Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania este o organizatie umanitara membra a Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, auxiliara autoritatii publice si abilitata prin lege sa asigure asistenta umanitara in caz de dezastre si sa vina in sprijinul persoanelor vulnerabile. Deasupra am postat logo-ul Societății Naționale de Cruce Roșie și un Carnet de membru al Crucii Roșii de Tineret din R.P.R. acordat în data de 15 martie 1963, elevului Marta Eduard, de la Școala medie "Mihai Sadoveanu" din Iași.
Conform Legii nr. 139 din anul 1995 și Statutului sau, Crucea Rosie Romana este persoana juridica cu drept public, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial. Ea isi desfasoara activitatea cu caracter umanitar, ca organizatie de ajutor umanitar, auxiliara a autoritatilor publice. Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania se bucura de protectia si de sprijinul statului si are, in calitate de organizatie de utilitate publica, dreptul de a cere sprijinul tuturor autoritatilor publice, iar acestea au obligatia de a-l acorda. Crucea Rosie Romana asista persoanele vulnerabile in situatii de dezastre si de criza. Prin programele si activitatile sale in beneficiul societatii, contribuie la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica. Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876 - 1897, poza de mai jos.
La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Romania a devenit parte semnatara la prima Conventie de la Geneva din 1864 si a ratificat-o in 1874. Doi ani mai tarziu, la 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania si si-a inceput activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.
Principalele atributii ale Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania sunt;
- a) sa actioneze in caz de conflict armat, iar in timp de pace sa se pregateasca si sa actioneze, ca auxiliara a autoritatilor publice, in toate domeniile prevazute de Conventiile de la Geneva din 1949 si in favoarea tuturor celor aflati in suferinta, atat persoane civile, cat si militare;
b) sa contribuie la ameliorarea starii de sanatate, la prevenirea imbolnavirilor si la alinarea suferintelor prin programe de intrajutorare in beneficiul colectivitatii;
c) sa organizeze, la nivel national sau local, dupa caz, servicii de ajutoare de urgenta in favoarea victimelor dezastrelor, indiferent de cauzele si natura acestora;
d) sa recruteze, sa instruiasca si sa puna la dispozitie personalul necesar pentru realizarea misiunii sale;
e) sa promoveze participarea copiilor si a tinerilor la activitatile specifice;
f) sa autorizeze folosirea emblemei, pe timp de pace, conform legii;
g) sa organizeze si sa participe la actiuni internationale de ajutorare a victimelor, indiferent de cauzele si de natura dezastrelor;
h) sa faca cunoscut opiniei publice, in special copiilor si tineretului, actiunile sale, cat si pe cele ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, precum si Principiile fundamentale ale Crucii Rosii, idealurile pacii, respectului si intelegerii intre toti oamenii si toate popoarele;
i) sa incheie conventii de colaborare si sa alcatuiasca programe de actiune comune cu alte societati sau asociatii care desfasoara activitati umanitare, cu ministere si alte institutii de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, in vederea realizarii misiunii sale umanitare;
j) sa participe, pe baza programelor initiate de Ministerul Sanatatii, la recrutarea donatorilor de sange, la combaterea unor epidemii si la alte actiuni.
Exista sapte principii fundamentale ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In viziunea Crucii Rosii, un principiu este o regula de conduita obligatorie, bazata pe ratiune si pe experienta, care guverneaza activitatea tuturor componentelor Miscarii, in orice moment. Aceste principii unanim acceptate sunt: Umanitate; Impartialitate; Neutralitate; Independenta; Voluntariat; Unitate și Universalitate.
Miscarea Internationala de Crucea Rosie si Semiluna Rosie s-a nascut la initiativa unui om de afaceri elvetian, Henry Dunant (1828-1910) in anul 1859, dupa una dintre cele mai sangeroase batalii ale secolului, Batalia de la Solferino. Dunant a atras atentia lumii asupra necesitatii de a infiinta societati de ajutor si de a promova un acord international cu privire la ajutorarea ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc. Batalia de la Solferino a avut loc la data de 24 iunie 1859, in nordul Italiei, unde armatele Frantei si Austriei (peste 320 000 oameni) s-au luptat cu inversunare timp de 16 ore. In urma confruntarii, numarul mortilor si al ranitilor de pe campul de lupta a fost de 40 000. Batalia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm: cadavrele erau asezate unele peste altele, iar ranitii zaceau neingrijiti. Numarul chirurgilor era insuficient. Desi existau patru veterinari pentru a ingriji o mie de cai, era doar un doctor pentru acelasi numar de oameni si niciun doctor pentru fortele de artilerie. Henry Dunant venise pentru a-l intalni pe Napoleon III in interes de afaceri. El a fost martor al imaginii oribile de dupa batalie. Dezastrul umanitar rezultat din inclestarea beligerantilor l-a impresionat profund pe tanarul genovez. El a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, fara intrerupere, pentru a ingriji ranitii. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu totii frati) au deschis inimile voluntarilor, care au ingrijit deopotriva inamici si compatrioti.
Henry Dunant s-a intors in Elvetia, unde a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese martor la Solferino. Poate si pentru a-si scoate imaginile din minte, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa, in noiembrie 1862. Aceasta se numea „O amintire de la Solferino”. Principalul scop al lui Dunant era de a aduce in atentia lumii cruda realitate a razboiului. De aceea, a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar si liderilor militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor. Cartea a cunoscut un succes imediat si neasteptat, Dunant primind numeroase invitatii si devenind obiectul unui val de admiratie.Cartea propunea doua idei care s-au dovedit a avea o importanta cruciala:
- infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de razboi, alcatuita din voluntari;
- promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le, astfel, un statut neutru.
„O amintire de la Solferino” a avut o influenta foarte importanta. In mai putin de un an, ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala. Meritul lui Dunant a fost acela ca a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile razboiului. In acea perioada, la Geneva, exista Societatea pentru Bunastare Publica, al carei presedinte era avocatul Gustave Moynier. Acesta a fost adanc impresionat de „O amintire de la Solferino”. L-a invitat pe Dunant sa vina si sa vorbeasca despre cartea sa cu ceilalti membri ai societatii. Intalnirea a avut ca rezultat infiintarea unei comisii compusa din cinci membri. Alaturi de Dunant si Moynier, din comisie mai faceau parte generalul Guillaume Henri Dufour, dr. Louis Appia si dr. Theodore Maunoir. Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a autointitulat Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor care, in 1876, urma sa devina Comitetul International al Crucii Rosii.
In lunile care au urmat intrunirii Societatii pentru Bunastare Publica si infiintarii Comitetului International pentru Ajutorarea Ranitilor, cei cinci membri ai societatii s-au angajat intr-o activitate intensa, care, in octombrie 1863, a dus la organizarea unei conferinte internationale la Geneva – de fapt, o intrunire a expertilor din 16 tari. In timpul acestei conferinte, s-a adoptat o emblema distinctiva – o cruce rosie pe fond alb (reversul drapelului elvetian) – cu scopul de a identifica si, prin urmare, de a proteja voluntarii care acorda ajutor soldatilor raniti. Astfel, a luat fiinta, ca institutie, Crucea Rosie. La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863, prima idee a lui Dunant – de a infiinta o societate de voluntari in fiecare tara – a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au luat fiinta societatile din Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se numeau „comitete nationale” sau „societati de ajutorare”, dar, mai tarziu, au inceput sa fie cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.
La sfarsitul Primului Razboi Mondial, mari regiuni din Europa se aflau in haos: economia fusese distrusa, populatia era decimata de epidemii, un numar mare de refugiati si apatrizi isi cautau un loc pe continent. Razboiul a demonstrat clar nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism de experti. Henry P. Davidson, presedintele Comitetului pentru Razboi al Crucii Rosii Americane, a propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta), „federalizarea Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si alinarea suferintei”.
Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de catre Societatile de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Statele Unite la 5 mai 1919, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care avusesera mult de suferit in timpul celor patru ani de razboi. De asemenea, era destinata „sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce Rosie existente si sa promoveze crearea de noi societati”. O parte cruciala a activitatii Federatiei este de a oferi si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent a fost la Geneva. In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie in „Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie”.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/09/filatelie-societatea-de-cruce-rosie-din.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri