Din anul 1875 Jockey Clubul Român este continuatorul Societății Equestre Române din municipiul București ce a luat ființă cu trei ani mai devreme (anul 1872).
Produsul medalistic de mai sus este o medalie jubiliară realizată în anul 1925 cu ocazia jubileului de 50 de ani. Medalia este confecționată din bronz, este de formă rotundă, cu diametrul de 55 milimetri și este gravată de sculptorul Constantin Kristescu. În câmpul central al aversului sunt redate capetele a doi cai în alergare, iar periferic circular pe conturul medaliei sunt aplicate inscripțiile: “JOCKEY – CLUB - ROMÂN” (la partea superioară) și “BUCUREȘTI – 8.IAN.1925” (la partea inferioară). Deasupra înscrisului 1925 este inscripționat numele gravorului. Pe revers este redată tribuna oficială a Hipodromului Băneasa dominând în plan central, cu legenda pe șase rânduri sus-dreapta: “ÎNTEMEIAT / LA 8 JAN. 1875 / SUB PREZIDENȚIA / DE ONOARE / A DOMNITORULUI / CAROL I” continuată în exergă pe alte cinci rânduri la partea inferioară: “A ÎMPLINIT LA 8.I.1925 / SUB PREZIDENȚIA DE ONOARE / A M.S. REGELUI FERDINAND / 50 ANI DE RODNICĂ / ACTIVITATE”.
Hipodromul “Băneasa” era proprietatea Jockey Club-ului român și a fost construit după planurile arhitectului Ion D.Berindey, care studiase în amănunt hipodromurile franceze. Inaugurarea a avut loc în anul 1908, în prezența familiei regale a României. Un oraş civilizat nu înseamnă doar blocuri şi bulevarde asfaltate, cum am auzit deseori, este reprezentat şi de instituţii adecvate civilizaţiei. Cel mai edificator exemplu l-a constituit puterea romană, care a sădit modelul Romei în orice ţinut cucerit, inclusiv pe meleagurile noastre. Prin ce anume se definea modelul impus? Prin drumuri pietruite, apeducte, teatre, băi şi hipodroame, ce au existat până şi în cea mai măruntă localitate din spaţiul devenit românesc. Invaziile hunilor, slavilor şi a altor sălbatici, precum şi stăpânirea otomană au şters fizic şi din mentalitate modelul roman, păstrat, însă, în centrul şi în vestul continentului european. Când elitele strămoşeşti s-au trezit din letargie, prin Cantemir şi învăţaţii Şcolii Ardelene, au priceput imediat ce trebuie făcut: recuperarea latinităţii prin lexic şi prin revitalizarea modelului roman. Urmaşii lor din prima jumătate a secolului al XIX-lea si-au îndreptat privirea şi paşii spre capitalele strălucitoare, spre Paris, Roma, Viena şi Londra, un vis de alchimist nebun încolţind în mintea lor luminată: transmutaţia târgurilor primitive nord-dunărene în oraşe de tip roman. Fiii rătăciţi în beznă un mileniu şi jumătate trebuiau să se reîntoarcă la sânul matern. Oamenii providenţiali, unii străini prin naştere: Kiseleff, paşoptiştii, Cuza şi Carol I deschiseseră ori deschideau larg porţile să pătrundă lumina veche-nouă a Occidentului. Timpul venise. Cu puţine luni înainte de discuţiile ce au condus la fondarea primului partid politic din România, PNL, în toamna anului 1874 au demarat şi cele referitoare la înjghebarea unui club elitist, Jockey Club. Casa generalului anglo-otoman Sir Stephen Bartlett Lakeman din strada Jenei a fost gazda ambelor evenimente, cu o precizare, părinţii români ai Jockey Club erau mari boieri în relativă opoziţie faţă de naţional-liberali. Se deduce limpede că englezul a căutat să polarizeze ambele tabere, ajutat fiind şi de consulul britanic, colonelul Hussey Crespigny Vivian, al treilea baron Vivian (după unii Dering Majendie Vivian). Era procedeul determinant pentru existenţa şi expandarea Imperiului Britanic: crearea de loji masonice credincioase Ritului Scoţian sau de cluburi elitiste, în care să fie cuprinşi suveranul, prinţii, clasa oligarhică şi – din oficiu! – toţi diplomaţii străini… Fireşte, cei doi englezi