Descoperirea a şaptezeci de cărţi din foiţe de metal inscripţionate, legate cu sârmă, ar putea schimba istoria biblică cunoscută până acum. Pentru savanţi, această colecţie antică este o preţioasă comoară, deoarece ar putea aduce lumină asupra primelor zile ale creştinismului, potrivit Daily Mail.
Tăbliţe de metal din primele zile ale creştinismului ar putea revoluţiona istoria biblică
Oamenii de ştiinţă au păreri împărţite asupra autenticităţii lor, dar dacă aceasta este demonstrată, descoperire ar putea avea aceeaşi importanţă ca şi manuscrisele de la Marea Moartă.
Pe unele pagini, nu mult mai mari decât un card bancar, sunt inscripţionate imagini, simboluri şi cuvinte care par să se refere la Mesia şi, posibil, chiar la Răstignire şi Înviere.
Mai multe tăbliţe sunt sigilate, ceea ce a determinat savanţii să presupună că inscripţiile ar putea fi chiar “cărţile de legi, petcetluite” din Cartea Apocalipsei a Bibliei.
Tăbliţele au fost descoperite în urmă cu cinci ani, într-o peşteră din Iordania, în care se presupune că s-ar fi refugiat creştini după căderea Ierusalimului din 70 d.H. Documente importante din aceeaşi perioadă au mai fost găsite anterior acolo.
Potrivit primelor teste, tăbliţele ar fi datate în perioada secolului I d.H. Această estimare se bazează pe urmele de coroziune, despre care experţii spun că ar fi imposibil de realizat în mod artificial.
În cazul în care datarea se va dovedi reală, tăbliţele ar fi printre cele mai vechi documente creştine, anterioare scrisorilor Apostolului Paul.
Perspectiva că aceste tăbliţe ar putea conţine relatări contemporane din ultimii ani din viaţa lui Iisus, a încântat oamenii de ştiinţă.
David Elkington, un om de ştiinţă britanic specializat în arheologie religioasă antică şi printre puţinii care au reuşit să examineze cărţile, spune că această descoperire ar putea fi cea mai mare referitoare la istoria creştinismului.
“Gândul că aceste obiecte au fost deţinute de primi sfinţi ai Bisericii îmi taie răsuflarea”, a spus Elkington.
Din nefericire tăbliţele nu se află în posesia oamenilor de ştiinţă, descoperirea lor fiind destul de controversată. Ele ar fi fost găsite iniţial de un beduin iordanian, tezaurul fiind preluat ulterior de un nomad israelian. Guvernul iordanian lucrează în prezent la cel mai înalt nivel pentru a repatria şi proteja colecţia. sursa:misterele-terrei
Răspunsuri
Iordania solicită Israelului returnarea unor scrieri creştine timpurii
Potrivit BBC News, statul iordanian a solicitat Israelului să returneze ceea ce se crede a fi celmai vechi text creştin care a supravieţuit aproape 2.000 de ani într-o peşteră din Iordania.
Un grup de 70 “cărţi”, fiecare având între 5 şi 15 foi de plumb legate între ele prin inele de plumb, a fost descoperit, se pare, într-o vale aridă din nordul Iordaniei undeva între 2005 şi 2007.
O viitura a expus două nişe din interiorul unei peşteri, una dintre ele marcată cu o Menoră sau sfeşnic cu şapte braţe, simbolul antic al religiei ebraice. Un beduin iordanian a deschis aceste nişe, şi ceea ce el a găsit în interiorul ei ar putea fi nişte relicve extrem de rare ale creştinismului timpuriu. Acesta este punctul de vedere al guvernului iordanian, care pretinde că aceste volume au fost traficate in Israel de către un alt beduin. Beduinul israelian care deţine în prezent cărţile a negat acest lucru şi afirmă că acestea au fost în familia lui de 100 de ani. Jordania spune că va “depune toate eforturile, la fiecare nivel” pentru a obţine relicvele înapoi.
Directorul departamentului de Antichităţi al Iordaniei, Ziad al-Saad, crede că volumele ar fi fost realizate de către urmaşii imediaţi ai lui Iisus, imediat după crucificarea Sa. “Este posibil ca acestea să fie mai importante decât documentele descoperite la Marea Moartă“, a declarat el.
Unul dintre putini oameni care au văzut această colecţie este David Elkington, un savant arheolog, care conduce o echipă britanică în încercarea de a obţine cărţile şi a le conduce în siguranţă într-un muzeu iordanian. El spune ca acestea ar putea fi “descoperirea majoră a istoriei creştine“, adăugând: “este o senzaţie deosebită aceea de a ţine în mână obiecte care ar fi fost deţinute de sfinţii Bisericii timpurii”.
El crede ca dovada cea mai evidentă care pledează pentru originea creştină a documentelor constă în imaginile care decorează coperţile cărţilor precum şi unele dintre paginile lor.
Philip Davies, profesor emerit de Studii ale Vechiului Testament de la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie, spune ca dovada cea mai puternică ce pledează pentru o origine creştină a cărţilor este accea că pe o placă se află turnată imaginea oraşului Ierusalim cu mormântul lui Hristos şi simbolul crucii.
(traducere şi adaptare: Petru AVRAM