Psaltirea ortodoxă - Catisma 6

CATISMA A ŞASEA

PSALMUL 37

Un psalm al lui David, pentru pomenirea sâmbetei.

 

1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.

2. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta.

3. Nu este vindecare în trupul meu de către faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele, de către faţa păcatelor mele.

4. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea au apăsat peste mine.

5. Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele de către faţa nebuniei mele.

6. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam.

7. Că şalele mele s-au umplut de ocări, şi nu este vindecare în trupul meu.

8. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele.

9. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.

10. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine.

11. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.

12. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.

13. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.

14. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.

15. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,

16. Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit.

17. Că eu spre bătăi gata sunt, şi durerea mea înaintea mea este pururea.

18. Că fărădelegea mea eu o voi vesti, şi mă voi îngriji pentru păcatul meu;

19. Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.

20. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea.

21. Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine,

22. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

PSALMUL 38

Întru sfârşit, lui Iditum, o cântare a lui David.

 

1. Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;

2. Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”.

3. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.

4. Înfierbântatu-s-a inima mea înlăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.

5. Grăit-am cu limba mea: „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,

6. Şi numarui zilelor mele, care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte”.

7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.

8. Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.

9. Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.

10. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.

11. Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.

12. De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.

13. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.

14. De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om.

15. Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.

16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,

17. Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.

18. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.

PSALMUL 39

Întru sfârşit, un psalm al lui David.

 

1. Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine.

2. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului

3. Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei.

4. Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru;

5. Vedea-vor mulţi şi se vor teme şi vor nădăjdui în Domnul.

6. Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase.

7. Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, şi nu este cine să se asemene gândurilor Tale.

8. Vestit-am şi am grăit: înmulţtu-s-au peste număr.

9. Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit.

10. Ardere de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: „Iată vin!”

11. În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înlăuntrul inimii mele.

12. Bine am vestit dreptate în adunare mare; iată buzele mele nu le voi opri; Doamne, Tu ai cunoscut.

13. Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău şi mântuirea Ta am spus.

14. N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău în adunare mare.

15. Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească.

16. Că m-au împresurat rele, cărora nu este număr; ajunsu-m-au fărădelegile mele şi n-am putut să văd;

17. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu şi inima mea m-a părăsit.

18. Binevoieşte, Doamne, ca să mă izbăveşti; Doamne, spre ajutorul meu ia aminte.

19. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce caută sufletul meu, ca să-l ia pe el.

20. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele;

21. Să fie ruşinaţi îndată cei ce-mi zic mie: „Bine, bine”

22. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Mărit să fie Domnul”

23. Iar eu sărac sunt şi sărman; Domnul se va îngriji de mine.

24. Ajutorul meu şi apărătorul meu eşti Tu; Dumnezeul meu nu zăbovi.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

 

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte,

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PSALMUL 40

Un psalm al lui David, spre înţelepţire, fillor lui Core.

 

1. Fericit cel ce căută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.

2. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui.

3. Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el.

4. Eu am zis: „Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie”.

5. Vrăjmaşii meu m-au grăit de rău zicând: „Când va muri şi va pieri numele lui?”

6. Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea afară şi grăia.

7. Împreună împotriva mea şopteau toţi vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de mine rele.

8. Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva mea, zicând: „Nu zace, oare? Nu se va mai scula!”

9. Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul.

10. Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală şi voi răsplăti lor.

11. Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine.

12. Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac.

13. Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel din veac şi până in veac. Amin. Amin.

PSALMUL 41

Întru sfârşit, un psalm al lui David.

 

1. În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.

2. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?

3. Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”

4. De acestea mi-am adus aminte cu revărsare de inimă, când treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu,

5. În glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare.

6. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?

7. Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.

8. În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului şi al Ermonului, din muntele cel mic.

9. Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale.

10. Toate talazurile şi valurile Tale peste mine au trecut.

11. Ziua va porunci Domnul milei Sale, iar noaptea cântare Lui de la mine.

12. Rugăciunea Dumnezeului vieţii mele, spune-voi lui Dumnezeu: „Sprijinitorul meu eşti Tu, pentru ce m-ai uitat?”

13. Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu?

14. Când se sfărâmau oasele mele mă ocărau asupritorii mei.

15. Când îmi ziceau mie în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”

16. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?

17. Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.

PSALMUL 42

Un psalm al lui David, nescris deasupra la evrei.

 

1. Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără dreptatea mea de neamul necuvios, de omul nedrept şi viclean, şi izbăveşte-mă.

2. Că Tu eşti, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu?

3. Trimite lumina Ta şi adevărul Tău; acestea m-au povăţuit şi m-au condus la muntele cel sfânt al Tău şi la locaşurile Tale.

4. Şi voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeul Cel ce veseleşte tinereţile mele.

5. Lăuda-Te-voi în alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu.

6. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?

7. Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

 

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte,

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PSALMUL 43

Întru sfârşit, fiilor lui Core, spre înţelegere.

 

1. Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă

2. Lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult.

3. Mâna Ta popoare a nimicit, iar pe părinţi i-ai sădit; bătut-ai popoare, iar pe ei i-ai înmulţit.

4. Că nu cu sabia lor au moştenit pământul şi braţul lor nu i-a izbăvit pe ei,

5. Ci dreapta Ta şi braţul Tău şi luminarea feţei Tale, că bine ai voit întru ei.

6. Tu eşti însuţi împăratul meu şi Dumnezeul meu, Cel ce porunceşti mântuirea lui Iacob.

7. Cu Tine pe vrăjmaşiI noştri îi vom lovi şi cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoală asupra noastră.

8. Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui şi sabia mea nu mă va mâmtui.

9. Că ne-ai izbăvit pe noi de cei ce ne necăjesc pe noi, şi pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai ruşinat.

10. Cu Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua şi numele Tău îl vom lăuda în veac.

11. Iar acum ne-ai lepădat şi ne-ai ruşinat pe noi şi nu vei ieşi cu oştirile noastre;

12. Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de la duşmanii noştri şi cei ce ne urăsc pe noi ne-au jefuit.

13. Datu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare şi întru neamuri ne-ai risipit;

14. Vândut-ai pe poporul Tău fără de preţ şi nu l-ai preţuit când l-ai vândut.

15. Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noştri, batjocură şi râs celor dimprejurul nostru;

16. Pusu-ne-ai pe noi pildă între neamuri, clătinare de cap între popoare.

17. Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este şi ruşinarea obrazului meu m-a acoperit,

18. De către glasul celui ce ocăraşte şi cleveteşte, de către faţa vrăjmaşului şi prigonitorului.

19. Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat şi n-am călcat legământul Tău.

20. Şi nu s-a dat înapoi inima noastră; iar paşii noştri nu s-au abătut de la calea Ta,

21. Că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii.

22. De am fi uitat numele Dumnezeului nostru şi am fi întins mâinile noastre spre Dumnezeu străin,

23. Oare, Dumnezeu n-ar fi cercetat acestea? Că El ştie ascunzişurile inimii.

24. Că pentru Tine suntem ucişi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere.

25. Deşteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te, şi nu ne lepăda până în sfârşit.

26. Pentru ce întorci faţa Ta? Uiţi de sărăcia noastră şi de necazul nostru?

27. Că s-a plecat în ţărână sufletul nostru, lipitu-s-a de pământ pântecele nostru.

28. Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pe noi, pentru numele Tău.

PSALMUL 44

Un psalm al lui David, pentru cei ce se vor schimba. Fillor lui Core, spre înţelegere, cântare pentru cel iubit.

 

1. Cuvânt bun răspuns-a inima mea; grăi-voi cantarea mea Împăratului.

2. Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit.

3. Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, în veac.

4. Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta, puternice,

5. Cu frumuseţea ta şi cu strălucirea ta. Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi împărăţeşte,

6. Pentru adevăr, blândeţe şi dreptate, şi te va povăţui minunat dreapta ta.

7. Săgeţile tale ascuţite sunt puternice, în inima duşmanilor împăratului; popoarele sub tine vor cădea.

8. Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate toiagul împărăţiei Tale.

9. Iubit-ai dreptatea ei şi urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

10. Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta;

11. Stătut-a împărateasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haina aurită şi prea înfrumuseţată.

12. Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău,

13. Că a dorit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău.

14. Şi se vor închina Lui fiicele Tirului cu daruri, feţei Tale se vor ruga aleşii poporului.

15. Toată slava fiicei împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată.

16. Aduce-se-vor împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ţie.

17. Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie,

18. Aduce-se-vor în palatul Împăratului.

19. În locul părinţiior tăi s-au născut ţie fii; pune-i-vei pe ei căpetenii peste tot pământul.

20. Pomeni-vor numele tău în tot neamul;

21. Pentru aceasta popoarele te vor lauda în veac şi în veacul veacului.

PSALMUL 45

Un psalm al lui David, fillor lui Core, pentru cele ascunse.

 

1. Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.

2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.

3. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria Lui.

4. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.

5. Dumnezeu e în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.

6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.

7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

8. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.

9. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.

10. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.

11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

 

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru

 

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte,

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

DUPĂ A ŞASEA CATISMĂ

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

 

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Apoi troparele (glasul al 3-lea):

Cântare îţi aduc Ţie Doamne, şi greşealele mele toate le mărturisesc înaintea Ta. Şi Tu, întorcându-Te, miluleşte-mă!

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

 

Mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, cum ai mântuit oarecând pe vameşul şi lacrimile păcătoasei nu le-ai trecut cu vederea; primeşte şi suspinele mele, Mântuitorul meu, şi mă mântuieşte!

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Cu rugăciune mă apropii acum sub acoperământul tău, preanevinovată! Scoate-mă, Născătoare de Dumnezeu, din tulburarea patimilor mele, ca ceea ce ai născut pe Pricinuitorul nepătimirii!

 

Apoi

Doamne miluieşte (de 40 de ori),

şi rugăciunea aceasta:

 

Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, pentru toate facerile Tale de bine, pe care ni le-ai arătat nouă, nevrednicilor, din vârsta cea dintâi, până întru aceasta de acum, pentru care le ştim şi pentru care nu le ştim, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă cu lucrul şi cu cuvântul. Cel ce ne-ai iubit până întru atât, încât şi pe Însuşi Fiul Tău, Cel Unul-Născut, L-ai dat pentru noi, învredniceşte-ne ca şi noi să ne facem vrednici de dragostea Ta! Dă-ne înţelepciune prin cuvântul Tău şi prin frica Ta insuflă-ne tărie, cu puterea cea de la Tine!

Şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, iartă-ne şi nu ni le socoti!

Păzeşte sufletul nostru sfânt şi-l pune înaintea divanului Tău, având ştiinţă curată şi sfârşit vrednic de iubirea de oameni a Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, de toţi cei ce cheamă întru adevăr numele Tău, de toţi cei ce ne voiesc binele şi de toţi cet ce ne voiesc răul, că toţi suntem oameni şi deşărtăciune e tot omul. Şi ne mai rugăm Ţie, Doamne, dăruieşte-ne marea milă a milostivirii Tale.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

~ grup de rugăciune, lectură, faptă bună, cumpănă dreaptă şi mântuire prin credinţă ortodoxă ~ rugăciuni, evocări, luări-amimnte, amintiri, meditaţii, pelerinaje virtuale

49 Membri
Alăturați-ne!
-->