Victor Anestin ziarist român 17.09.1875-05.11.1918 născut în Bacău a fost un pasionat astronom amator și popularizator al științei fiind contemporan cu descoperirile făcute de Edison și înflăcărat susținător al ideii de progres tehnic.Educația i-a fost influentata de scrierile lui Camille FLAMMARION un entuziast astronom și scriitor francez al cărui nume îl poartă Societatea Astronomică Franceză.Debutează în presă în 1892, în revista Curierul Olteniei, în care publică o traducere a unui articol scris de C. Flammarion cu acordul acestuia.A susținut o intensă activitate publicistică în marile ziare ale vremii cu articole având tematică științifică în speță despre astronomie ex .Cucerirea aerului (1909), Planetă Marte (1910), Eclipsele (1912), Românul cerului (1912), Viață și invențiile lui Edison (1915).Înființează și editează revistă Orion 1907-1912 prima revistă de astronomie din România
În perioadă 1912 - 1916, conduce Ziarul călătoriilor şi ştiinţelor populare
1918 scoate ziarul ştiinţa tuturor.
în1899 apare romanul In anul 4000 sau O călătorie la Venus fiind Primul roman românesc al literarurii Stintifico -Fantastice iată ce spune autorul despre acesta: în anii adolescenţei am tipărit şi eu un roman astronomic sunt multe pasagii cam naive poate dar are meritul,bietul meu roman,de a fi cel dintâi în ţară noastră bineanteles ca dată istorică .Sunt interesante romanele astronomice ,dar adevărul astronomic pur e mai interesant şi viaţa este aşa de scurtă. încheiat citatul din memoriile autorului Fiind prima lucrare de acest gen din România este de apreciat atitudinea autorului faţa de adevărul ştiinţific şi abordarea acestuia prin registrul literar .Romanul are 15 capitole iar desfăşurarea acţiunii include o serie de aprecierii desprinse din astronomia populară actualizate cu nivelul cunoştinţelor existente la aceea vreme şi pe care autorul le aduce la cunostiinta publicului cititor Tentantă pentru autor este ideea vieţii pe planetă Venus şi în acest sens pleca de pe Pământ doi prieteni Asales şi Saitni care zboară spre Venus cu o rachetă electrică ce avea viteza de deplasare de 300m/secundă de observat faptul că autorul aduce cu primele elemente două aspecte interesante curentul electric şi Viteza de 300m/secundă care se apropie de viteza sunetului Acolo ei descoperă o societate structurată în două caste: pe de o parte, avem venusienii propriu-ziși (care sunt inteligenți, morali, nu cunosc sentimente, războaie, sex, droguri și rock&roll) și oamenii-păsări, un fel de... ajutoare zburătoare la casa celor dintâi, cărora le asigură locomoția , doar casta a doua avea dreptul la reproducere firească anatomică. Autorul acordă mai multă atenţie primei caste considerând-o superioară . Dragostea nu există pe această planetă fiind un câmp al dezvoltării ştiinţei.Reproducerea primei caste se face prin autotoinjectarea unei soluţii protoplasmatice. ,Problema hranei este rezolvată prin inspirarea aerului puternic nutritiv şi care curată sângele.In limbajul autohton nu există cuvinte de ură , război astfel încât autorul emite ideea dacă dragostea şi războiul lipsesc se pierd şi elementele esenţiale ale poeziei Neampiedicati deci de nimic ,venusieni s-au îndeletnicit cu cunoaşterea cosmosului,rezultatele ştiinţei lor se transmit prin viu grai şi printr-o îndelungată practică arăta autorul în paginile cărţii Practic această abordare sumară a adevărului îl prezintă pe autor intr-o atitudine de visător incurabil preocupat doar de latura înţelegerii şi studierii cosmosului în plenitudinea frumuseţii sale.Autorul are o singură credinţă a astrelor .şi totuşi există iubire iar Saitni are o idilă cu o femeie din castă Oamenilor -păsări contrazisă de Asales.Intoarcerea pe pământ este ratată cei doi rămân prizonieri ai maşinii care i-a dus în spaţiu debarcând pe Marte.Descoperirile ulterioare ale ştiinţei vor contrazice posibilitatea existenţei vieţii pe această planetă . In roman putem regăsi şi ideea finalităţii vieţii şi a naturii cu un parcurs imprevizibil în evoluţie ,idee pe care autorul o dezbate şi în alte lucrări precum Tragedia cerească apărută în 1914 Din cuprinsul romanului se pot păstra două ideii care au prins contur în anii următori acestea sunt; redau citat din carte Un astronom al acestei împărăţîi, care are un observator pe un munte de aproape 2000 de metri înălţime, mi-a făcut un istoric al acelei ţări. Supuşîi, cari poartă numele de români, simţeau că ţară lor e mică, iar idealul lor prea mare. Inteligenţi şi puţîn cam încăpăţânaţi, şi-au urmărit scopul lor cu tenacitate şi au azi să stăpânească teritoriile a trei vechi state. închei citatul.Este ideea Unirii realizată în 1918 şi pe care autorul în ipostază de avangardist o anticipează . Pe baza lecturilor de specialitate făcute autorul propune şi ideea ieşirii din sistemul solar trecând de planetaPluton ,această planetă va fi confirmată şi botezată cu acest nume după 31 ani tocmai în 1930.
Bibliografie
In anul 4000 sau O calatorie la Venus editie 1899 si editia din1986 cu aparat critic de Cornel Robu editura Dacia
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Primul roman SF românesc: uimitoarele profeţii ale lui Victor Anestin
În anul 1899, în timp ce lumea se pregătea să întâmpine cu mari speranțe un nou secol de progres științific, un tânăr de 24 de ani născut la Bacău debuta în volum cu o scriere ce avea să devină primul roman SF autohton: "În anul 4000 sau O călătorie la Venus". Cartea va reflecta întocmai "Zeitgeistul astronomic" al epocii sale, conform căruia pe planeta vecină ar putea exista viață.
Paradis tropical sau infern de pucioasă? Vă propun să citim câteva din profețiile lui Victor Anestin, pentru a vedea, după mai bine de un secol, dacă ele s-au confirmat.
Pe scurt, subiectul romanului e următorul: în anul 4000, doi oameni de știință (Asales și Saitni) zboară spre Venus cu o rachetă "electrică" (!). Acolo ei descoperă o societate structurată în două caste: pe de o parte, avem venusienii propriu-ziși (care sunt inteligenți, morali, nu cunosc sentimente, războaie, sex, droguri și rock&roll) și oamenii-păsări, un fel de... ajutoare zburătoare la casa celor dintâi, cărora le asigură locomoția. Dacă vă asteptati la suspans epic probabil veți fi dezamăgiți: ritmul este destul de monoton, scrierea este mai degrabă un "roman astronomic", adică un fel de pretext pentru ca autorul să-și prezinte propria imagine despre astronomia, geologia, meteorologia, și orânduirea socială de pe Venus.
Ideea unei călătorii pe Venus nu era nouă în vremurile lui Anestin. În carte ne este arătat că însuși personajul principal deținea în biblioteca sa "mai multe volume vechi care tratează despre astfel de excursiuni".
"Unii ziceau că Venus trebuie să fie locuită de oameni negri, din cauza arșiței Soarelui, alții ziceau că rasa ce domnește aici trebuie să fie foarte frumoasă și inteligentă, că trăiește numai în plăcerile dragostei."
În fine, cei doi prieteni pregătesc bagajele pentru lunga călătorie: "Amicul și companionul meu Saitni iși va lua o umbrelă imensă de ploaie, căci îi e teamă grozav de ploile deluviene de pe acea planetă." Ai crede că în anul 4000 umbrela va fi fost deja istorie. Din păcate un asemenea "gadget" s-ar topi în mâna unui Saitni real după prima ploaie venusiană... asta pentru că acum știm că pe Venus plouă cu acid sulfuric.
Și calatoria începe, țineți-vă bine! "Iuțeala cu care vom călători e îngrozitoare: vom merge cu o viteză de 300 kilometri pe secundă. E de neauzit! Ce-ar zice vreun descendent al rasei albe dacă ar vedea progresul enorm la care am ajuns?" Probabil ar zice WOW! La viteza aia cei doi vor ajunge pe Venus în doar "37 de ore și 13 secunde". Or sondei spațiale Messenger i-au trebuit mai bine de 2 ani până să ajungă acolo in 2006, e drept, urmând un traseu optimizat pentru consum și nu pentru distanță! Recordul actual de viteză cosmică este deținut de două sonde robotice lansate în anii '70 (Helios 1 și Helios 2), cu 70 de kilometri pe secundă. Mai încape deci până la cei 300 imaginați de Anestin!
În timpul călătoriei interplanetare, aflăm că "selele au o lumină pașnică și rece și se disting perfect, chiar și cele de a șasea mărime." Mărturiile astronauților vor confirma, după aproape 60 de ani, previziunea românului. Odată aflați în apropierea lui Venus, "de-a lungul ecuatorului se zărește o fâșie lungă, verzuie... e o mare...cea dintâi văzută și de pământeni, încă de pe timpul lui Bianchini". Bianchini fusese un astronom italian care văzuse pe la 1700 câteva pete întunecate pe Venus, din a căror mișcare a încercat să extragă perioada de rotație a planetei învecinate. Azi știm că durata propusă de el ca urmare a observațiilor întreprinse se abate cu mult față de valoarea reală. De altfel, petele văzute nu aveau cum să fie formațiuni de suprafață, ci în cel mai bun caz puteau constitui doar manifestări atmosferice tranzitorii.
Prietenii noștri asolizează într-un final în siguranță :
"Când ne găsirăm pe uscat, am deschis cu precauțiune singura ușcioară prin care puteam ieși și respirarăm un aer ca și al nostru... dar, din cauza unei călduri mai mari decât aceea cu care eram obișnuiți, care făcea aerul mai greu de respirat, am pierdut amândoi cunoștința și am căzut jos. Singura priveliște ce-mi aduc aminte ca am vazut, ca un tablou magic, a fost aceea a unui cer albastru pe care alergau cu iuțeală nori albi. În depărtare se zăreau vârfuri de munți. [...] Planeta Venus e în general mai muntoasă decât Pământul. Munții sunt cu mult mai înalți, după socoteala mea unii ajungeau la colosala înălțime de 12.000 de metri. De aceea, de multe ori eram nevoiți să ocolim acești înalți munți, spre a nu fi expuși să pierim de frig. [...] Ploile diluviene cădeau pe continentele de curând formate, căci evaporarea se făcea pe o scară foarte întinsă, din cauza Soarelui care era mult mai mare și din cauza apei care era mult mai multă".
Un paradis tropical! Despre vegetație citim: "Arborii și plantele ce cresc pe această planetă au dimensiuni colosale și sunt de o natură foarte elastică: în timpul furtunilor ce se deslănțuiesc cu atâta furie pe venus, ei se îndoiesc până la pământ, dar nici unul nu se rupe. Frunzișul lor e foarte des și ascunde mii de cuiburi de păsări. O pădure venusiană e un rai pentru auz și vedere. Florile care împodobesc pădurea sunt mici, dar toate strălucitoare prin culorile lor." Trecând apoi la faună: "În adevăr, dacă există undeva animale nenumărate, apoi desigur planeta Venus e una dintre cele dintâi la număr. Dar animalele acestea nu au împărțirea ca pe Pământ; toate se împart în două mari clase: păsări și pești. Mamifere nu există acolo. [...] Nu există păsări răpitoare, chiar cele mari se nutresc cu sămînțele și cu fructele ce sunt așa de numeroase pe planeta Venus."
Atunci când sonda sovietică Venera 9 a transmis în 1975 primele imagini de pe suprafața planetei vecine, întreaga lume a suspinat în dezamăgire. Un relief pietros, arid, neprimitor, lipsit de orice indiciu de viață. O presiune atmosferică strivitoare de 90 de atmosfere și temperaturi record de 450-500 de grade celsius. Un paradis decăzut, toxic. Norii venusieni, formati din dioxid de sulf si acid sulfuric, erau departe de albimea și pufoșenia idilică descrisă de Anestin - ei erau, mai degrabă, gălbui și înnecăcioși. Cu așa o atmosferă densă, vizibilitatea maximă s-ar restrânge pe Venus la numai 3 kilometri, insuficient pentru a putea zări vârfuri muntoase. Mai mult, cercetările radar din ultimii ani au arătat că, în medie, relieful lui Venus este mai putin muntos decât cel al Pământului. Și știați că aproape toți munții de pe Venus poartă nume de femei? Avem o singură excepție: cel mai înalt pisc, care îl depășește în înălțime chiar și pe Everestul nostru, poartă numele fizicianului James Clerk Maxwell. Uimitor este că Anestin a prevestit aproape exact înălțimea masivului, abătându-se de la cifra reală cu doar 1.000 de metri, în condițiile în care primele măsuratori vor fi efectuate abia în 1967! În vreme ce acasă la noi în zile senine poți vedea Munții Rodnei din Dealul Feleacului, o distanță de circa 130 km, pe Venus probabil că nu ai putea să vezi giganticul Maxwell Montes nici măcar de la poalele lui.
Prima poveste science-fiction românească este considerată lucrarea Finis Romaniae de Al. N. Dari (1873), o scurtă poveste de istorie alternativă. Lucrarea prezintă istoria din România după moartea subită a lui Carol I și o revoluție împotriva noului domnitor, care declară o republică în România. Povestea următoare a fost Spiritele anului 3000, o utopie scrisă doi ani mai târziu, în 1875, de către un adolescent sub pseudonimul Demetriu G. Ionnescu, care va deveni mai târziu cunoscut sub denumirea de Take Ionescu, politicianul român. Povestirea are loc în anul 3000, atunci când pământul este populat de oameni mici de statură, care ajung la maturitate la 15 ani. Din punct de vedere politic, monarhiile au fost eliminate, toate statele sunt republici care fac parte dintr-o confederație mondială. Religia și războaiele au dispărut si București, un oraș grădină, este capitala unei Românii în frontierele sale naturale (etnice), în urma unei hotărâri dată de Tribunalul Suprem.
Primele lucrări românești de science fiction au fost influențate de literatura europeană occidentală și în special de romanul astronomic. La începutul anilor 1900, Victor Anestin a fost un popularizator notabil al științei, care, în afară că a scris sute de articole și cărți despre știință, a scris trei romane science-fiction: În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899), O tragedie cerească, Poveste astronomică (1914) și Puterea științei, sau Cum a fost omorât Răsboiul European, Poveste fantastică (1916).O tragedie cerească este una dintre cele mai vechi descrieri despre posibilitatea utilizării puterii atomice în războaie, fiind publicată în februarie 1914, în același an cu povestirea lui H. G. Wells The World Set Free.
Primul roman SF românesc este considerat a fi În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899) de Victor Anestin. Povestea se desfășoară în mileniul al IV-lea când doi oameni de știință au construit o rachetă și zboară spre Venus. Acolo ei descoperă o societate tehnocratică, care este foarte avansată, dar ai căror cetățeni nu au niciun sentiment: există ideea că perfecțiunea poate fi atinsă prin eradicarea completă a sentimentelor. Este o societate unafectată de războaie sau de boală și fără restricții legalizate, și pare o lume ideală. Totuși, în finalul acestui roman dramatic, oamenii de pe Pământ distruge mașinile electronice care întrețin societatea de pe Venus și țin emoțiile cetățenilor săi sub control.
Romanele SF următoare cele mai importante au apărut în 1914: Un român în lună de Henri Stahl, despre posibilitatea aterizării pe lună și O tragedie cerească din nou, de Victor Anestin.
Victor Anestin
Operă
Traduceri
Foarte naiv si interesant totodada dar nu trebuie uitat un lucru care ne-ar putea da de gindit in basmele noastre populare se face aluzie la anumite fenomene paranormale dar cel mai surprinzator episodul treceri reale a timpului in timp ce intro anume locatie fenomenul imbatrinirii nu eczista doar la intoarcerea inapoi pe pamint lucru confirmat de savanti deabea in sec.XX -lea si apoi acea fraza din poezia luceafarului rominesc Eminescu ;La Steaua,;La steaua,care-a rasarit ,e-o cale atit de lunga,ca mii de ani iau trebuit,luminii ca sa ajunga ! Oare cine a fost cu adevarat Eminescu care il devanseaza pe Jules Verne cu 47 de ani si pe Albert Einsteincu63 de ani .de unde stia Eminescu ca distanta se masoara in ani lumina in sec IX ??Multe enicme se ascund in gena primordiala a acestui popor romin !