea cãtre Prea Sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, Fecioara Maria: "Cuvine-se cu adevãrat". Dar nu mai înainte de a nu mã umilii cu cutremur zicând: Doamne Dumnezeul Cerului şi al pãmântului, ştiu cã îndrãsneala mea este mult prea mare şi cunosc ce mult cer de la Tine, dar nu pentru mine fac aceasta, ci pentru Slava Numelui Tãu. Vino din Cerul Tãu Sfânt şi mai fã încã o minune şi pentru aceste credincioase, cã tare mâhnit este sufletul lor dacã le lipseşti de "Darul acesta Minunat". Cu mare tristeţe ar petrece sufletele noastre, mai departe pe cale, ştiind cã numai unele dintre noi ne-ai îndestulat cu mângâierile Tale Cereşti.
Toate credincioasele s-au reîntors si au început şi ele a cânta din nou: "Am venit Mãicuţã sã te mai vedem". Izvorul a început sã creascã din nou pânã la semn şi din nou a scãzut imediat. Minunea ne-a uimit pe toţi, glasurile tuturor strigau cu lacrimi privind spre Ceruri. Era ca la "Tulburarea Apei" din Pilda Mântuitorului. Era la fel ca atunci când Dumnezeu a coborât la Marea Roşie, lângã Moise, despãrţind în douã apele, trecând ca pe uscat Poporul Ales. Nu gãseam cuvinte mai frumoase sã aducem mulţumiri îndurãrii şi bunãtãţii Domnului nostru Iisus şi Maicii Domnului, Ocrotitoarea noastrã Stãpânã. Gura mea a rãmas mutã neştiind cât de mari laude sã-I aduc Proniei Cereşti, pentru cele întâmplate. Printre primul grup ce au luat parte la prima "Minune" au fost: Sora Luminiţa (Ghidul), Dumitrache Maria, Ilie Maria, Dumitraşcu Maria, Neagu Vasilica şi cu fiul ei de 35 de ani Neagu Marian şi eu, cea din urmã pãcãtoasã. La a doua Minune au mai luat parte şi celãlalt grup: Şoferul Liviu Aldoiu, Dragomir Constanţa, Ghişoiu Mariana, Dovâncã Silvia, Bogdan Luiza, Zârnã Elena, Alinbert Florica, Ieremia Elena, Barbieru Maria, Florentina Dobre (profesoarã de religie), Niţu Argentina. Câteva doamne din grupul nostru de credincioase, nu au vãzut nimic, nici nu au fost de faţã.
Ce a urmat, a fost sã ne întãrim şi mai mult convingerile noastre. Pãrintele de la Schitul Poşaga, uimit de ceea ce auzise de la noi, ne explicase clar, şi pe parcursul pelerinajului ne-au mai spus şi alţi Sfinţiţi Pãrinţi, Monahi şi Monahii, astfel: "Da... s-a întâmplat dar... o singurã datã şi... rar, în zi de Hram şi numai dacã era cineva vrednic de mila lui Dumnezeu. Foarte rar când se întâmplã la pelerini. Dumnezeu nu îngãduie aşa minune la oricine. La Sfânta Mânãstire "Sub Piatrã", unde am fost cazaţi peste noapte, Maicile au zis: "Şi noi
am plecat toate Maicile şi ne-am rugat cu un doctor bolnav de o boalã incurabilã. Tot aşa s-a umplut Izvorul, dar...o singurã datã, iar acel domn trãieşte şi astãzi. De douã ori şi aproximativ într-o jumãtate de orã nu s-a întâmplat niciodatã pânã acum". Aceleaşi sfaturi am primit de la toate Mânãstirile din jur.
Soarele apusese, încã de mult timp se lãsase întunericul. Drumul abrupt de piatrã şi cu multe denivelãri nu ne-a speriat sã ne reîntoarcem pe la Duhovnicul nostru, Preacuviosul Nil de la Sfânta Mânãstire Mãrcuş, Covasna. Era la geam, orele erau destul de târzii. Incã nu se culcase şi ne aştepta plin de frumoase sentimente de bucurie:
- Vedeţi ce aţi câştigat? O mare cinste, o frumoasã slujire de Apostoli ai Celui de Sus, Dumnezeu. Iatã... v-a dat dovada credinţei. Acum aveţi îndatorirea sã înmulţiţi "talantul". Dar v-aţi îndoit la început, nu-i aşa?
- Aşa-i Pãrinte, mai întâi ne-am îndoit, cum sã se uite Maica Domnului la noi, nişte pãcãtoase? au recunoscut câteva guri.
- Dumnezeu a fãcut aceastã Minune pentru slava Numelui Sãu, acum va trebui sã luptaţi pentru "Cuvântul" Lui, ducând aceastã Sfântã Mãrturie mai departe, sã audã si necredincioşii. Dumnezeu face minuni cu noi la fel cum fãcea minuni cu Poporul Ales. El are un "Mare Plan" cu noi toţi şi va trebui sã ne sfinţim.
- Da... am promis lui Dumnezeu. cã de acum încolo... ne vom sfinţii! se auziserã mai multe voci.
- Dumnezeu şi Maica Domnului cu voi...sã aveţi mare grijã... ne atenţionã Pãrintele. Sora Elisabeta, ai fãcut ascultare?... Ai dat pe la toate Sfintele Mânãstiri cartea, "Ieşiţi din ea, poporul meu! şi anexatã alãturi şi scrisoarea cãtre Sfinţiţii Stareţi de Mânãstiri? mã privi atent Pãrintele.
- Da, Cuvioase, aşa am fãcut, pe la toate Mânãstirile am lãsat, aşa cum m-aţi sfãtuit Sfinţia Voastrã, şi o carte şi o scrisoare şi... nu au fost deloc, puţine...
La despãrţire, Doamna Maria Dumitrache, a urmãrit la o micã pauzã spre apropiere de casele noastre sã ne ofere tuturor câte o micã atenţie: Mai întâi şoferului, pe care, Sora Luminiţa l-a recomandat în momentul de faţã, Patronului sãu Chivãran: "Mi-ai dat un pãgân, vã dau înapoi un înger", iatã primind o micã atenţie, formatã din: una Sf. Icoanã, o cruciuliţã, un iepuraş de pluş, plus o pietricicã de la locul ce va trebui sã nu-l uite niciodatã, "Izvorul Minunilor". A doua atenţie s-a îndreptat cãtre ghid, primind tot o Sfântã Icoanã, o cruciuliţã şi o pietricicã. Iar cãtre mine: aceeaşi Sf. Icoanã cu Maica Domnului "Fãcãtoare de minuni", deasemeni tot o micã pietricicã, plus o micã vazã de flori sã strâng pe mai departe în ea, lacrimile ce încã mai aveau de curs din ochii mei plini de tristeţe, ostenealã şi atâta neputinţã.
- Nu lacrimile, ci florile sã le strângã în aceastã vazã, şi florile sã fim noi! au rãspuns toate credincioasele în cor.
- Aşa o sã şi fac, am sã strâng în aceastã vazã pe toate "florile duhovniceşti". Am mai promis "Cuiva", lucru care dealtfel începe sã se facã vizibil, fiindcã Duhul Adevãrului, iatã, mã ajutã. Minunea nu a fãcut-o Maica Domnului pentru cele 3 Marii cu nume sfânt, nici pentru mine cã am scris o carte ziditoare de suflet, ci ca sã se adevereascã în aceastã "Lucrare", Adevãrul care vine prin "Cuvântul Adevãrului" de la Cel Prea Inalt, Dumnezeul Luminii. Oare o minune nu este şi aceasta cã El ne îndeamnã:
"Indrãzniţi, apropiaţi-vã cei ce aţi sãrutat picioarele Mântuitorului pe pãmânt". Iatã, "Cuvântul" îmbinat cu fapta. Emoţiile au fost foarte mari, dar, oare, nu este cu mult mai mult decât "mişcarea apei" din aceastã minune fãcutã la Izvorul Poşaga, acel mare semn "Uşa" care s-a deschis tot din "Izvorul Cuvântului" pe Cerul României noastre, tot astfel vãzut cu martori?!!! Oare nu este El cel mai mare "Semn Apocaliptic" care l-au aşteptat cu atâta ardoare şi credinţã Sfinţii noştri Pãrinţi de la 2000 încoace?! Oare, sã ne emoţioneze într-atât numai acesta, iar celelalte atât de multe alte"semne" din carte, oare, sã nu ne emoţioneze?!! Sã nu ne trezeascã la realitate?!!Sã rãmânem tot în nepãsare şi indiferenţã?!!!
- Nu... nu vom rãmâne în necunoştinţã şi nici în nepãsare!... Acum cã vãzurã ochii noştri o aşa "Minune"vom fi alãturi de tine şi la bine şi la rãu. Vom povesti minunea care s-a fãcut în prezenţa noastrã şi suntem nişte martori care vom mãrturisi tuturor acest "Adevãr".
- Suntem foarte departe iubitelor, de la "Adevãr" la faptã.
Sunt multe sarcini de îndeplinit. Uneori vã depãrtaţi de mine, când spun lucruri mai grele de înţeles. V-aţi supãrat cã v-am cerut sã nu vã îmbrãcaţi cu pantaloni şi sã lãsaţi fardurile. Poate vã iubesc mult prea mult ca sã vã las "afarã", sã nu intrãm cu toatele pe Uşa aceea... Multe vor plânge şi se vor tângui: "Poarta este foarte îngustã şi Uşa foarte strâmtã, nu toţi încap pe ea!" zice Domnul nostru Iisus Hristos.
-Nu!... Nu ne-am supãrat... dar de ce sã nu purtãm pantaloni?
- Dumnezeu nu mai vrea sã mai vadã femeia îmbrãcatã în pantaloni şi indecentã cum aratã acum. "Cercetaţi Scripturile şi Pidalionul" femeia de azi este urâciune înaintea Cerului. Lupta celui viclean este datã cel mai mult cu femeia. Prin slãbiciunea femeii a atras pãcatul în lume. Acum, antihristul, tot prin femeie ştampileazã 90 % din populaţia globului pãmântesc.
- Aşa de mult? s-au minunat foarte, toate credincioasele.
- Dar a fãcut Dumnezeu mari semne şi cu Faraon, cu el şi cei din neamul lui, oare s-a smerit înaintea lui Dumnezeu? Aşa se va întâmpla şi cu rândul neamului cel de pe urmã. Numai cei lãmuriţi, cei care au pãstrat Sfânta Evanghelie neştirbitã de la Sfinţii Apostoli, aceia sunt "lãmuriţii". Aceştia vor fi mai mari în Impãrãţia Cerurilor şi decât noi şi de cât Sfinţii noştri Pãrinţi, spun Scripturile. E o îndatorire de suflet şi dacã vrem sã ne bucurãm de Minunea cea mare "Rãpirea la Cer" în frumuseţile Cele de Sus, va trebui sã ne hotãrâm chiar de azi sã ne apropiem de Harul dar şi de aspectul fizic, de Chipul curat şi Sfânt al Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cã frumuseţea nu constã în podoabele trupeşti, frumuseţea vine din interior.
Ne-am despãrţit de bun acord cã vom alunga aluatul cel vechi şi vom împlini fãrã preget Voia Preabunului Dumnezeu şi Maicii Domnului Fecioara Maria, care ne-a mângâiat sufleteşte ca pe mult plãcutele ei "fiice":
"Aduce-se-vor Impãratului fecioare în urma Ei, prietenele Ei se vor aduce Ţie. Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie. Aduce-se-vor în palatul Impãratului. (Ps. 44; 16,17, 18).
www.agonia.ro
- - - - - - - - - - - - -
-->
Răspunsuri