În Timişoara secolului al XIX-lea cetăţenii sârbi, pe lângă corurile bisericeşti, au constituit în anul 1836 primul cor sârbesc de cântare armonică compus din elevi de liceu, care cântau la diverse ocazii şi chiar la slujbele religioase. În cartierul ,,Cetate” din Timişoara, în anul 1868, se constituie Frăţia – Societatea Sârbească de Cântări, cor civil cu statut propriu din 17 martie 1868, statut care a fost vizat de Ministerul de Interne Maghiar în 20 martie 1869, cor care a activat cu mici intermitenţe până în 1947. În cartierul ,,Fabric” (suburbia Palanca Mare) din Timişoara, - cartierul morarilor, meşteşugarilor, comercianţilor şi industriaşilor ortodocşi şi catolici - au existat biserici care au fost distruse de turci în 1717 astfel că de abia în 1746 începe construirea unei noi biserici ortodoxe sârbe din cărămidă. Biserica nou construită cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost sfinţită în 1755 fiind accesibilă enoriaşilor sârbi, români, greci şi altor ortodocşi din cartierul Fabric. Comunitatea bisericească a românilor nu se lasă mai prejos și îşi ridică pe malul drept al canalului Bega (lângă viitoarea hidrocentrală) o nouă biserică cu hramul Sfâtului Ilie, mult mai înaltă şi încăpătoare, care a fost sfinţită la 2 august 1826 slujind enoriaşii români până în 1913 când a fost demolată după ce Uzina Electrică Municipală a clădit cea mai grandioasă şi frumoasă biserică ortodoxă română, situată pe strada Andrei Şaguna la aproximativ 800 metri de vechiul amplasament. Comunitatea bisericească a sârbilor din Fabric având o avere de aproximativ 280000 florini, a construit o casă parohială cu o sală enormă pentru acele timpuri, dotând-o şi cu un pian, astfel că, activităţile culturale se puteau desfăşura lejer (muzică, teatru, spectacole). Sala a fost închiriată pentru exersări şi Societăţii de Cântări din Cartierul Cetate, fapt care a generat şi neînţelegeri între coriştii din Cetate, motiv pentru care preşedintele, Dr. Bránko Stefanovici, împreună cu 20 de corişti trece la Comunitatea Bisericească din Fabric în 1895 iar în 1896 înfiinţează Societatea Sârbească de Cântări a Bisericii din Fabric Timişoara. Statutul societăţii a fost aprobat de Magistratura Timişoarei, acest cor civil şi bisericesc fiind format din 40 – 44 membri: sârbi, români germani şi evrei de ambele sexe. Corul a funcţionat doar până în 1906, când a fost absorbit de corul din cetate prin fuziune . Astfel a încetat existenţa corului din Fabric, acesta depunând Statutul la Magistratura Oraşului Timişoara. Insigna corului bisericesc din Fabric este compusă din două corpuri, în care îmbină perfect cinci culori, fiind pe bună dreptate calificată drept o insignă deosebit de frumoasă. Pe verticală insigna are 100 mm, lăţimea maximă a metalului în partea superioară este de 40 mm iar cea minimă de 35 mm; medalionul metalic are diametrul de 37 mm; panglica bicoloră dublă are lăţimea de 30 mm, iar înălţimea de 25 mm. În partea superioară corpul metalic presat are culoarea aurie, fiind structurat pe două planuri, planul apropiat este un cartuş de 40 mm lăţime şi 11 mm înălţime deci un dreptunghi ovalizat (cu colţurile teşite în arc), cartuşul este umplut cu email (smalţ) alb şlefuit. În interiorul cartuşului pe două rânduri cu litere în relief, şlefuite, cu înălţimea de 2mm, apare denumirea corului cu litere slave de tipar (Temisvarko Fabrisko Srpsco Cikveno Pevacko Drustovo). Planul doi are deasupra cartuşului un decor în relief meandrat suprapus de vrejuri care susţin în fleuron (cimer) simbolul cabinei sufleurului; în partea de jos a cartuşului, avem un ornament în relief cu vrejuri în jos la capete iar între vrejuri apar patru perechi de pietre de vatră, la mijloc despărţite de un vrej melcat jos. Pe spatele (reversul) plăcii de bază, avem sudat un ac de siguranţă elaborat pe orizontală iar paralel în partea de jos o bară sudată pentru prinderea panglicii (benzii). În reversul plăcii de bază avem stanţat incus un dreptunghi de 7 mm pe 4 mm cu firma producătoare pe trei rânduri: AD. BELADA; MARIAHILF St.54; A. WIEN. De bara din spate a plăcii de bază este prinsă prin coasere, banda moarată bicoloră; roşu şi albastru azuriu, dublă de 30 mm pe 25 mm. Ornamentul inferior, ştanţat, auriu, posedă o bară cilindrică care pătrunde panglica moarată, pe orizontală pentru fixare, având vrejuri îndreptate în jos şi în sus şi chiar o floare (crizantemă) în jumătatea stângă. Vrejul din mijloc, respectiv cel mai lung are în partea de jos o gaică mică pătrunsă de o za mică din bara probabil de cupru, za care susţine medalionul. Medalionul presat de culoarea argintului oxidat reprezintă o cunună închisă din două ramuri de măslin formând un cerc; ramurile la mâner sunt legate cu o panglică în formă de fluture, iar frunzele vârfului ramurilor au o gaică pătrunsă de za de cupru. În interiorul cercului de ramuri de măslin avem stilizat un instrument specific sârbesc- gusle (vioara cu o coardă), amplasat în prim plan în diagonală, sinistra inferior – dextra superior ; în planul doi, respectiv sub instrument, avem încrucişat arcuşul amplasat în diagonală dextra inferior - sinistra superior. Insignele în anumite cazuri, au făcut parte din documentele înaintate pentru vizarea statutului societăţii respective. Aşadar putem presupune că insigna datează din 1895, an în care s-a constituit corul şi de altfel datează şi ştampila. Activitatea corului fiind de doar 11 ani, în mod cert numărul exemplarelor confecţionate a fost redus.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/02/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-37.html
-->
Răspunsuri