13515760088?profile=RESIZE_584x

Carol Davila, pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila (Charles Davilla) (născut 1828, Parma, Italia şi decedat 24 august 1884 în Bucureşti) a fost medic și farmacist român de origine franceză, cu studii în Germania şi Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Sosește în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar a stat până la sfârșitul vieții. A fost invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învățământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanțe, care s-a distins apoi în timpul Războiul de Independenţă. Modelează viața medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecții sanitare și cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câștigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la București, îi dă numele Elena Doamna, după soția lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape și Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol I, sub a cărui protecție își desăvârșește în cea mai mare măsură opera. Prima soție, Maria Marsille, fiică de medic francez (Alphonse Constant Marsille) și de boieroaică româncă, a trăit doar un an după căsătorie. Ea s-a stins din viață în martie 1860, la nașterea unui copil. Avea doar 24 de ani. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Goleștilor, o frumusețe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie 1862 se naște primul copil, Alexandru, viitorul scriitor și om de teatru. Vor urma două fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe și încă un băiat, Pia. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei, o adevărată parteneră de muncă și sacrificii. Încă de la sosire Carol Davila are mari probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe cheiul gârlei, Dâmbovița, tânărul face reumatism și, cu timpul, acesta duce la pareza unui braț pe care-l va ține adesea îndoit la spate. În 1865, după ce inspectează închisoarea de la Telega și consultă deopotrivă soldați și pușcăriași, face tifos. În timpul Războiului de Independenţă din 1877 face un antrax infecțios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgență, are o furunculoză generală și crize de sciatică care-l fac să umble în baston. Construiește, din aproape în aproape, un sistem medical care funcționează și organizează serviciul sanitar militar și civil. În 1855 înființează o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși fac demersuri pentru închiderea școlii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila o transformă curând în "Școala națională de medicină și farmacie". După 10 ani, în 1869 înființează Facultatea de Medicină. Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, fondează numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români,Monitorul medicalGazeta spitalelor), organizează conferințe medicale și ține prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava, înființează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale. În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale, participă la Expoziția universală de la Viena din anul 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și elevelor din școliile sale. La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului "străinului" față de noua lui țară și, la Camera Deputaților, se propune acordarea cetățeniei române. Totuși, faptul se împlinește abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare este pregătit din timp și sute de vieți sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește decorații și de la români și de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei :Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază și, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Școlii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului. La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în francmasonerie. Davila continuă să muncească cu și mai multă îndârjire, până la moarte, adică până la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului și încercă să formeze caracter și la elevii lui. Elevii săi sunt trimiși la marile facultăți din Europa și se întorc doctori în medicină. Devin profesori la facultatea înființată la București. "Ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți." spuneau foștii săi elevi. Pe cartea sa de vizită nu e scris decât un singur cuvânt: DAVILA. Este suficient pentru toată lumea. La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuşi a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central. Personalitate complexă, Carol Davila a fost perceput în mod diferit, uneori contradictoriu de către contemporani. Sabina Cantacuzino, care l-a cunoscut, scria despre el, cu buna sau rea intenţie: „Era un om plăcut, deștept, activ, bun organizator, dar ambițios și, se zicea, lingușitor. El fusese adus de Știrbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toți domnitorii: Cuza, Carol, ci cu fiecare ministru, lucru foarte rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neținându-se socoteală că era străin și avea un scop special în activitatea lui. Zicea că este fiul natural al lui Franz Lisut și al contesei d'Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menționat în nici o biografie a marelui muzicant. El ne spunea că numele îi vine de la un oraș în Spania (Avila). Era de o violență nespusă și martiriza strașnic, deși o iubea, pe biata lui nevastă. Când îl apucau nebuniile, răsturna masa cu tot serviciul, spărgând pahare, sticle, trântea ușile de tremura casa.” ?!?!?

13515760464?profile=RESIZE_584x

Ministerul Apararii Nationale este organul de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, prin care este condusa activitatea in domeniul apararii nationale, potrivit prevederilor legii si strategiei de securitate nationala, pentru garantarea suveranitatii, independentei si unitatii statului, integritatii teritoriale a tarii si democratiei constitutionale. Ministerul Apararii Nationale raspunde in fata Parlamentului, a Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru modul de aplicare a prevederilor Constitutiei, a celorlalte acte normative in vigoare, a hotarârilor Guvernului si ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, precum si ale tratatelor internationale la care România este parte, in domeniul sau de activitate. Sediul ministerului este situat în București, pe strada Izvor, la numărul 110. Deasupra am postat logo-ul şi clădirea instituţiei.

***

Prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21.08.1862, semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost instituit Corpul ofițerilor sanitari ai armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român. S-a constituit astfel, cu începere din anul 1862, un organism specializat menit să asigure păstrarea sănătății efectivelor armatei române. Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul și calitățile generalului de divizie medic dr. Carol Davila adus în țară de domnitorul Gheorghe Bibescu în anul 1852, care avea o împătrită responsabilitate: inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Școlii de Medicină (întemeietorul învățământului medico-militar și medical superior din țara noastră), inspector al administrației centrale sanitare și efor al spitalelor. Anul 1853 este esențial, prin venirea dr. Carol Davila, pentru medicina românească și mai ales pentru medicina militară. Profesionist, organizator, inițiator, într-un timp relativ scurt a sistematizat și organizat asistența medicală,  a organizat învățământul medical în etape succesive pornind de la Școala de mică chirurgie de la Spitalul Oștirii „Mihai Vodă” până la înființarea Facultății de Medicină, a înființat secția de medicină veterinară, serviciul de ambulanță. A gestionat epidemii de holeră, dezinterie, tuberculoză, febră tifoidă. 1900 este anul înființării Societății Științifice a Corpului Sanitar Militar Român și a Revistei Sanitare Militare. În iulie 1921, are loc primul Congres de Medicină și Farmacie Militare la Bruxelles, la care România participă cu un raport asupra organizării Serviciului Militar și a legăturii sale cu Crucea Roșie. Redau mai jos câteva repere calendaristice ale instituției medicale militare românești (denumiri succesive):

  • 6 iunie 1830 - Comitetul doftoricesccoordona atât activitatea serviciului sanitar civil cât și pe cea a serviciului sanitar militar, împreună cu Consiliul medical al țării;
  • 1845 – exista Serviciul Sanitar Ostășesc (la conducere în Muntenia - Johann Nepomuk Meyer, în Moldova - Iacob Czihak, Cristian Stanislau);
  • 1857 - Serviciul Sanitar Militar (la conducere avea un Inspector General, G-ral. Prof. Carol Davila);
  • 21 aug 1862 - Înaltul Decret Domnesc nr. 4629/21.08.1862, semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost instituit Corpul ofițerilor sanitari ai armatei, document considerat „actul de naștere” al medicinei militare românești;
  • 1883 - Secțiunea Sanitară;
  • 1889 -Direcția a IX-a sanitară la conducerea căreia se afla un medic, inspector general, cu titlul de Șef al serviciului sanitar al armatei și un medic inspector, general de brigadă;
  • 1892 - Direcția a VI-a sanitară;
  • 1922 - Inspectoratul General Sanitar al Armatei;
  • 1936 - Direcția sanitară;
  • Iunie 1900 ia ființă Societatea științifică a Corpului Sanitar Militar Român;
  • 15-20 iulie 1921 are loc primul Congres Internațional de Medicină și Farmacie Militară (Bruxelles);
  • 1939 - Inspectoratul General al Serviciului Sanitar Militar;
  • 1941 - Inspectoratul General Sanitar;
  • 1945 - Direcția Superioară Sanitară - Farmaceuticăformată prin contopirea Inspectoratului general sanitar al trupelor de uscat cu Inspectoratul sanitar al aeronauticii și marinei;
  • 1946 - Inspectoratul general sanitar al armatei;
  • 1 iulie 1947 - Direcția sanitară farmaceutică;
  • 1949 - Secretariatul general pentru înzestrarea și administrația armatei se reorganizează în Spatele Armatei, fără direcții, doar cu birouri și secții printre care și Secția sanitarăși Secția veterinară;
  • 15 iulie 1949 prin reorganizare, secțiile redevin Direcția Sanitară și Farmaceutică;
  • 1971 Direcția sanitară și Farmaceutică ia denumirea de Direcția Medicală;
  • 1990 - Inspectoratul General Medical;
  • 1993 - Direcția Medicală;
  • 1999 - Direcția Asistență Medicală;
  • 2004 - Direcția Medicală.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/04/ro-m-o-n-149.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

 

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->