De-a lungul existenţei sale ca organizaţie de masă a şcolarilor (1949-1989), Organizaţia Pionierilor a acordat o atenţie deosebită activităţilor în aer liber şi turistice. Această importanţă rezultă şi din faptul că până în 1966 (perioadă care se suprapune RPR-ului) Organizaţia nu a emis nicio insignă dedicată exclusiv sportului, în schimb a emis două pentru activităţi turistice: „Tânăr turist” şi „Micul turist” (a doua apare în trei variante).Pentru a le putea primi pionierii trebuiau să participe la drumeţii şi să aibă cunoştinţe de orientare turistică şi de acordare a primului ajutor medical. Pe lângă insignele menţionate anterior, au mai fost identificate alte două emise pentru a marca anumite evenimente, cel mai probabil organizate în cadrul competiţiei Expediţiile „Cutezătorii”. Insigna Micul turist a fost în uz aproximativ în intervalul 1951-1956. Ea este rotundă cu diametrul de 2,3 cm, fiind produsă din alamă cu email cald la IPMS Arad. Emitentul este Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor. În partea de jos este reprezentată o busolă albă (uşor ieşită în afară) cu cele patru puncte cardinale marcate. Acul este orientat pe direcţia NE-SV2 . Marginea exterioară este înconjurată de o bandă albă, care se încheie în partea superioară cu un steag tricolor. Pe banda albă este scris cu majuscule „MICUL TURIST”. În centru sunt reprezentaţi doi pionieri (băiat şi fată) pe un câmp verde, un lanţ de munţi de culori diferite şi o pădure de brazi în lateral. Sistemul de prindere constă într-o agrafă ataşată pe revers. Există şi o variantă cu culorile greşite: munţii au culoare albastră şi rucsacul purtat de băiat este gri.Insigna se acorda pionierilor şi şcolarilor din clasele V-VII şi elevilor din învăţământul mediu, care participau la concursul „Să ne cunoaştem ţinutul natal” la una din secţiunile3 : ştiinţele naturii şi geografia; istoria; limba, literatura şi folclorul (cântece, dansuri, proverbe, zicători, basme legende, obiecte de artă manuală – cusături, împletituri, sculpturi –, particularităţile de limbă ale locuitorilor, cu posibilitatea de a întocmi atlase lingvistice). Concursul se desfăşura pe durata întregului an şcolar, etapa I (pe şcoală) finalizându-se la sfârşitul trimestrului II, iar etapa a II-a (pe raion) la sfârşitul vacanţei de vară.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/05/orlamunde-germania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri