Trăim vremuri de mare încercare. Zilnic mor sute de oameni în Franța, cu toate măsurile excepționale instituite.Sunt depistați mii de alți bolnavi de coronavirus.
Numeroși voluntari se angajează suplimentar în lupta pentru ajutorarea semenilor, într-un spirit de mare solidaritate, patriotism, care impresionează pe oricine.
Spitalurile sunt sufocate, suprasaturate,au trebuit să se reorganizeze.Se încearcă transferuri de pacienți dintr-o regiune suprasolicitată în alta mai puțin solicitată, trenuri TGV reamaneajate ca spitale mobile, elicoptere, avioane, etc.
La spitalele suprasaturate, personalul medical, pe bază de voluntariat a crescut . Au venit zeci de mii de studenți, elevi infirmieri, etc. Armata ajută cu spitale mobile, cu medici chemați din rezervă, paturi, ventilatoare ,etc.
Sunt oameni care îngrijesc prelungit pe cei bolnavi, aproape non stop. Fiica mea face parte dintre aceștia. De curând le-a montat plexiglas la farmacie, le-au adus mănuși, soluție de gel alcoolic, măști, șamd .
S-au prelungit pe o, perioadă de săptămâni interdicțiile de circulație peste tot, deși există unele țări în semi-interdicții precum Belgia, Elveția, Germania.
Fiecare bolnav poate contamina mai departe,un fapt periculos, care poate împinge pandemia mereu. Întărirea spitalelor, a cercetării s-a făcut déjà și se face în continuare, de către stat în Franța cu peste 5 miliarde de euro. Strategiile de interdicții diferă de la o țară la alta .
În Italia și Spania, cele mai atinse de pandemie în Europa, unde au fost periodic aproape 1000 de morți pe zi, din cele 183 de țări cuprinse de maladie, deschise turismului, se suferă foarte mult și se luptă pe măsură.
În textele Scripturii, îndemnurile de curaj ale Domnului sunt numeroase, spunea părintele Nicolae Steinhardt în omiliile sale din perioada 1980-1989, în cartea "Dăruind vei dobândi" /1/.
-Nu te teme, îi spune Domnul, mai marelui sinagogii Iair, atunci când vin și îi vestesc tragic de moartea fiicei lui, spune Sf. Evanghelist Marcu 5,36.
-Nu te teme, crede numai și se va izbăvi!, îl asigură Hristos Fiul Lui Dumnezeu .
Credința este recunoscută ca faptă de curaj, iar acesta este declarat asemeni credinței, o taină.
Este de înțeles cum credința în Dumnezeu, profundă, cu inima deschisă, poate salva familii, devenind o taină, care nu poate fi intepretată.
E valabil nu numai la vreme de boală grea personală, ci și de pandemie, iată .S-au comandat un miliard de măști aici, un număr impresionant.Sunt mobilizate permanent resurse importante .
Încă 14000 de paturi de spital noi se vor adăuga celor existente. Este timpul întăririi ajutorului dat spitalelor.Materiale respiratorii, personal care să lucreze 24 de ore din 24 ore, câte două infirmiere pentru cinci paturi. Câte 12.000 teste pentru a depista boala pe zi . Se dorește să se ajungă la 50. 000.
Importantă este aflarea, dacă anumite persoane au ajuns să se imunizeze la boală. Lui Petru Simon, Domnul la fel îi spune:
- Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni. Sf. Ev. Luca 5,10 .Ucenicilor dar și mulțimii tot Domnul le spune:
- Nu te teme, turmă mică , Sf. Ev. Luca 12, 32 .
Alteori , când se adresează ucenicilor ce se înfricoșează , crezând că îL văd doar ca duh, Luca 24, 36-37, Domnul le spune:
– Pace vouă, de ce sunteți tulburați ?
Înțelegem să nu ni se tulbure inima , să nu ni se înfricoșeze la vreme de greu . Alteori întâlnim următoarea adresare:
–Nu vă înspăimântați!
Frica este vrednică de certare și dojană din partea Domnului:
- De ce vă este frică, puțin credincioșilor? le spune Domnul celor din corabie , Sf. Ev. Matei 8,26. Ei erau înspăimântați de valurile care aproape î acopereau ./ 1/
-Îndrăznește, scoală-te , îi spune Domnul orbului Bartimeu cf. Sf. Ev. Marcu 10, 49. Frica, aduce cu sine, ruperea noastră de Hristos. Îngrijorarea este tot o formă a fricii.
Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, explică Sfântul Apostol Pavel, în scrisoarea a II-a către Timotei.
Frica vine de la cel rău, ca și păcatul, ca și moartea.De aceea, Sfântul Apostol Petru, în Scrisoarea să către evrei 12,4, explică:
În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați împotrivit încă până la sânge! Înțelegem că lupta noastră trebuie dusă o perioadă lungă, cu putere, cu renunțări nenumărate, fără nicio abdicare:
-Luptă, ca un bun ostaș al Lui Hristos , relatează Sf. Ap. Pavel, în scrisoarea II-a adresată lui Timotei, Tim, 2,3.
În Noul Testament există verbe active, menționate în analiza Părintelui Nicolae Steinhardt / 1/, toate ale Domnului nostru Iisus Hristos-Fiul Lui Dumnezeu.
Sunt date exemple precum: stăruiți, întrebați, vegheați, privegheați, treziți-vă , cuceriți, priviți cu luare aminte, fiți gata, mergeți, cercetați, căutați, bateți, încingeți-vă !Sunt cuvinte adresate de Domnul Apostolilor Săi.
Domnul ne scoate astfel din tirania fricii, din robia păcatului. Împărăția cerurilor se ia cu asalt, nu oricum. Suntem invitați la aceasta, cu mare răbdare.
Bibliografie
- Nicolae Steinhardt, Opera integrală II, "Dăruind vei dobândi", Editura Mănăstirii Rohia, 2006.
Răspunsuri
https://www.youtube.com/watch?v=LSsMHWm5qwA