Giurgiu, frumoasa așezare vlășceană ce dăinuie de veacuri pe malul stâng al Dunării, atestată documentar la 23 septembrie 1403 printr-un act ce poartă semnătura Marelui Voievod Mircea cel Batrân (1386-1418), își are rădăcinile mult mai adânc înfipte în istorie, după cum arată mărturiile scoase la iveală de oamenii de știință în domeniu, locurile acestea înscriindu-se printre cele în care s-a născut poporul român. În anul 1420 cetatea Giurgiu a fost cucerită de turci, fiind transformată în raia pentru patru sute de ani, cu excepția unor scurte perioade în care unii dintre domnitorii Țării Românesti, apărători ai creștinătății, reușesc să cucerească locurile acestea ce le aparțineau de drept. Istoria ne arată că până în anul 1829, an în care prin Tratatul de la Adrianopol raialele Turnu, Giurgiu și Brăila trec sub administrație românească, creștinilor din aceste teritorii nu li se îngăduia să-și construiască locașuri de cult deasupra solului și nici să aibă clopote la ele. Din această cauză, creștinii vor fi nevoiți să recurgă la construirea bisericilor îngropate sub pamânt. Asemenea locașuri de închinare au existat și la Giurgiu, căci în Cartografia bisericilor bucureștene pe anul 1810, publicată în revista „Biserica Ortodoxă Română”, se amintește și de „preotul Radu sin popa Ivan, hirotonisit preot de Vladica Cerveno chir Chiril, pe biserica din Giurgiu în anul 1802 August 25.” De asemenea, având grijă de locuitorii acestei cetăți, Tribunalul turcesc din Giurgiu aminteste într-o hotarâre a sa din anul 1806 despre reparațiile ce s-au făcut bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. O mărturie incontestabilă o găsim în textul unei inscripții cioplite în piatră, în limba română, scrisă cu caractere chirilice, păstrată astăzi în catedrala, care spune așa: „ Subt acest monument zidit / Jertfelnic bisericii vechi existând / La anul 1806 în pământ clădită / Cu hramul Adormirea Maicii Domnului slăvită / Sub oblăduire otomană fiind / Neîngăduit deasupra a fi zidită / La anul 1851 din nou s-a înființat / Sub acel hram înălțat / Și cea veche s-a stricat / Prin îndemnul Părintelui Protopop / Anume Drăgan Mirodat / Sub îngrijirea dumnealor / Manole Grabobici și Daniil Denea/ Epitropii acestei biserici / În a jertfelnicului mărire / Întru veșnica pomenire / Scriitor Dascălu Dumitru, an 1859.” Iată aici dovada existenței unui locaș de cult îngropat și actul nașterii unuia nou în care slujim astăzi, sau poate al unui înaintaș al acestuia. Lucrările de specialitate consemnează că biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Giurgiu a fost construită pe locul unde se vede astăzi, între anii 1840-1852. În decursul timpului ea a mai suferit câteva transformari majore. Planul bisericii este de tip bazilical, cu turle pe naos și pridvor, zidită din cărămidă arsă cu mortar de var, pe o temelie de piatră. Această piatră folosită la temelia bisericii a fost luată din zidurile cetății Giurgiu, dupa cum aflam dintr-o aprobare data de generalul Kiseleff în anul 1832. Construcție măreață, ce poartă în sine specificul arhitecturii bizantine, caracterizat de linii drepte și arce de cerc, cu ziduri groase, stâlpi pătrați, ferestre mari și turle cu calote sferice, având la vremea ridicării aerul specific epocii în care s-a născut, biserica zidită la jumatatea secolului al XIX-lea suferă unele transformări în prima jumătate a secolului al XX-lea. Astfel, într-o primă fază, dupa cum vedem în unele imagini din acea vreme și din mărturiile consemnate în Condica acestei biserici, portalul de la intrarea principală a fost înlocuit cu un portic mai mare ce se vede și astăzi. S-a continuat cu schimbarea acoperișului si a celor două turle vechi din lemn cu unele din beton armat. Tot acum se construiesc cele doua timpane pe laturile de nord și sud din dreptul turlei Pantocratorului și friza cu firide de sub cornișă în interior se înlocuiesc cafasul și amvonul, se pune parchet în altar și gresie în naos și în pronaos peste pardoseala de piatră. Se instaleaza o centrală proprie și calorifere. Apoi se va începe repictarea bisericii, datorită faptului că pictura veche era deteriorată. În anul 1930 se repară clopotnița și se construiește casa parohială. Înfățișarea pe care o are astăzi catedrala se datorează arhitectului Penescu si inginerului Ciulei din Bucuresti. Pictura inițială ce împodobea pereții vechii biserici a fost executată în ulei, în maniera școlii decadente de după Gh. Tăttărescu, de către pictorul Nicolae Pitaru. Pictura murală existentă astăzi, executată în tempera grasă, în stil neo-bizantin, a fost realizată de pictorul Nicolae Stoica între anii 1939-1959. Restaurarea acesteia s-a realizat între anii 1989-2005 de către Drejoi Ion, ucenic al lui Nicolae Stoica. Catapeteasma, realizată în stil baroc, cu pictura în ulei, datând din secolul al XIX-lea, este opera pictorului Nicolae Pitaru. Aceasta se desfașura la început pe toată lățimea bisericii, acoperind cele trei abside. Avea în componență douăsprezece icoane mari. Ea a suferit unele modificari în vara anului 1948, reducându-i-se dimensiunile la cele existente astăzi. Parohia Catedralei a avut un inventar foarte bogat de bunuri mobile și imobile ce s-au adunat în timp de la binecredincioșii creștini din țara și din străinătate – cum a fost, spre exemplu, cazul soției generalului rus Soymonov, care a donat icoana cu Sfânta Treime, în cinstea și spre pomenirea soțului ei și ai camarazilor acestuia căzuti pe câmpurile de luptă în timpul războiului ruso-turc. Locaș de cult și de cultura, catedrala are onoarea de a primi corurile vocale „Cântarea Dunării” și „Lyra” sub conducerea maeștrilor Anghel Bărbulescu și Victor Karpis, spre a înfrumuseța coloritul muzical al slujbelor. Titlul de catedrală și-l dobândește încă din vechime. Acest titlu a fost purtat cu vrednicie până la 9 aprilie 2006 când, prin instalarea primului episcop de Giurgiu în persoana Preasfintitului Dr. Ambrozie Meleacă, biserica parohialăă „Adormirea Maicii Domnului” devine Catedrala Episcopală în adevaratul sens al cuvântului. Sub arhipăstorirea Preasfințitului Ambrozie, Catedrala Episcopală intră într-un amplu proces de înfrumusețare, fiindu-i schimbată pardoseala cu plăci de granit, acoperișul este învelit cu tablă de cupru, este montată o moderă instalație de încălzire centrală, locașul este împodobit cu frumoase piese de mobilier sculptat, este amenejată o capelă mortuară, ferestrele sunt înlocuite cu unele noi de tip vitraliu. Sunt, desigur, în continuare o serie de proiecte care privesc Catedrala, proiecte care vor fi derulate în perioada imediat următoare. Savârsirea slujbelor din fiecare zi se face după tipicul mănăstiresc, Catedrala fiind un exemplu viu pentru slujirea liturgică a preoților din parohiile eparhiei.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/07/monede-euro-franceze-de-colectie-29.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri