Voi prezenta cateva generalitati pe scurt despre Istoria Romaniei,desigur este mult de povestit,este o istorie frumoasa.Va urez lectura placuta.România este situată în centrul Europei, în partea de nord a Peninsulei Balcanice, şi teritoriul său este marcat de Munţii Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. Având un climat temperat şi un mediu natural diversificat, care este foarte favorabil vieţii, teritoriul românesc a fost locuit incă din cele mai vechi timpuri. Cercetările facute de arheologii români la Bugiuleşti, Ţinutul Vâlcei, a dus la descoperirea unor relicve umane antice. Aceste vestigii sunt dintre cele mai vechi din Europa.
Ceramica de Cucuteni
La un moment dat, populaţia de pe teritoriul actualei Românii, a creat o remarcabila cultura, a carei dovada se regaseşte în policromia ceramicii de Cucuteni (comparabile cu ceramica unor alte culturi europene importante, din acel timp, din Bazinul Mediteranei de Rasarit şi a Orientului Mijlociu), precum şi cultura statuetelor Hamangia (Ganditorul de la Hamangia este cunoscut astazi în intreaga lume).
Gânditorul de la Hamangia (statuetă neolitică)
La inceputul mileniului al doilea, cand Epoca Paleoliticului facea loc Epocii de Bronz, triburile tracice de origine indo-europeana se stabileau alaturi de populaţia care deja traia în Bazinul Carpato-Balcanic. Din timpul tracilor, se poate vorbi de un fenomen neintrerupt de creare a poporului român. In prima parte a primului mileniu dinainte de Hristos, în zona carpato-dunareano-pontica - care era partea de nord a unei mari suprafete locuite de triburile tracice - un grup al tracilor de nord s-a ndividualizat: s-a creat un mozaic de triburi getice şi dacice. Strabo - un geograf şi istoric renumit din epoca imparatului Augustus, ne informeaza ca "dacii aveau aceeaşi limba ca şi getii". Initial, a fost acelaşi popor, singura diferenta dintre daci şi geţi fiind zona în care locuiau ei: dacii - în mare parte, locuiau în muntii şi pe platoul Transilvaniei; geţii - în campiile Dunarii. In antichitate, grecii, care i-au intalnit primii pe geţi - au folosit acest nume pentru intreaga populaţie de la nordul Dunarii, în timp ce romanii, care i-au intalnit primii pe daci, au extins folosirea acestui nume pentru toate celelalte triburi ce locuiau pe teritoriul de astazi al României. După cucerirea acestui teritoriu, romanii au creat aici provincia Dacia. Iata de ce, intregul teritoriu al României de azi este numit Dacia, în toate sursele de informatie din perioada latina şi a Evului Mediu. Contactul daco-geţilor cu lumea greaca a fost uşor de facut, prin intermediul coloniilor greceşti create pe teritoriul tarmului Marii Negre al României de azi: Istros (Histria), fondat în sec. VII inainte de Hristos, Callatis (Mangalia de azi), şi Tomis (Constanta de azi); ultimele doua create un secol mai tarziu. In istoria scrisa, populaţia de la nordul Dunarii (getica), a fost prima data mentionata de Herodot, "parintele istoriei" (sec. IV inainte de Hristos). El ne-a vorbit despre povestea campaniei regelui persan Darius I, impotriva scitilor din stepele aflate la nord de Pontic (anul 513 inainte de Hristos). El a scris ca geţii erau cei mai mari luptatori dintre traci. Ei au fost singurii care au rezistat regelui persan, pe drumul dintre Bosfor şi Dunare. Burebista (82 - până în jur de 44 inainte de Hristos), care a reuşit sa uneasca triburile geto-dacice, pentru prima data, a creat un regat puternic şi intins, într-un timp cand suveranul dac i-a oferit sprijin lui Pompei impotriva lui Cezar (anul 48 inainte de Hristos), şi se intindea de la Beskit, în nord, Bazinul Dunarii Mijlocii, în vest, rîul Tiras (Nistru) şi tarmul Marii Negre, în est, până la Muntii Balcani, în sud.
Cetatea dacică de la Sarmisegetuza
In primul secol inainte de Hristos, pe masura ce Imperiul roman se extindea şi se creau provincii romane în Panonia, Dalmatia, Moesia şi Tracia, frontiera cu Dunarea se intindea pe aproape 1500 km şi despartea Imperiul Roman de lumea dacica.
In Dobrogea, care se afla sub conducerea romana, de şapte secole, incepand cu domnia lui Augustus, poetul Publius Ovidius Naso şi -a petrecut ultimii ani ai vietii sale "printre greci şi geţi", intrucat el a fost exilat acolo, la Tomis (intre anii 8 şi 17 e.n.), din ordinul aceluiaşi Cezar.
Dacia s-a aflat în apogeul puterii sale sub regele Decebal (87-106 e.n.). După o prima confruntare, pe timpul domniei lui Domitian, (87-89 e.n.), s-au impus cu necesitate doua razboaie pentru Imperiul Roman (101-102 e.n. şi 105-106 e.n.), pentru ca, în culmea gloriei sale, imparatul Traian (98-117 e.n.), sa-l invinga pe Decebal şi sa-i transforme regatul intr-o provincie romana numita Dacia.
Regele Decebal 
Imparatul Traian
Columna lui Traian, inaltata la Roma, şi mausoleul de la Adamclisi (Dobrogea) povestesc despre aceasta incleştare militara, care a fost urmata de o masiva şi sistematica colonizare a noilor teritorii integrate noului imperiu.
Columna lui Traian din Roma - certificatul de naştere a poporului român
Mausoleul roman de la Adamclisi (secolul II e.n.)
Dacii, cu toate ca au suferit pierderi grele, au ramas, chiar şi după ce a fost instaurata noua conducere, principalul element din Dacia; provincia a fost supusa unui proces de romanizare complex, elementul sau de baza fiind impunerea şi adoptarea definitiva a limbii latine. Românii sunt astazi singurii descendenti ai Imperiului Roman de Rasarit; limba româna este una din marile moştenitoare ale limbii latine, alaturi de Franta, Italia, Spania, România este o oaza de latinitate în aceasta parte a Europei.
Locuitorii, fie ei descendenti ai Imperiului Roman sau a daco-romanilor, şi -au continuat existenta neintrerupta ca ţarani sau ca pastori, chiar după retragerea romana sub imparatul Aurelian, (270-275), atât a armatei, cat şi a administratiei romane, care s-a mutat la sud de Dunare. Dar, stramoşii romanilor au ramas timp de cateva secole în sfera de influenta a Imperiului Roman, atât în politica, cat şi în economie, religie sau cultura; după despartirea în doua a Imperiului Roman, în anul 395 e.n., ei au ramas în sfera de influenta a Imperiului Bizantin. Ei traiau mai mult în spiritul vechilor romani, care acum decazuse, şi au supravietuit imprejurarilor grele din timpul valurilor succesive ale popoarelor migratoare. Pe timp cand simbioza etno-culturala dintre daci şi romani a fost realizata, şi s-a finalizat în sec. VI-VII, prin formarea poporului român, intre sec. II şi IV, daco-romanii au adoptat creştinismul în forma sa latina. Prin urmare, în sec. VI-VII, cand procesul de formare a poporului român a fost gata, natiunea a patruns în istorie ca o natiune creştina. Iata de ce, spre deosebire de natiunile vecine, care au ca date de creştinare (bulgarii - anul 865, sarbii - 874, polonii - 966, slavii de est - 988, ungurii - 1000), românii nu au o data fixa a creştinarii, intrucat ei au fost prima natiune creştina din regiune. In sec. IV-XIII, poporul român a trebuit sa faca fata valurilor de popoare migratoare - gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecinegii, cumanii, tatarii - care au traversat teritoriul României. Triburile migratoare au controlat acest spatiu, din punct de vedere militar şi politic, întarziind dezvoltarea economica şi socială a bastinasilor şi formarea entitatilor statale locale.
Slavii, care s-au stabilit masiv în sec. VII la sud de Dunare, au despartit în doua masa compacta a românilor din zona carpato-danubiana: cei de la nord (daco-romanii), au fost separati de cei de la sud, care s-au deplasat spre vestul şi sud-estul Peninsulei Balcanice (aromanii, megleno-romanii şi istro-romanii). Slavii s-au stabilit la nord de Dunare şi au fost asimilati încetul cu încetul de poporul român şi limba lor a lasat urme în vocabularul şi fonetica limbii române. Peste limba româna s-a suprapus asa-numita limba slavica (în acelaşi mod cum s-a impus idiomul germanic francilor). Românii apartinând religiei ortodoxe au adoptat astfel limba veche slavona bisericeasca, ca o limba de cult şi începand cu sec. XI-XVII ca o limba de curte şi cultura. Limba slava n-a fost niciodata o limba vie, vorbita de popor, pe teritoriul României; ea a jucat pentru români, la un momentdat, în Evul Mediu, acelaşi rol pe care l-a jucat latina în vest; la începutul epocii moderne, ea a fost înlocuita pentru totdeauna în biserica, la curte şi în cultura de catre limba româna.
Datorita pozitiei lor, românii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati în sursele istorice (sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume aratand ca ei erau vorbitori ai unei limbi romanice, şi ca popoarele non-romanice din jurul lor recunosteau acest fapt. După anul 602, slavii stabiliti masiv la sud de Dunare au fondat un ţarat puternic bulgar, în sec. IX. Asta a facut o bresa între românii din nordul Dunarii şi cei aflati la sud de Dunare. Pe masura ce au fost supusi la tot felul de presiuni şi izolati de trunchiul puternic românesc de la nord de Dunare, numarul românilor din sudul Dunarii a scazut continuu, în timp ce fratii lor de la nordul Dunarii, cu toate ca traiau în conditii extrem de dificile, şi -au continuat evolutia lor istorica, ca o natiune separata, cea mai îndepartata la est descendenta a Imperiului Roman.
Valahia, Moldova şi Transilvania
Incepand cu sec. al X-lea, surse bizantine, slave şi ungare, şi mai tarziu surse occidentale, mentioneaza existenta entitatilor statale ale populaţiei românesti - cnezate şi voievodate - la început în Transilvania şi Dobrogea, apoi în sec. XII-XIII, şi în teritoriile de la estul şi sudul Carpatilor. O trasatura specifica a istoriei românilor din Evul Mediu, până în epoca moderna, este aceea ca ei au trait în trei principate vecine, dar autonome, - Valahia, Moldova şi Transilvania.
Acest fenomen - care este, fara îndoiala, unic în Europa medievala, este extrem de complex. O serie de cauze tin de esenta societatii feudale, dar sunt de asemenea şi factori specifici. Printre ultimii, dorim sa mentionam existenta imperiilor vecine puternice, care s-au opus unificarii entitatilor statale românesti şi chiar au ocupat - pentru o perioada mai scurta sau mai lunga - teritoriile românesti. De exemplu, la vest, românii a trebuit sa faca fata politicii de cucerire dusa de regatul ungar. In 895, triburile ungare care au venit din tinuturile Volgai, conduse de Arpad, s-au stabilit în Panonia. Ei au fost opriti în înaintarea lor spre vest de catre imparatul Otto I (995), astfel ca ungurii s-au stabilit şi si-au întors fata catre sud-est şi est. Aici, ei s-au întalnit cu românii.
O cronica ungara descrie întalnirea dintre mesagerii trimisi de Arpad, regele ungur, şi voievodul Menumorut al Biharei, un oras în vestul Transilvaniei. Ambasadorii unguri au pretins ca teritoriul sa le fie cedat lor. Cronica a pastrat pentru noi raspunsul plin de demnitate dat de Menumorut: "Spuneti-i lui Arpad, ducele Ungariei, conducatorul vostru. Bucurosi ii vom iesi în întampinare, ca de la prieten la prieten, pentru a-i da lui tot ce are nevoie, pentru ca este strain, şi unui strain ii lipsesc multe. Dar pamantul pe care il pretinde, nu-l va avea niciodata de la noi de bunavoie, cat timp vom trai".
In ciuda rezistentei cnezatelor şi voievodatelor românesti, ungurii au reusit în sec. X-XII sa ocupe Transilvania şi s-o încorporeze regatului ungar (pana la începutul secolului XVI, ca voievodat autonom). In scopul de a consolida puterea lor în Transilvania, unde românii au continuat sa fie de-a lungul secolelor marea majoritate etnica, ca şi în scopul de a apara granita estica şi sudica a voievodatului, coroana ungara a recurs la colonizarea regiunilor de frontiera, cu sasi şi secui, în sec. XII-XIII.
Biserica din Densusi
In sec. XIV, odata cu declinul puterii imperiilor vecine (polonii, ungurii, tatarii), s-au format o serie de state feudale, în sudul şi estul lantului muntos al Carpatilor: Valahia, sub Basarab I, în jurul anului 1360, şi Moldova, sub Bogdan I, în jurul anului 1359. Regatele Poloniei şi Ungariei au încercat în sec. XIV şi XV sa anexeze sau sa subjuge cele doua principate, dar n-au reusit.
In cea de-a doua jumatate a sec. XIV, o noua amenintare se abatea asupra teritoriilor românesti: Imperiul otoman. După ce au pus prima data piciorul pe pamantul european, în 1354, turcii otomani au început rapida lor expansiune pe continent, astfel ca stindardul verde al Islamului flutura deja în sudul Dunarii, în 1396.
Scene din Cronica pictată de la Viena,
reprezentând victoria romanilor la Posada (1330) împotriva armatei regelui Ungariei
Singure sau în alianta cu tările creştine vecine, mai degraba în alianta cu voievodatele vecine ale celorlalte doua principate românesti, voievozii Mircea cel Batran al Valahiei (1386-1418) şi Vlad Tepes (Dracula din legendele medievale - 1456-1462), precum şi Stefan cel Mare şi Sfant (1457-1504), voievodul Moldovei şi Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei (1441-1456), au dus grele batalii de apărare impotriva turcilor otomani, impiedicandu-le expansiunea spre centrul Europei.
Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti (1386-1418)
Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti
(Dracula din legendele medievale, 1456-1462)
Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei (1457-1504)
Intreaga Peninsula Balcanica a devenit teritoriu turcesc. Constantinopole a fost capturat de Mohamed al II-lea, în 1453, Soliman Magnificul a capturat orasul Belgrad, în 1521, şi Regatul ungar a disparut în urma Bataliei de la Mohaci - 1526. Prin urmare, Valahia şi Moldova erau încercuite şi a trebuit sa recunoasca suzeranitatea Imperiului Otoman timp de peste trei secole. După ce Buda a fost capturata şi Ungaria a devenit pasalac, Transilvania a devenit principat autonom, în 1541, dar ea a recunoscut, de asemenea, suzeranitatea Imperiului Otoman, ca şi celelalte doua teritorii românesti. Spre deosebire de toate celelalte popoare din sud-estul Europei, spre deosebire de unguri şi poloni, românii au fost singurii care şi -au mentinut entitatea statala în timpul Evului Mediu, ca şi propria politica, precum şi structurile militare şi administrative. Tributul platit sultanului avea menirea sa garanteze pastrarea autonomiei interne, dar în acelaşi timp, şi protectia impotriva altor dusmani puternici. Valahia şi Moldova, detinand propriul lor statut autonom, au continuat, după caderea Imperiului Bizantin, sa cultive traditiile culturale bizantine şi au luat asupra lor, în acelaşi timp, pastrarea religiei ortodoxe rasaritene; pe teritoriul lor, învatati din toata Peninsula Balcanica, la adapost de islamul intolerant, au putut continua munca lor, fara nici un obstacol. Ei au pregatit renasterea culturala a propriilor natiuni.
