Vikingii si Ragnarok

Populatiile indoeuropene (ariene) germanice apar târziu în istoria scrisa, migrând dinspre Europa de nord spre Marea Baltica în Moldova, unde vor dainui pâna în sec. II.d.H. În sec. II î.H., Cimbrii si Teutonii ataca prima data pe romani în Italia de nord si Galia de sud. Populatiile germanice au avut rol hotarâtor în prabusirea Imperiului Roman de Apus (sec. V d.H.) care s-a dezmembrat în regate germanice. Popoarele romanice moderne italian, francez, spaniol, portughez au elemente germanice importante în structura lor etnica si lingvistica. Printre popoarele germanice se numara: germanii, englezii, olandezii, danezii, suedezii, norvegienii si altele.

Ceea ce stim despre religia politeista germanica, provine de la istoricii romani si din documente germanice târzii (sec Xd.H.), când politeismul german trecuse deja prin multe schimbari fata de situatia de la începutul erei crestine.

Wotan (sau Odin), Donar (sau Thor), Freya, sunt doar cativa dintre zeii nordicilor.

Lumea de dincolo de morminte

Conceptiile despre nemurire nu erau uniforme. Unii credeau ca raposatii locuiau în vazduh si faceau parte din cortegiul Wotan. Ei si-ar fi aratat prezenta în vânturile care suflau în noiembrie. Altii credeau ca razboinicii morti în lupta, ceea ce se considera a fi o moarte vrednica de cinste, erau transportati de Walkyrii, niste zâne razboinice, în cetatea zburatoare Walhala, unde aveau loc întreceri între razboinici si puteau sa bea bere dupa pofta inimii. În schimb, cei ce mureau rusinos în patul lor erau dusi de Hel în iad. Unii batrâni care nu aveau la dispozitie un razboi, ca sa moara eroic, se aruncau cu pieptul într-o sabie, ca sa moara de fier, însa acesta era socotit un truc îndoielnic.

Preotii

Preotii aveau parte de respect dar nu aveau multa influenta. În schimb, vrajitoarele erau temute si consultate. Cultul avea loc în paduri, în jurul unii copac sfânt. La solstitiul de iarna si la solstitiul de vara se aprindeau focuri. În Occident, focul Sf. Ioan si butucii arsi în camin (soba-vatra enorma) de Craciun sunt o amintire a acestor obiceiuri. Pomul de Craciun, asimilat de crestini cu Pomul Vietii din Gradina Eden (un simbol al lui Hristos) este la originea sa germanica o imagine a lui Yggdrasil, arborele cosmic, axul Universului.

Acest pom era împodobit de germanii pagâni cu podoabe stralucitoare, si simbolizând lumina, în cele 12 nopti, cele mai lungi din an, dupa solstitiul de iarna iar pagânii credeau ca este efectul vrajii lor. Pomul împodobit nu trebuia tinut mai mult de 12 nopti, ca sa vina vara repede, dereglând anotimpurile, în a 12-a noapte, avea loc o sarbatoare dezlantuita, de felul Saturnalelor romane. Aceasta sarbatoare se mentine si astazi în Occident, sub forma unui carnaval care marcheaza sfârsitul sarbatorilor de iarna, evocat de pilda de Shakespeare în comedia “A douasprezecea noapte”. În limba engleza “The Twelfth Night” este unul din cele doua nume ale Bobotezii (celalalt nume este grec: Epiphany).

Gotterdammerung (amurgul zeilor)

Aceasta idee se regaseste si în hinduism: sfârsitul ciclic al universului si al zeilor, urmat de renasterea la un nou ciclu, cu ceruri noi si pamânt nou. Spre sfârsitul veacurilor toate încep sa se strice iar zeii afla printr-un oracol ca existenta universului depinde de unul din ei: Baldur. Freya viziteaza toate creaturile, obtinând de la ele fagaduinta ca nu vor face nici un rau lui Baldur dar uita sa se adreseze si vâscului, fiindca i se pare inofensiv. Zeii se distreaza tragând sageti în Baldur, bucurându-se sa constate ca nu-i fac nici un rau. Loki însa transforma o ramura de vâsc în sageata si o pune în arcul lui Hoedur, fratele orb al lui Baldur, care trage si îsi ucide fratele. Atunci toate se distrug. O teribila iarna de trei ani nimiceste toata vegetatia. Zeii si uriasii se nimicesc unii pe altii într-o gigantica lupta finala. Dar când universul este complet anihilat, Baldur renaste si viata reîncepe pe un pamânt reînnoit.

Se crede ca doctrina aceasta eshatologica a aparut târziu, oglindind destramarea pagânismului german si a modului de viata pagân sub influenta crestinismului. Filosofii germani Nietzsche si Spengler au preluat la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX, dintr-o perspectiva accentuat pesimista, ideea sfârsitului lumii si al religiei. Germania a fost singura tara civilizata moderna care a cunoscut o prabusire totala în 1945, urmata de o renastere si o înflorire spectaculoasa. Totusi, dupa 1945, s-a raspândit doctrina teologica a “mortii lui Dumnezeu” care îsi gaseste una din surse în pagânismul german. Acesti teologi cred cu adevarat ca a murit în chip real (si nu simbolic) Dumnezeu, creatorul universului iar creatia, ramasa fara Cel ce o coordoneaza si o poate regenera, se îndreapta spre un sfârsit fatal. descopera.ro

Vizualizări: 3

Vikingii erau un popor nordic ce era asezat in sudul Suediei, in sudul Suediei si in Danemarca. Acest popor a cucerit intre anii 800D.C-1100D.C numeroase regiuni in vestul si estul Europei.
Cuceririle vikingilor intre secolele 9 si 10 sunt cele mai cunoscute perioade din inceputurile evului mediu. Aceste atacuri fioroase din Scandinavia au cazut pe insulele Britanice, pe Atlantic, pe tarmurile marii nordice ale imperiului Carolian care includea ce este acum Franta, Germania si tarile de jos si pe teritoriile pe care acum sta o parte din Rusia. Ei au afectat foarte mult dezvoltarea politicii fragile si stabilitatea Europei, totusi distrugeriile cauzate devikingi au fost exagerate de istorici din acea perioada. Cei mai multi erau preoti pentru ca ii priveau pe paganii vikingi cu o anumita oroare. Deci, biserica fiind mai slab aparata, era o tinta mai mare decat celelalte sectoare ale societatii europene. In ciuda notorietatii vikingilor ca fiind un popor fioros, ei au trecut la crestinism in 2 secole si s-au asezat pe teritoriile ce le-au cucerit. In aceeasi perioada, ei au cucerit nord Atlanticul, Islanda, Groenlanda, si o parte din America de nord.
Ei si-au facut regatul lor principal in Scandinavia si sud-estul Europei.
Cum ei s-au obisnuit cu noile lor pamanturi au devenit fermieri si negudtori, la fel si cuceritori si razboinici.
Dupa caderea Imperiului Roman de Apus, Europa a suferit mai multe lovituri. Cele mai puternice au fost din partea popoarelor scandinave, care, in secolul VIII d.Hr., au inceput o serie de expansiuni teritoriale. Acesti marinari razboinici sunt cunoscuti sub numele de vikgi sau nordici.
Principala cauza a expansiunii a fost probabil suprapopularea, si este posibil ca la inceput vikingii sa fi debarcat in noi regiuni pentru a face comert. Insa ei si-au dat seama ca le pot cuceri si stapani.
Calatoriile vikingilor
Imboldul de a parasi Scandinavia i+a determinat pe vikingi sa caute pamanturi nefolosite. In 874, vikingii au ajuns in Islanda, ocupata atunci doar de cativa calugarii irlandezi; insula a devenit in curand o comunitate infloritoare cu propria sa adunare,numita Lucrul, iar in Evul Mediu a produs o literatura splendida, ce descria expeditiile vikingilor.
In 981, un conducator viking celebru, eric cel Rosu, a descoperit Groelanda si a intemeiat o colonie care a supravietuit pana in secolul XV. Se pare ca vikingii au traversat Oceanul Atlantic, petrecand cava timp in Terra Nova; astfel, ei i-au luat-o inainte lui Cristofor Columb in Lumea Noua cu cateva sute de ani. Insa aceasta descoperire a ramas necunoscuta si nu a avut consecinte.
Vikingii danezi au traversat Marea Nordului si au atacat coasta de rasarit a Marii Britanii, invadand si nordul si vestul Europei, corabiile lor lungi transportandu-i pe susul fluviilor (Humber si Tamisa, Rin si Sena) in interiorul teritoriilor. Ei au navigat prin stramtoarea Gibratar ajungand in Marea Mediterana.
Vikingii suedezi, cunoscuti si sub numele de varegi, au traversat mariile fluvii de pe teritoriul Rusiei de astazi, ajungand la Constantinopol si chiar la Bagdad.Ceea ce ii facea pe vikingi atat de infricosatori era faptul ca veneau pe apa, teritoriu pe care se simteau in siguranta, spre deosebire de ceilalti marinari europeni, care rar indrazneau sa se aventureze la distante mari de tarmurile cunoscute. Luptatori de temut, celebri pentru accesele de furie razboinica, vikingii erau pagani. Nu respectau bisericile si manastirile, bogatiile acestora fiind tintele lor principale. Printre primele actiuni ale vikingilor in Marea Britanie au fost asedierile comunitatilor religioase de la Lindisfarne si Iona.
In secolul IX, atacurile vikingilor asupra Europei au atins apogeul; impreuna cu atacurile maghiarilor si arabilor, acestea pareau sa ameninte insasi existenta crestinismului catholic. Datorita priceperii cu care vikingii stapaneau fluviile, nici un loc nu parea sigur. De exemplu, in 840, vikingi si-au facut aparitia la gura fliuviului Sena, iar Nantes, Paris, Orleans si multe alte orase au fost asediate.
Jefuitorii reveneau an de an, incepand sa ocupe insulele mai indepartate, de unde sa poata opera. Cea mai mare insula indepartata din Europa, Britania, a fost supusa unor atacuri din ce in ce mai intense, incepand cu 851. La aproximativ aceeasi data(860), varegii au fondat Novgorod si au navigat spre Marea Neagra, pentru a invada Impreriul Bizantin. Putin mai tarziu, capitala varegilor a fost mutata la Kiev, care a devenit ulterior nucleul primului stat rus.
Dupa ce s-au instalat in regiunile pe care le-au luat in stapanire, vikingii s-au contopit cu popoarele care locuiau aici, fiind rapid asimilati. Acesta a fost un lucru surprinzator, deoarece ei aveau o cultura proprie, care cuprindea talente artistice impresionante, un dar aparte pentru intocmirea legilor, comert si o religie distincta patronata de un intreg alai de zei, in frunte cu Odin.
Cu toate acestea, dup ace vikingii s-au instalat si au intrat in contact cu vecinii lor, a urmat convertirea lor la crestinism. In Britania, infranta de regale Alfred, dar cuprinzand inca o zona intinsa, invadatorii au facut pace si au acceptat botezul in 878. In 911, Rollon, conducatorul vikingilor care asediasera fluvial Sena, i-a adus omagii lui Carol cel Simplu in schimbul pamanturilor ce formau Normandia; dupa un an, Rollon si supusii lui au devenit crestini. In sfarsit, in est, printul Vladimir din Kiev a incheiat o alianta matrimoniala cu familia imperiala bizantina si s-a convertit la crestinism.
La acea data, colonistii vikingi nu mai erau norvegieni, danezi si suedezi, ci englezi, francezi, normanzi si rusi. Prin urmare, desi vikingii se stabilisera peste o zona intinsa, cultural au supravietuit doar in regiunile lor natale si in coloniile insulare.
Prin anul 1000 d.Hr., principalul val migrator a luat sfarsit, iar Scandinavia insasi era pe punctual de a se integra in Europa crestina. Totusi, statele scandinave au ramas mari puteri, iar regii danezi au condus Anglia intre anii 1013-42. In 1066, Harold al III-lea, un pretendent norvegian la tronul englez, a fost rapus in lupta de la Stamford Bridge, dar un descendent normand al vikingilor, Whilhelm Cuceritorul, a devenit rege cand, 19 zile mai tarziu, l-a infrant pe regale Harold al Angliei in lupta de la Hastings.Vikingii sau normanzii au fost comercianţi şi războinici scandinavi care în perioada 800-1050 au dominat jumătatea nordică a Europei. După unele izvoare istorice, vikingii ar fi atins chiar coasta Americii de Nord.
Curajul şi cruzimea lor în luptă sunt binecunoscute, însă trebuie menţionat că vikingii aveau şi ocupaţii mai pacifiste precum comerţul şi construirea de aşezări. Deşi este popular răspândită imaginea vikingilor purtând coifuri cu coarne, nu există nicio dovadă istorică a acestui presupus obicei. (În schimb, se ştie că alt popor nordic din Epoca Bronzului folosea astfel de coifuri.)
Naţiile din ziua de azi care se îşi au originea în vikingi sunt scandinavi: islandezii, norvegienii, danezii, suedezii şi locuitorii Insulelor Faroe.
Vikingii la început s-au aşezat ca agricultori în regiunile de coastă, care prin folosirea superiorităţii lor în construirea corăbiilor şi arta navigaţiei încep să practice pirateria de-a lungul coastelor mărilor, urcând şi pe cursul unor fluvii, fiind numiţi vikingi între anii 793 şi 1066. În afară de piraterie vikingii au contribuit şi la dezvoltarea comerţului. Datorită iscusinţei îndrăznelii vikingii erau un adversar temut, care prin acţiunile lor de pradă au răspândit teamă şi panică în rândurile populaţiilor băştinaşe. Azi s-a ajuns la concluzia că vikingii au părăsit regiunile nordice cu o climă aspră, ca să se aşeze în Europa centrală mai bogată cu o climă mai blândă. Istorisirile despre bogăţiile Europei au atras vikingii care erau săraci ducând în nord o viaţă modestă, aspră.
sursa:ipedia.ro

Răspunsuri

Lenuş Lungu ianuarie 31, 2011 13:48

Vikingii erau un popor nordic ce era asezat in sudul Suediei, in sudul Suediei si in Danemarca. Acest popor a cucerit intre anii 800D.C-1100D.C numeroase regiuni in vestul si estul Europei.
Cuceririle vikingilor intre secolele 9 si 10 sunt cele mai cunoscute perioade din inceputurile evului mediu. Aceste atacuri fioroase din Scandinavia au cazut pe insulele Britanice, pe Atlantic, pe tarmurile marii nordice ale imperiului Carolian care includea ce este acum Franta, Germania si tarile de jos si pe teritoriile pe care acum sta o parte din Rusia. Ei au afectat foarte mult dezvoltarea politicii fragile si stabilitatea Europei, totusi distrugeriile cauzate devikingi au fost exagerate de istorici din acea perioada. Cei mai multi erau preoti pentru ca ii priveau pe paganii vikingi cu o anumita oroare. Deci, biserica fiind mai slab aparata, era o tinta mai mare decat celelalte sectoare ale societatii europene. In ciuda notorietatii vikingilor ca fiind un popor fioros, ei au trecut la crestinism in 2 secole si s-au asezat pe teritoriile ce le-au cucerit. In aceeasi perioada, ei au cucerit nord Atlanticul, Islanda, Groenlanda, si o parte din America de nord.
Ei si-au facut regatul lor principal in Scandinavia si sud-estul Europei.
Cum ei s-au obisnuit cu noile lor pamanturi au devenit fermieri si negudtori, la fel si cuceritori si razboinici.
Dupa caderea Imperiului Roman de Apus, Europa a suferit mai multe lovituri. Cele mai puternice au fost din partea popoarelor scandinave, care, in secolul VIII d.Hr., au inceput o serie de expansiuni teritoriale. Acesti marinari razboinici sunt cunoscuti sub numele de vikgi sau nordici.
Principala cauza a expansiunii a fost probabil suprapopularea, si este posibil ca la inceput vikingii sa fi debarcat in noi regiuni pentru a face comert. Insa ei si-au dat seama ca le pot cuceri si stapani.
Calatoriile vikingilor
Imboldul de a parasi Scandinavia i+a determinat pe vikingi sa caute pamanturi nefolosite. In 874, vikingii au ajuns in Islanda, ocupata atunci doar de cativa calugarii irlandezi; insula a devenit in curand o comunitate infloritoare cu propria sa adunare,numita Lucrul, iar in Evul Mediu a produs o literatura splendida, ce descria expeditiile vikingilor.
In 981, un conducator viking celebru, eric cel Rosu, a descoperit Groelanda si a intemeiat o colonie care a supravietuit pana in secolul XV. Se pare ca vikingii au traversat Oceanul Atlantic, petrecand cava timp in Terra Nova; astfel, ei i-au luat-o inainte lui Cristofor Columb in Lumea Noua cu cateva sute de ani. Insa aceasta descoperire a ramas necunoscuta si nu a avut consecinte.
Vikingii danezi au traversat Marea Nordului si au atacat coasta de rasarit a Marii Britanii, invadand si nordul si vestul Europei, corabiile lor lungi transportandu-i pe susul fluviilor (Humber si Tamisa, Rin si Sena) in interiorul teritoriilor. Ei au navigat prin stramtoarea Gibratar ajungand in Marea Mediterana.
Vikingii suedezi, cunoscuti si sub numele de varegi, au traversat mariile fluvii de pe teritoriul Rusiei de astazi, ajungand la Constantinopol si chiar la Bagdad.Ceea ce ii facea pe vikingi atat de infricosatori era faptul ca veneau pe apa, teritoriu pe care se simteau in siguranta, spre deosebire de ceilalti marinari europeni, care rar indrazneau sa se aventureze la distante mari de tarmurile cunoscute. Luptatori de temut, celebri pentru accesele de furie razboinica, vikingii erau pagani. Nu respectau bisericile si manastirile, bogatiile acestora fiind tintele lor principale. Printre primele actiuni ale vikingilor in Marea Britanie au fost asedierile comunitatilor religioase de la Lindisfarne si Iona.
In secolul IX, atacurile vikingilor asupra Europei au atins apogeul; impreuna cu atacurile maghiarilor si arabilor, acestea pareau sa ameninte insasi existenta crestinismului catholic. Datorita priceperii cu care vikingii stapaneau fluviile, nici un loc nu parea sigur. De exemplu, in 840, vikingi si-au facut aparitia la gura fliuviului Sena, iar Nantes, Paris, Orleans si multe alte orase au fost asediate.
Jefuitorii reveneau an de an, incepand sa ocupe insulele mai indepartate, de unde sa poata opera. Cea mai mare insula indepartata din Europa, Britania, a fost supusa unor atacuri din ce in ce mai intense, incepand cu 851. La aproximativ aceeasi data(860), varegii au fondat Novgorod si au navigat spre Marea Neagra, pentru a invada Impreriul Bizantin. Putin mai tarziu, capitala varegilor a fost mutata la Kiev, care a devenit ulterior nucleul primului stat rus.
Dupa ce s-au instalat in regiunile pe care le-au luat in stapanire, vikingii s-au contopit cu popoarele care locuiau aici, fiind rapid asimilati. Acesta a fost un lucru surprinzator, deoarece ei aveau o cultura proprie, care cuprindea talente artistice impresionante, un dar aparte pentru intocmirea legilor, comert si o religie distincta patronata de un intreg alai de zei, in frunte cu Odin.
Cu toate acestea, dup ace vikingii s-au instalat si au intrat in contact cu vecinii lor, a urmat convertirea lor la crestinism. In Britania, infranta de regale Alfred, dar cuprinzand inca o zona intinsa, invadatorii au facut pace si au acceptat botezul in 878. In 911, Rollon, conducatorul vikingilor care asediasera fluvial Sena, i-a adus omagii lui Carol cel Simplu in schimbul pamanturilor ce formau Normandia; dupa un an, Rollon si supusii lui au devenit crestini. In sfarsit, in est, printul Vladimir din Kiev a incheiat o alianta matrimoniala cu familia imperiala bizantina si s-a convertit la crestinism.
La acea data, colonistii vikingi nu mai erau norvegieni, danezi si suedezi, ci englezi, francezi, normanzi si rusi. Prin urmare, desi vikingii se stabilisera peste o zona intinsa, cultural au supravietuit doar in regiunile lor natale si in coloniile insulare.
Prin anul 1000 d.Hr., principalul val migrator a luat sfarsit, iar Scandinavia insasi era pe punctual de a se integra in Europa crestina. Totusi, statele scandinave au ramas mari puteri, iar regii danezi au condus Anglia intre anii 1013-42. In 1066, Harold al III-lea, un pretendent norvegian la tronul englez, a fost rapus in lupta de la Stamford Bridge, dar un descendent normand al vikingilor, Whilhelm Cuceritorul, a devenit rege cand, 19 zile mai tarziu, l-a infrant pe regale Harold al Angliei in lupta de la Hastings.Vikingii sau normanzii au fost comercianţi şi războinici scandinavi care în perioada 800-1050 au dominat jumătatea nordică a Europei. După unele izvoare istorice, vikingii ar fi atins chiar coasta Americii de Nord.
Curajul şi cruzimea lor în luptă sunt binecunoscute, însă trebuie menţionat că vikingii aveau şi ocupaţii mai pacifiste precum comerţul şi construirea de aşezări. Deşi este popular răspândită imaginea vikingilor purtând coifuri cu coarne, nu există nicio dovadă istorică a acestui presupus obicei. (În schimb, se ştie că alt popor nordic din Epoca Bronzului folosea astfel de coifuri.)
Naţiile din ziua de azi care se îşi au originea în vikingi sunt scandinavi: islandezii, norvegienii, danezii, suedezii şi locuitorii Insulelor Faroe.
Vikingii la început s-au aşezat ca agricultori în regiunile de coastă, care prin folosirea superiorităţii lor în construirea corăbiilor şi arta navigaţiei încep să practice pirateria de-a lungul coastelor mărilor, urcând şi pe cursul unor fluvii, fiind numiţi vikingi între anii 793 şi 1066. În afară de piraterie vikingii au contribuit şi la dezvoltarea comerţului. Datorită iscusinţei îndrăznelii vikingii erau un adversar temut, care prin acţiunile lor de pradă au răspândit teamă şi panică în rândurile populaţiilor băştinaşe. Azi s-a ajuns la concluzia că vikingii au părăsit regiunile nordice cu o climă aspră, ca să se aşeze în Europa centrală mai bogată cu o climă mai blândă. Istorisirile despre bogăţiile Europei au atras vikingii care erau săraci ducând în nord o viaţă modestă, aspră.
sursa:ipedia.ro

Acest răspuns a fost șters.