nu aveau habar de scopul urmărit de români, recuperarea modelului roman, vor înţelege în timp, când iniţiaţii s-au îndepărtat de ei. Fuseseră doar preoţi şi odată primind botezul, în 8 ianuarie 1875, cei botezaţi au pornit pe alte drumuri, principial separate, dacă nu ostile. La început, clubul „crescătorilor de cai pur-sânge” număra 95 de membri, toţi unul şi unul, aleşi cu un procedeu draconic: un singur vot contra anula şase voturi pentru! Preşedinte a fost desemnat Carol I, ca suveran. Conform regulamentului britanic, membrii corpului diplomatic erau admişi fără balotaj, iar diplomaţii în trecere prin Bucureşti se bucurau de statutul de membri temporari. Cotizaţia, şi ea exclusivistă, se ridica la circa 250-300 franci pe an. Primul sediu a fost în casa lui Ioan Lahovary de pe Calea Mogoşoaiei, intrarea făcându-se prin impozanta Kapusi Paşa. Mai târziu, după construirea superbei clădiri High Life în conformitate cu planurile lui Leonida Negrescu, sediul şi-a găsit un nou adăpost. Locuri pentru antrenamente au fost alese pe o proprietate a Ghiculeştilor în satul Pantelimon şi platoul Cotroceni, iar pentru exerciţii hipice un spaţiu din satul Băneasa, nu departe de al treilea rond de la Şosea, aflat în proprietatea primarului Capitalei, viitorul general Manu. Prima herghelie de cai pur-sânge englezeşti a fost înfiinţată la Copăceni, proprietate a soţiei sale, din inţiativa generalului Lakeman, care a obţinut şi numirea fiului său vitreg, George Emanoil Filipescu, în comitetul de organizare a curselor. După decesul generalului englez şi dăruirea Domeniului Copăceni principesei Maria de către fiul său vitreg, herghelia a intrat în posesia viitoarei regine. Cu membri atât de sus-puşi, dispunând de o bază materială excepţională, Jockey Clubul bucureştean a beneficiat în anul 1906 şi de ajutorul Regelui Carol I, care îşi va organiza o herghelie la Scroviştea (Bălteni), ca să-şi extindă suprafaţa cu 52 de hectare, extindere cerută imperios de arhitectul Ioan D. Berindey, care studiase hipodroamele pariziene şi care începuse în 1905 construirea primului hipodrom „pe locul generalului Manu de 8 hectare”. Restaurantele, grajdurile şi dependinţele cereau mult spaţiu… Construcţia, inaugurată cu fast în prezenţa Familiei Regale în 1908, era de o eleganţă aparte, regală, ce o depăşea pe cea a modelelor franceze, între care se detaşa Hipodromul Longchamp. Rezistenţa copertinei în consolă a fost verificată personal de arhitect, care a urcat pe ea însoţit de un regiment de cavalerişti… Frumuseţea clădirii va fi remarcată şi de ilustrul aviator Louis Bleriot în 14 octombrie 1909, când, la insistenţele lui George Valentin Bibescu şi cu acordul lui Alexandru Marghiloman, care cheltuise o avere pe îngrijirea ierbii, avea să facă o demonstraţie aviatică pe noua arenă, la care, în afara celor 5000 de invitaţi din tribună, au fost prezenţi circa 40000 de bucureşteni. După 1947 hipodromul a fost demolat de către puterea comunistă, în scopul de a face loc Casei Scînteii dar și pentru a înlătura un loc în care se adunau frecvent membrii înaltei societăți din București. Demolarea a avut loc în două etape: partea din dreapta a hipodromului a dispărut în anul 1952 cu ocazia construirii Casei Scânteii, iar partea din stânga în anul 1960 cu ocazia inaugurării complexului expozițional. Proprietarii de acum ai Jockey Clubului Român mai dețin doar o clădire și aceea dărăpănată. Aceștia revendică în instanță nu mai puțin de 38 de clădiri și peste 620000 metri pătrați, situați în zona Arcul de Triumf, Casa Presei, Romexpo, Mărăști echivalentul a peste 300 milioane de euro la prețul zilei.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/05/kutna-hora-cehia.html
-->
Răspunsuri