Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române, care s-a născut la data de 27 noiembrie 1885 în localitatea Târlișua, județul Bistrița-Năsăud și a decedat la data de 1 septembrie 1944 în localitatea ValeaMare-Podgoria, comuna Ștefănești, județul Argeș. A fost primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). A început cursurile școlii primare în anul 1891. A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. În anul 1897 s-a transferat la școala de băieți din Bistrița, unde a urmat încă trei clase. Astăzi această școală poartă numele lui Liviu Rebreanu. În anul 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, în nord-vestul Ungariei. La sfârșitul anului I a obținut calificativul "eminent". La sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1906 până în 1906 a urmat Academia militară din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul an, a primit distincția de eminent. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. La 12 februarie 1908 demisionează din armată și revine în Prislopul Năsăudului, spre disperarea părinților, care l-au știut un domn realizat: "Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea..." La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista "Luceafărul" îi apare nuvela numită Codrea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului ardelean. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul. După detenția din închisoarea Văcărești, este transferat la închisoarea din Gyula, Imperiul Austro-Ungar. Aici scrie Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale), apărut la Budapesta, 1908 sub semnătura scriitorului maghiar Gyula Szini. La 16 august 1910 este eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel considerând că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță. S-a angajat ulterior ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea, în zona lui de baștină. Revenit intre timp la București întâmpină o serie de greutăți financiare. A fost angajat la publicația "Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în romanul Răscoala acesta apare ca personajul Antimiu. În iunie, 1911, este numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit și Ștefana Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu. Între timp devine membru al Societății Scriitorilor Români. "Dezangajarea" soției de la Teatrul Național din Craiova pe data 1 mai 1912 l-au determinat să părăsească orașul, stabilindu-se la București. Artista Fanny a fost angajată la Teatrul Național, la intervenția lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare și reviste, fiind copleșit de greutăți materiale. Familia rămasă în Prislop îi cere ajutorul cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deși tatăl său lucra acum ca și cancelarist la un avocat. Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului a fost concediat). În Primul Război Mondial s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 12-13 mai 1917, fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraților). În primăvara anului 1918 a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova, locuind o vreme la Iași. În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcției Educației Poporului. A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde au fost scrise majoritatea cărților sale de atunci încolo. La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Național.
În luna ianuarie 1942 a luat parte la un turneu de conferințe despre cultura românească în multe orașe europene. În luna martie a călătorit la Zagreb și Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. La data de 27 ianuarie 1942 a fost decorat Ordinul “Coroana României”, în grad de Mare Cruce. La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat de un soldat care asigura un baraj. Iată câteva titluri din creația sa literară:
- Nuvele: Proștii, Catastrofa, Cuibul visurilor, Ițic, Ștrul dezertor
- Romane: Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraților, Jar, Amândoi, Ciuleandra, Adam și Eva
- Teatru: Cadrilul, Plicul, Apostolii
- Note de călătorie: Metropoles
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/01/monumente-ale-eroilor-buzoieni-orasul.html
-->
Răspunsuri