Prima proiecție cinematografică din România a avut loc pe 27 mai 1896 prin proiecția filmelor fraților Lumiere, ale editorialului L’independence roumanie. Primul film artistic românesc, Independența României, a fost proiectat în anul 1912, urmat cu titlul O noapte furtunoasă în anul 1943. O importantă dezvoltare a cinematografiei românești ia naștere după anii 1930, o dată cu subvenția de stat, însă producția de filme se dovedește a fi principalul obstacol pentru dezvoltarea cinematografiei. Colaborarea cu investitorii străini nu a fost întotdeauna favorabilă pentru români, însă putem aminti în această perioadă două filme semnificative ale cinematografiei din primele decenii ale acesteia: Independența României și O noapte furtunoasă. Primele filme din perioada stalinistă a demonstrat o slabă producere de film, majoritatea inspirându-se din cărți celebre, cum ar fi: Moara cu noroc, realizat în anul 1957; Pădurea spânzuraților, realizat în anul 1965, urmând a fi jucat pe scenele de teatru internaționale și naționale și bucurându-se de premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Cannes. Filmele de animație au avut un real success, câștigând Marele Preniu al Festivalului de la Cannes în 1957 cu filmul Scurtă istorie. Desigur, regizorul de film Sergiu Nicolaescu a devenit cunoscut cu ajutorul filmelor de toate genurile, atrăgând un număr imens de spectatori. După căderea comunismului, producătorii de film nu au fost mulțumiți din cauza crizei economice și fragmentarea subvențiilor de stat, astfel numărul filmelor lansate pe an au fost reduse în număr de zece. Regizorul Dan Pita a primit Trofeul Leul de aur la Festivalul de film de la Veneția în anul 1992. De asemenea, în această perioadă îi putem aminti pe Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu și Cristian Mungiu. Cu toții cunoaștem celebrele cinematografe din zilele noastre, printre care se număra IMAX, cât și ultima tehnologie, 4DX. Filmele din ziua de azi dispun de o calitate 2D, fiind reprezentată de filmele normale;3D și 4XD, însă tehnologia se dezvoltă într-un ritm alert și putem să ne lăsăm surprinși de ceea ce va urma. Instaurarea comunismului la putere a prins cinematografia românească într-un stadiu nu foarte dezvoltat, cu o tradiție firavă. Începând din anul 1938, Oficiul Național al Cinematografiei era singurul organism care se ocupa de acest sector, dar care, fiind în subordinea MApN, avea în vedere cu precădere producerea de jurnale de război și documentare. O singură realizare de reținut la capitolul film artistic, potrivit lucrării lui Bogdan Jitea: ecranizarea piesei O noapte furtunoasă, de I.L. Caragiale (1943). Apoi, în scenă au intrat comuniștii, care în 1948 au naționalizat industria cinematografică. A apărut în cadru și întreprinderea mixtă româno-sovietică aferentă, Sovromfilm, desființată în anul 1952 .Fără a mai pomeni alte comitete și comiții înființate în materie sar la partea esențială în ceea ce privește filmele, producerea lor efectivă. În acest scop, s-a decis construirea Centrului Cinematografic Buftea, pentru care s-a lucrat din 1951 pînă în 1959, după un proiect, firește, sovietic. Arhitectul Nicolae Lupu a avut la dispoziție o suprafață de 50 de hectare în localitatea Buftea pentru a construi ansamblul cinematografic, care ulterior a făcut istorie. Și nu-i de mirare. Iată cam cum se prezenta, pe scurt, situația la studiourile din Buftea, la începutul anilor ’70, conform memoriilor lui Constantin Pivniceriu, director general al Centrului atunci: patru platouri interioare insonorizate și un platou specializat pentru trucaje, echipate cu toate facilitățile tehnice, cel din urmă fiind amenajat cu un tunel ce permitea filmări prin transparență și cu un bazin pentru filmări subacvatice, studio de sunet ce cuprindea săli de montaj, săli de post-sincron și un auditoriu pentru înregistrarea muzicii, laborator de developare al materialelor filmate, toate acestea dotate cu aparaturi moderne, de înaltă tehnicitate. Decorurile și proiectoarele puteau fi montate și demontate automatizat, existau ateliere de construcție a decorurilor, de machiaj, de croitorie, de butaforie, o stație frigorifică și o recuzită imensă – vreo 35.000 de obiecte și aproximativ 50.000 de costume. Se adaugă și o bază hipică cu cai pursînge antrenați pentru filmări, o bază auto cu mașini de epocă și un velier cu pînze și motor. Plus vizita lui Kirk Douglas din 1966 și cea a lui Orson Welles din 1967.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/06/ro-m-on-150.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Vizualizări: 13
-->
Răspunsuri