Oraşul Soroca pe malul rîului Nistru
Sfârşitul sec. XVI a fost dominat de personalitatea lui Mihai Viteazul. El a devenit voievod al Ţării Românesti în 1593 şi s-a alaturat Ligii Crestine - o coalitie antiotomana, initiata de papalitate şi de Sfantul Imperiu Roman. El a reusit, după grele batalii (Calugareni, Giurgiu) sa redobandeasca chiar independenta ţării sale. In 1599-1600, pentru prima data în istorie, el a unit toate teritoriile locuite de români, proclamandu-se "Print al Ţării Românesti, al Transilvaniei şi al întregii Moldove". Situatia interna era foarte complicata, marile puteri vecine - Imperiul Otoman, Polonia şi Imperiul habsburgic - ii erau ostile şi si-au unit fortele pentru a-l înfrange; astfel ca aceasta unire a fost de scurta durata, întrucat Mihai Viteazul a fost asasinat în 1601. Unirea realizata de domnitorul domnitor a devenit totusi un simbol pentru posteritate. In sec. al XVII-lea, sub diferite forme, şi cu succese trecatoare, şi alti printi au încercat sa relanseze ambitiosul program politic al lui Mihai Viteazu, încercand sa formeze un front de uniune antiotomana din cele trei principate şi sa restaureze unitatea Daciei antice.
Mihai Viteazul (1593-1601),
cel care primul a unit cele trei teritorii româneşti
Sfarsitul sec. XVII şi începutul sec. XVIII au adus schimbari, politice, atât în centrul, cat şi în estul Europei. Imperiul Otoman a esuat în tentativa sa de a captura Viena, în 1683 şi , prin urmare, Imperiul Habsburgic şi -a început expansiunea catre sud-estul Europei. Tratatul de pace austriaco-turcesc de la Karlowitz (1699) sanctiona anexarea Transilvaniei şi organizarea ei ca un principat autonom la Imperiul Austriac (din 1765 a devenit mare principat, condus de un guvernator). Polonia era divizata şi Rusia, prin cuceriri succesive, a atins, sub Petru cel Mare, (1696-1725) raul Nistru, devenind astfel vecinul de rasarit al Moldovei. Ambitiosul vis al tarilor de a domina Stramtoarea Bosfor şi Constantinopolul situa Principatele Românesti în calea expansiunii rusesti. Imperiul Otoman, în încercarea de a-si apara vechile pozitii, a întrodus în Moldova (1711) şi Ţara Româneasca (1716) "regimul fanariot", care a durat până în 1921, şi sub care Sublima Poarta desemna în cele doua principate domnitori greci, recrutati din Fanar, un cartier al Istanbulului, care erau considerati drept credinciosi ai turcilor. Aceasta a fost epoca în care controlul politic otoman şi exploatarea economica a luat proportii, la fel ca şi coruptia; dar, s-au întrodus, de asemenea, şi cateva reforme sociale - cum este abolirea serbiei -, ca şi reforme administrative, de modernizare, după modelul european, din perioada iluminismului. Autonomia interna, desi limitata, a fost conservata la baza, în cele doua principate, care au continuat sa fie entitati distincte în Imperiul Otoman; aceasta situatie a fost recunoscuta în cateva tratate internaţionale (de ex. în cel de la Cuciuc Kainargi) (1784). Situate la granita celor trei mari imperii şi ravnite de toate trei, Ţara Româneasca şi Moldova au devenit, timp de mai bine de 150 de ani, nu numai teritorii de confruntare, dar chiar şi de batalie, pe care armatele imperiilor s-au întalnit.
Multi ani, Austria şi Rusia au luptat impotriva Imperiului Otoman (1710-1711, 1716-1718, 1735-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856): acele lupte au avut loc pe pamantul Romniei şi au fost însotite întotdeauna de ocupatie militara straina, care, adeseori, s-a mentinut mult timp după ce razboiul propriu-zis s-a terminat, astfel ca tarile românesti au îndurat nu numai devastarea şi pierderile irecuperabile, dar au trecut, de asemenea, şi prin dislocari de populaţie şi amputari de teritorii dureroase. De exemplu, Austria a anexat Oltenia temporar (1718-1793), precum şi Nordul Moldovei, numit Bucovina (1775-1918). După razboiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat partea de rasarit a Moldovei, teritoriul dintre raurile Prut şi Nistru, numit mai tarziu Basarabia (1812-1918).sursa:istoria romaniei si wikipedia (combinatie).
-->
Răspunsuri
Istoria romanilor
Vezi mai multe video din divertisment