Unele persoane doresc sa-si schimbe religia .Aceste persoane care vor sa-si schimbe religia trebuie sa mediteze profund si timp indelungat , pentru ca daca stai si te gandesti un pic , parca nu prea este firesc sa-si reteze radacinile. Daca gestul este facut prea rapid , el tradeaza amaraciune si deceptie fata de vechea religie. Si atunci , persoana capata o atitudine critica fata de religia sa originara.
![](http://beautystylecenter.files.wordpress.com/2010/09/buddhabyabhivaidya.jpg?w=199)
In opinia unor brahmani , soarta fericita sau nefericita a omului este legata de oficierea amanuntita a riturilor. Numeroase scoli presupuneau in acea vreme , coexistenta unei parti materiale trecatoare si a unui principiu personal si etern in om , pe care il considerau elementul transmigrant. Eliberarea era conceputa ca o unire a principiului personal cu divinul , cu care este identic.
In acest mediu abundent , a carui diversitate explica o anumita eterogenitate a budismului dar si bogatia sa , se vor desfasura predicile lui Buddha. La originea acestei traditii se afla un om. Istoria acestui om exceptional , contestata in timp , este astazi recunoscuta.Unii naratori care au transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda de aur , sustin ca Buddha a avut 547 de existente anterioare ( animale , faptura umana si de alte feluri ).Nascut print , intr-un mic regat nepalez , Terai , in sanul unei familii bogate , copilul , care se pare ca manifestase calitati iesite din comun , primeste numele personal Siddharta . Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tanar nobil din epoca sa : viata indestulata , studii , casatorie…
In jurul varstei de 30 de ani , cand urma sa devina tata , descopera prin intermediul a 4 intalniri , mai intai suferintele care-i apasa pe oameni : batranetea , boala , moartea ,apoi o cale spre speranta unei eliberari , prin imaginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Scarbit deja de existenta sa de placeri desarte , el alege sihastria si , dupa mai multi ani de cautari , opteaza pentru ,, Calea de mijloc” , care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt : iluzorii , trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi , de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha – Cel Desteptat – , din radacina sanscrita BUDH , a se destepta.
La aceasta titulatura se adauga in mod frecvent aceea de Shakyamuni , ascet din clanul Shakya , pe care a primit-o in mod firesc , dupa ce s-a hotarat sa paraseasca societatea umana. Rezistand ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista , Buddha se hotaraste sa raspandeasca invatatura sa : timp de 40 de ani , va calatori prin valea Gangelui , explicandu-si doctrina , apeland din cand in cand la amintirile dintr-una din vietile sale anterioare , adunand in jurului lui calugari si adepti laici , acceptand chiar , spre sfarsitul vietii , la insistentele discipolului sau Ananda , intrarea in comunitate a calugaritelor.
Ajuns la o varsta avansata si considerandu-si misiunea implinita , el dispare pentru totdeauna , inaltandu-se in Parinirvana. Imediat dupa moarte , moastele sale vor fi vehement disputate , apoi impartite intre mai multe regate , fiind incluse in inima primelor stupa. In acest monument , caracteristic pentru arhitectura budista , edificiu comemorativ si relicvar , budistii din intreaga lume se recunosc , in ciuda multiplelor transformari la care va fi supus de-a lungul timpului.
Pe parcursul predicilor sale din Sarnath , adresata celor ce vor deveni primii sai calugari , Buddha enunta pentru prima data , in mod clar , ,, Cele 4 adevaruri sfinte” care stau la baza invataturii sale. Exprimate fie in sanskrita fie in pali , cele 2 limbi principale ale literaturii budiste indiene , densitatea si bogatia fiecarui cuvant este foarte greu de redat prin traducere.
Răspunsuri
Viaţa Lui Buddha