Nu există date concrete legate de edificarea acestui așezământ de cultură, fiind vehiculate variante ce fac trimiteri la anii 1892, sau 1894, fără a fi aduse însă și documente probatorii pentru astfel de afirmații. O ilustrată din anul 1907, provenită din colecția personală a profesorului Oscar Scrabel, care prezintă o ipostază a clădirii pe axa nord-sud, are inserat în partea sa superioară un text din care se deduce „aniversarea a 25 de ani de la inaugurarea Uniunii Meseriasilor din Bistrița, respectiv 21 aprilie 1907. Evident, acest document are o deosebită importanță în datarea exactă a edificării acestui lăcaș de cultură, cu atât mai mult cu cât nu există alte informații demne de a fi luate în considerare. De la început imobilul a avut destinație culturală, dar și de petrecere a timpului liber în mod plăcut și eficient pentru cei aproximativ 18000 de orășeni cât avea Bistrița spre finele secolului al XIX-lea, între care majoritatea erau sași, apoi români, evrei și maghiari. În mod firesc, inițial, activitățile artistice au fost destul de timide, dar cu timpul, prin atragerea la activități culturale a intelectualilor orașului, acestea au căpătat mai mult profesionalism și acuratețe. Astfel într-un timp relativ scurt de la înființarea acestui lăcaș, în anul1898 este semnalată deja apariția unei orchestre filarmonice, într-o formulă relativ consistentă sub raport numeric, iar apoi în anul 1912 un document al vremii precizează susținerea de către această orchestră a unui spectacol cu Opera „Liliacul” de J. Strauss, în care alături de cântăreții autohtoni au fost prezenți și soliști ai Operei din Viena. Au existat formații de teatru în limbile germană, română și maghiară care au activat în cadrul acestei instituții de cultură. Sunt de reținut activitățile formațiilor artistice românești care conform unei invitații din anul 1907 avea următorul conținut: „Teatru, Concert, Petrecere cu joc”, invitație lansată cu ocazia Adunării Generale a Asociației pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român. Un alt program de sală, de dată ceva mai recentă enunța la modul lapidar: Azi miercuri 12 octombrie 1938 în sala Gewerbeverein din Bistrita … „De lemn Tanase”, fiind prezentat un spectacol extraordinar susținut de celebrul Constantin Tanase într-un spectacol de 2 acte și 52 de tablouri. În mod cert activitățile de la această instituție care a devenit un punct de atracție pentru cetățeni, au fost numeroase și diverse dar din păcate ele provin sporadic și fragmentat. Mai sunt încă vii în memoria unor bistrițeni în etate, seratele organizate, balurile și balurile mascate precum și celebrele kirmes-uri săsești organizate aici. Dupa nationalizarea din anul 1948 instituția poartă până în anul 1952 denumirea de Căminul Cultural „George Coșbuc”, iar după această dată Casa Raională de Cultură „George Coșbuc” Bistrița iar astăzi Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”. De atunci și până în prezent la această instituție s-au perindat generații de artiști amatori pe la diferitele formații artistice contribuind în mod esențial la ridicarea prestigiului culturii bistrițene în țara și în lume. Deși formațiile sunt constituite în marea lor majoritate din amatori, cei care le îndruma și coordona erau profesionisti, fapt care apropie valoarea acestora de cea a profesioniștilor. Formații între care „Cununa de pe Someș”, „Sincron”, „Appassionata”, „Alexandru Misiuga” sunt și au fost în lunga lor existență conduse de artiști profesioniști sau atestați ca atare, iar rezultatele acestora au fost remarcabile. În mod evident Centrului Cultural Municipal din municipiul Bistrița este în momentul de față centrul convergent al acțiunilor culturale la nivelul municipiului, dar și al județului, aici putând fi urmărite atât spectacole ale formațiilor proprii cât și spectacole ale unor instituții profesioniste din țară și străinatate. Clădirea amplasată pe șantul fortificației medievale în vecinatatea fostei Portițe a Broaștelor, ocupă o parcelă cu axul lung paralel cu zidul de incintă, denumirea de azi a amplasamentului fiind strada Berger Albert, la nr.10. Este o construcție pe trei niveluri (S+P+1) de plan dreptunghiular compact, realizată după planurile arhitectului vienez Paul Brang, cel care a caștigat și concursul pentru edificiul gimnaziului evanghelic, cu fațade pe toate laturile. Fațada principală situată pe latura de est, simetrică, are partea centrală într-un rezalit subliniat de frontonul triunghiular și scara de acces marginită de balustrada din fier sustinută de cate doi stâlpi de secțiune rectangulară. La nivelul parterului rezalitul are trei deschideri încheiate în partea superioară în arc semicircular, uși cu două canaturi și supralumină, cu tamplaria modernizată. Flancurile și intervalele dintre deschideri sunt marcate prin pilaștri canelați, cu capiteluri dorice. La nivelul etajului este amplasat un balcon cu balustrada din stâlpi și baluștri, spre care se deschide ușa flancată de ferestre tripartite de formă dreptunghiulară înaltă, deschiderile în alternanță cu pilaștri. Frontonul se înalță peste cornișa ritmată de panouri dreptunghiulare în alternanță cu modilioni profilați. În timpanul frontonului este amplasat un relief care reprezintă două personaje feminine care susțin un scut decorat cu volute și țin în mână un manunchi de ramuri. Axele laterale cu flancurile marcate prin lesene bosate au la nivelul soclului deschiderile dreptunghiulare ale subsolului. Parterul, delimitat de subsol printr-un brâu dublat de cel situat pe linia solbancului, are câte o fereastră cu partea superioară semicirculară marcate de bolțari și cheie de arc. Între parter și etaj este aplicată o bandă de tencuială de delimitare. Între aceasta și brâul de pe linia solbancului se interpune o bandă de chenare dreptunghiulare și de romburi. La etaj lateralele au câte trei ferestre înalte dreptunghiulare, intercalate de pilaștri canelați cu soclu în formă de diamant. Fațada vestică are și ea partea mediană într-un ușor rezalit, subliniat de un fronton treptat, decorat cu panouri dreptunghiulare și lucarne. La nivelul subsolului sunt practicate două deschideri care deservesc restaurantul Crama veche deschisă pe acest front. La nivelul parterului se reia dispoziția deschiderilor din fațada principală, cu trei ferestre ample cu partea superioară în semicerc, intercalate de pilaștri cu capiteluri dorice, în corpul central și câte o fereastră similare în axele retrase, laterale. Fațada este flancată de două turnuri octogonale, cu ferestre înguste, dreptunghiulare, pe laturile expuse, deasupra lor colțurile sunt decorate cu măști alegorice reprezentând artele, reunite prin ghirlande. Turnulețele au acoperiș independent în formă de bulb. Fațadele lungi de sud și nord se dezvoltă pe trei niveluri doar până la nivelul scenei. Fațada de sud are corpul etajat cu 9 axe continuat spre vest de alte patru axe cu demisol și parter. Segmentul etajat cu nouă axe este precedat de o terasă cu balustrade din fier, cu acoperișul sprijinit pe stâlpi de lemn cu două scări de acces. Corpul etajat are axele doi și opt într-un ușor rezalit. La parter deschiderile, încheiate în partea superioară în semicerc marcate cu bolțari și cheie de arc decorate cu măști, sunt delimitate prin pilaștri. Deasupra arcelor continuă antablamentul desfășurat în axele retrase ale fațadei principale, cu decor de panouri dreptunghiulare și rombice în alternanță. La etaj, în ax, ferestre bipartite și tripartite similare celor din fațada principală, intercalate de pilaștri. Sub cornișa profilată este dispusă o friză de console și panouri decorative. Axele doi și șapte sunt încoronate de frontoane triunghiulare întrerupte care evidențiază cele două edicule prismatice cu acoperiș în formă de bulb. Latura nordică are la nivelul soclului și parterului amplasate accese secundare, dar la nivelul etajului se păstrează dispoziția deschiderilor din fațada sudică, dar cu un decor mai discret. Subsolul clădirii cu accese pe laturile de nord și de vest au spațiile acoperite cu bolți cilindrice și bolțișoare pe șine metalice. Parterul este organizat în jurul sălii de spectacole, precedată pe vest de un vestibul din care o scară conduce la intrarea în sală și două scări laterale la etajul clădirii. Coridoare longitudinale flanchează la parter și etaj laturile sălii. Sala de spectacole are pereții ritmați de pilaștri cu capiteluri compozite și la etaj de balcoanele cu parapete decorate cu motive geometrice și vegetale, reluate și deasupra scenei. Acoperișul principal, mansardat este încoronat de un edicul prismatic masiv cu lucarne circulare, colțurile fiind marcate prin mici edicule cu acoperiș în formă de bulb.
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii.Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/06/schlagl-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri