SFINȚII APOSTOLI (29 iunie)

[Liliana Enescu]

În fiecare an, pe 29 iunie, creştinătatea, indiferent de confesiune, îi prăznuieşte pe cei mai mari, mai cunoscuţi şi mai cinstiţi dintre apostoli, pe cei care L-au propovăduit pe Hristos iudeilor şi neamurilor, şio anume, pe Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Ei sunt cei doi mari corifei ai Apostolilor, care şi-au închinat viaţa propovăduirii "cu trup şi fără timp" a Evangheliei lui Hristos, fiind dascăli ai Adevărului Veşnic şi părinţi ai noştri spirituali.
Pentru viaţa lor curată pusă în slujba Evangheliei şi, mai ales, prin moartea lor martirică la Roma, Cetatea Cezarilor, ei s-au învrednicit de cununa cea nevestejită a măririi sfinţeniei creştine.
Sf. Apostol Petru s-a învrednicit să fie chemat la apostolat de către Însuşi Mântuitorul Hristos. Era de profesie pescar şi se numea Simon, până când Iisus i-a schimbat acest nume în Chefa, sau Petru (piatră). "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Iadului nu o vor birui" (Mt 16, 18).
El va face parte din grupul restrâns de ucenici ai Domnului care au participat la principalele evenimente din viaţa pământească a Mântuitorului şi a Bisericii primare. Astfel, a participtl la Schimbarea la faţă a Domnului, la învierea fiicei lui Iair, la Patimile Sale, a umblat pe apă ca pe uscat, a vorbit în ziua Cinzecimii, la pogorârea Sfântului Duh, mulţimilor aflate la praznic, a vindecat pe slăbănogul din templu, l-a vindecat pe Enea din Lida şi a înviat-o pe tânăra Tavita. Tot el a propovăduit Evanghelia până în Babilon, şi apoi până la Roma, Cetatea Eternă. De la el ne-au rămas două epistole soborniceşti, pline de sfaturi duhovniceşti.
Virtutea principală a personalităţii lui a fost smerenia, care l-a caracterizat până la moarte, când a cerut să fie răstignit cu capul în jos.
Sf. Apostol Pavel s-a născut într-o familie de farisei, fiind şcolit la picioarele învăţătorului rabin Gamaliei şi a fost, la încput, prigonitor aprig al creştinilor.
A participat la uciderea cu pietre a Sf. Arhidiacon Ştefan, iar pe drumul Damascului, pe când mergea să-i prigonească pe creştini, s-a întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos, în vedenia pe care a avut-o ziua în amiaza mare (Faptele Ap. 9, 4).
Această vedenie şi întâmplare minunată l-a făcut pe Saul - cum se numea înainte - să primească botezul şi să devină "din lup, miel, din persecutor înflăcărat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor" (Fer. Augustin).
El va deveni unul din cei mai mari apostoli ai lui Hristos, "vas ales", care avea să poarte numele Lui înaintea oamenilor şi împăraţilor. Pentru că a predicat Evanghelia, mai ales păcătoşilor, a fost supranumit şi "apostolul neamurilor".
A făcut trei mari călătorii misionare în Asia Mică şi Europa, iar de la el ne-au rămas 14 epistole folositoare pentru viaţa duhovnicească a creştinilor. Şi pe el l-a împodobit virtutea smereniei în aşa fel încât scria că: "Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu" (I Tim 1, 15).
Ambii apostoli, după o veche tradiţie a Bisericii, au suferit martiriul sub domnia crudului împărat Nero, la Roma, pe 29 iunie, în anul 67, unul - Sf. Petru - fiind răstignit pe o cruce cu capul în jos, iar celălalt - Sf. Pavel - tăindu-se capul cu sabia, fiind cetăţean roman.