13584917681?profile=RESIZE_400x

Scutelnici (în trecut, Meteleu) este o comună din județul Buzău, care include și satele: Arcanu, Brăgăreasa și Lipănescu, ce este situată într-o zonă de câmpie, la distanță de 50 km față de municipiul Buzău, 100 km față de București și 50 km față de orașul Urziceni. Comuna este traversată de șoseaua județeană DJ203I care o leagă de localitatea Grindu (Ialomița) către sud-vest, și de orașul Pogoanele către nord-vest. La recensământul din anul 2021 comuna număra 1979 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 2346 locuitori) dintre care: români – 88,78%, romi – 3,34% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Scutelnici astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,71% și restul – nedeclarată sau altă religie. Scutelnici este cel mai vechi sat al comunei fondat în anul 1825. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Câmpul a județului Buzău și număra 1250 locuitori (263 case). În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Pogoanele al regiunii Buzău și apoi (după 1952) în raionul Buzău al regiunii Ploiești. În 1968, comuna a fost rearondată județului Buzău – reînființat.

13584917297?profile=RESIZE_400x

Lângă biserica cu hramul “Înălţarea Domnului” din satul Brăgăreasa a fost ridicată, după anul 1990, o cruce de marmură, aşezată pe un soclu din ciment mozaicat, susţinut de un postament în trepte. Pe faţada soclului este fixată o placă cu următoarea inscripţie: “Această sfântă cruce e ridicată pentru eroii căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei şi pentru martirii revoluţiei căzuţi în decembrie în anul 1989, 1913-1919, 1941-1945. Ridicată de parohia Brăgăreasa. Veşnică recunoştinţă”. Nu sunt înscrise numele eroilor.

13584917858?profile=RESIZE_400x

În anul 1933, în satul Lipănescu, a fost ridicat “un măreţ monument” care a fost distrus mai târziu. Astăzi, în cimitirul satului  situat în apropierea bisericii cu hramul “Sfântul Nicolae”, se află o cruce aşezată pe un postament din piatră, pe faţa căreia este o inscripţie, greu lizibilă, care începe cu următoarele cuvinte: “În memoria soldatului…”. Alături de cruce se află statuia unui soldat al armatei române în ţinută de campanie. În apropiere se găsesc alte două cruci, decorate cu îngeri sculptaţi, în memoria unor eroi din Al Doilea Război Mondial.

13584917868?profile=RESIZE_400x

În centrul localităţii Scutelnici, în apropierea Primăriei şi bisericii cu haramul “Naşterea Maicii Domnului” , în mijlocul unui mic parc, se află un monument de formă piramidală, în trepte, dedicat eroilor din Primul Război Mondial. Un soldat din bronz ţine în mâini o armă şi o cunună a victoriei în luptă. Pe faţadă se găseşte inscripţia “Monumentul eroilor (căzuţi în) Războiu (l) mondial, recunoscut sângele nostru la voi(? !) pentru întemeierea României Mari de noi”, după care urmează numele eroilor. O altă inscripţie, de data aceasta clară şi logică, arată că este ridicat “Pentru iubiţii noştri români”.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/06/monumente-ale-eroilor-buzoieni-comuna.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->