Daco-getii: suflet si nemurire
În spatiul carpato-danubiano-pontic daco-getii au acordat o atentie deosebitã problematicii sufletului si nemuririi. Referindu-se la cultura getilor din aria Pontului Euxin, Simion Mehedinti (1868-1962) spunea în 1941 cã: “Dar si mai semnificativã era înãltimea culturii lor.
Ceea ce uimise mai mult pe colonii greci, care pãtrunseserã cu negustoria în bazinul Dunãrii de jos, era sufletul autohtonilor (subl. ns.) si îndeosebi religiozitatea lor, adicã socotelile cu vesnicia .” De altfel si Herodot (484 i.Hr. – 425 i.Hr.), în istoriile sale, spunea cã getii se credeau nemuritori: “ei cred cã nu mor si cã acel care dispare din lumea noastrã se duce la zeul Zalmoxis.”
Precum la Platon, distinctia suflet-corp este reliefatã în cultura si religia daco-getilor, cu accentuarea rolului primordial si al primatului sufletului asupra corpului .
Zalmoxis însusi, personajul axial al religiei dacilor, nu era nici zeu nici om, ci un daimon al cãrui mesaj central se refera “la supravietuirea sau imortalitatea sufletului. ” Nemurirea sufletului nu era însã doar un crez, ci un lucru care se dobândea în urma unor ritualuri si initieri mistice, asemãnãtoare celor grecesti si elenistice . De altfel Mircea Eliade accentueazã faptul cã verbul athanatizein din formularea din limba greacã “getas tous athanatizontas” înseamnã “a se face nemuritori” si nu “a se crede nemuritori” .
Herodot ne mai informeazã cã Zalmoxis învãta elita getilor cã “nici el, nici oaspetii sãi si niciunul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume unde vor trãi pururi si vor avea parte de toate bunãtãtile.”
Zalmoxis nu indicã locul anume al acestei lumi eterne în care sufletele vor dãinui dupã moarte dar, spre deosebire de Homer care sugera doar o lume fadã a umbrelor, si de Platon, care în Phaidon sustinea, printre altele, transmigrarea sufletului dintr-o fiintã intr-alta (fie ea om, animal sau plantã), credinta zalmoxiana aduce un spor calitativ al acestei lumi de dupã, specificând cã “nemuritorii” vor avea parte de “toate bunatatile” (chiar daca natura acestor “bunãtãti” nu este detaliatã).
Bibliografie
Eliade, M. (1995), De la Zalmoxis la Genghis-Khan. Bucuresti, Editura Humanitas.
Iliescu, V., Popescu, V.C., Stefan, G. (1964). Izvoare Privind Istoria Romaniei, vol. I. Bucuresti, Editura Republicii Populare Romane.
Mehedinti, S. (1995), Crestinismul Romanesc, Bucuresti, Fundatia Anastasia.
Platon, (1994). Phaidon, Bucuresti, Editura Humanitas.
Vladutescu, G. (2005). Ontologie si metafizica la greci.Platon. Bucuresti, Editura Academiei Romane, 73-84.
Toronto/ martie 2013
Cristian Medelean
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/05/25/daco-getii-suflet-si-nemurire/
-->
Răspunsuri
As face o mica observatie: citatul exact din M. Eliade (De la Zalmoxis la Gengis Han) este:" a se face nemuritori, nu a fi nemuritori". Eliade subliniaza aici ca nemurirea sufletului in conceptia geto-dacilor nu era o trasatura ontologica a fiintei umane, ca in crestinism, ci una dobandita prin initiere in timpul existentei. Si grecii antici cunosteau aceasta forma de viata fericita dupa moarte, erau asa-numitele Campii Elizee, harazite unor persoane cu viata cuvioasa, ca o rasplata din partea zeilor.
Mulţumesc frumos.