Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1858 cu ocazia reedificării (restaurării) Bisericii Sfântul Dimitrie din Craiova. Biserica Sfântul Dumitru, nume alternativ Biserica Sfântul Dimitrie, de multă vreme se afla într-o stare avansată de degradare ceea ce la împins pe domnitorul Alexandru D. Ghica să o restaureze. Spre amintirea evenimentului s-au bătut medalii în două variante de metal-compoziție - argint și bronz – rotunde cu diametrul de 64 milimetri. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată imaginea bisericii Sfântul Dumitru și dedesupt insemnele mitropolitane: mitra, Evanghelia, cârja, toiagul și crucea. Periferic circular, urmând conturul medaliei este aplicată inscripția: “REEDIFICAREA BISERICII SF-tu DIMITRIE DIN CRAIOVA, LA ANUL 1858. LUNA SEPTEMBR”. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, în partea de sus, este reprezentat vulturul cu crucea în cioc și în gheare având un buzdugan și o spadă. Periferic este reprezentată o coroană formată din două ramuri de laur legate la partea inferioară cu o panglică. În interiorul coroanei, pe opt rânduri, este aplicată următoarea inscriție: “ÎN DILELE IN.SALE PRINȚU / LUI ALECSANDRU DIM.GHICA / ÎN ALU DOILEA GUVERNU ALU / SĂU FIINDU EPISCOPU CALINICU / ALU EPARHIEI RIMNICU EAR / MINISTRU BISERICESCU AD / INTERIM. GRIGORE / BENGESCU II-d.”
Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir” este cea mai veche biserică din Craiova. Deşi nu există atestări precise cu referire la începuturile sale, Biserica Domnească sau „Băneasa”, aşa cum era cunoscută în vechime, pare să se confunde cu existenţa istorică a oraşului Craiova. Săpăturile arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care demonstrează că biserica veche «Sfântul Dumitru» din oraşul Craiova aparţine secolelor al VIII-lea – al- IX-lea. Poziţia strategică pe care a fost aşezată şi ţinuta ei grandioasă fac din această biserică un adevărat turn de apărare a oraşului. Păstrarea şi perpetuarea stilului bizantin al secolelor al X-lea – al XV-lea de către boierii craioveşti şi ulterior de voievodul Matei Basarab l-au determinat pe istoricul P. Constantinescu Iaşi să atribuie ctitoria acestei biserici domnitorului Mircea cel Bătrân, legând-o şi de marea victorie împotriva otomanilor de la Rovine. Deşi ulterior, refăcută în totalitate, Biserica Domnească din Craiova păstrează şi acum amintirea veacurilor trecute prin clopotniţa sa construită din cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava (Mofleni), aceleaşi cărămizi care se găsesc şi în componenţa Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi din suburbia Craiovei Mofleni. În anul 1884, Bogdan Petriceicu Haşdeu vorbea de clopotniţa bisericii ca fiind singurul element rămas din fundaţia iniţială. După aceste considerente, Haşdeu a presupus că vechimea bisericii ar fi cu 200 de ani mai devreme de anul 1651, atunci când apare în istorie ca ctitorie a domnitorului Matei Basarab. În inscripţia păstrată din timpul domniei lui Matei Basarab nu se pomenesc ctitorii anteriori, lăsând să se înţeleagă faptul că monumentul îi aparţine din temelie domnitorului. Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (sec. XII – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. După cele mai multe opinii istorice, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost ctitoria marelui ban Barbu Craioveanu, care avea ca proprietate moşia şi localitatea Craiova, înainte de anul 1500. Prin faptul că biserica a fost socotită ca veche ctitorie a banului Barbu, în vechile hrisoave ea apare cu denumirea de „Băneasa”. În decursul timpului, Biserica Băneasa a fost susţinută nemijlocit de banii cetăţii. Lângă biserică se aflau casele banilor cetăţii, iar aşezarea ei nu a fost deloc întâmplătoare: pe de o parte era biserica marilor familii boiereşti, iar pe de altă parte făcea parte din sistemul de apărare a oraşului. Craiova, scaun bănesc, chiar dacă nu a fost niciodată înconjurată de ziduri, a avut totuşi un sistem de apărare bine aşezat, plan din care făcea parte şi Biserica „Sfântul Dumitru”. La Craiova, unde primejdia putea veni numai din sud şi sud-vest, mănăstirile şi bisericile cu rol de apărare au fost amplasate mai ales în această parte a cetăţii. Începând cu Biserica „Sfântul Dumitru” se va distinge vechea linie de puncte de observaţie din oraş către drumul Vidinului şi către vadurile de trecere a Jiului din preajma mănăstirilor Coşuna şi Jitianu, explicaţie justificată deoarece aceste biserici şi mănăstiri au fost construite de domni şi marii bani ai Olteniei, tocmai pentru a asigura apărarea acestui târg cu o vechime pierdută în negura timpului. În anul 1731, austriecii au întocmit aşa-numitul „plan al literei H”, pentru a întări şi fortifica locul pe care se afla Casa Băniei şi Biserica „Sfântul Dumitru” „fiindcă situaţia lui era mai înaltă decât a celorlalte locuri din Craiova şi întinderea lui nu era atât de mare”. Totuşi, acest plan nu a fost dus la bun sfârşit din cauza împotrivirii generalului Francisc Wallis, comandantul suprem al trupelor militare din Oltenia. Printre numirile cu care a defilat de-a lungul istoriei este şi cea de Biserica Domnească, denumire care se mai păstrează şi astăzi. Un zapis din 11 noiembrie 1645 pomeneşte de „Biserica Domnească ot Craiova”. S-a numit „Domnească” pentru că, din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Domnitorul Matei Basarab rezideşte în anul 1651 biserica străbunilor săi de la care îi rămăsese oraşul Craiova ca „o moşie de strămoşi”. Tot în timpul domniei sale, în anul 1657, Biserica Domnească a primit vizita patriarhului Macarie al Antiohiei, însoţit de diaconul său Paul de Alep. Vorbind despre primirea care li s-a făcut aici, Paul de Alep spunea: „Am fost întâmpinaţi la intrarea în Craiova de banul Olteniei, boieri şi popor. Aceştia ne-au condus în biserica cea mare, de piatră, zidită de ultimul Matei Vodă, cu hramul „Sfântul Dumitru”, care seamănă întocmai cu biserica din Curte (Curtea domnească din Târgovişte), fiind ridicată pe patru stâlpi înalţi şi având un aspect luminos şi încântător”. Prin urmare, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost locul în jurul căruia a gravitat ani de-a rândul viaţa oraşului Craiova, mai ales că lângă ea se înălţau casele Băniei, care au adăpostit de-a lungul veacurilor, reşedinţa banilor şi caimacanilor olteni, vremelnica administraţie din timpul stăpânirii austriece, locul de popas al domnitorilor şi sediul Divanului Craiovei. Cei care mergeau pentru a fi judecaţi de Divanul cetăţii treceau de obicei pe la Biserica cea mare, „Sfântul Dumitru”, pentru jurământ şi pentru pecetluirea hotărârii judecătoreşti. A suferit mai multe stricăciuni de-a lungul vremii, iar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost parţial restaurată; i s-au aşezat chenare de piatră înflorate şi fiare la ferestre, geamuri de sticlă la ferestrele de jos şi la cupole (toate bisericile fiind lipsite complet de geamuri). Era foarte des vizitată de episcopii de la Râmnic: Grigorie Socoteanu, Partenie, Chesarie, Filaret, Nectarie şi de aceea a dobândit calitatea de biserică episcopală. Din cauza stricăciunilor pe care le-a suferit de-a lungul vremii, biserica a avut o existenţă destul de grea, parcurgând foarte repede drumul de la bunăstare la paragină. Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost tot mai mult neglijată, averile de care dispunea trecând în proprietatea privată, mai ales din momentul pierderii funcţiei de biserică episcopală în folosul Bisericii Madona Dudu. Cutremurul din 1838 îi cauzează stricăciuni foarte mari. Au existat numeroase încercări de reparare a bisericii, dar toate au fost în zadar. Din cauza stării grave în care se afla, biserica a fost închisă în anul 1849, fiind uitată aproape cu desăvârşire timp de 40 de ani. În anul 1889, Biserica „Sfântul Dumitru” este dărâmată complet şi refăcută din temelie de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, cu sprijinul regelui Carol I şi al reginei Elisabeta. La 12 octombrie 1889 s-a aşezat piatra de temelie, iar pe data de 26 octombrie 1933 biserica a fost terminată definitiv şi sfinţită în timpul arhipăstoririi episcopului Vartolomeu al Râmnicului şi Argeşului. Pictura bisericii a fost realizată între anii 1907-1933 de către pictorii francezi Menpiot şi Baries, picturile ornamentale din biserică şi din pridvor de pictorul german Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjean Keber. În decursul timpului, Biserica „Sfântul Dumitru” şi-a îndeplinit după rânduială rolul de Catedrală arhiepiscopală. Din 25 martie 1939, atunci când Arhiepiscopia Craiovei capătă şi rangul de Mitropolie a Olteniei, biserica devine Catedrală mitropolitană, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Firmilian. În anul 1976 s-au executat lucrări de spălare şi luminare a picturii interioare. Din cauza stricăciunilor suferite la cutremurul din 1977, a fost nevoie ca biserica să fie resfinţită, după ce au fost terminate lucrările de consolidare. Slujba de resfinţire a bisericii a fost săvârşită de către mitropolitul Olteniei, Nestor, în anul 1978, de ziua Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir. Biserica Sfântului Dumitru din Craiova a fost şi este coloana vertebrală a vieţii spirituale din oraş, deoarece aici slujeşte Arhipăstorul cetăţii Băniei şi Mitropolitul Olteniei. Aici se găsesc moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/01/info-numis-mondo-123.html
-->
Răspunsuri