A.R.P.I.A. - Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii - (inițial A.R.P.A. - Asociația Română pentru Propaganda Aviației) este un vector de promovarea valorilor şi tradiţiilor Aviaţiei Române, este un susţinător a imagini şi contribuţiei românilor la dezvoltarea aeronauticii naţionale şi europene, un promotor al culturii aeronautice. În scopul şi obiectivele A.R.P.I.A. sunt prevăzute, printre altele, preocupări privind orientarea profesională aviatică a tinerilor şi susţinerea ocupaţiilor conexe în proiectare, construcţie, testare, zbor, supraveghere şi siguranţă aeriană, în logistică şi asigurare aeroportuară. A.R.P.I.A. urmăreşte, realizarea în societate a unei stări de spririt, atitudini şi mentalităţi favorabile aviaţiei construcţiilor aeronautice naţionale, a aeroporturilor şi aerodromurilor, a învăţământului de aviaţie şi istoriei acesteia. A.R.P.I.A. reuneşte în rândurile sale, tineri şi vârstnici care sunt legaţi de activităţile aeronautice şi cosmonautice/astronautice prin pasiune, tradiţie şi atracţie profesională. A.R.P.I.A. promovează istoria şi interesele aeronautice ale României în Europa şi în lume. A.R.P.A. a fost o asociație a aviației române în perioada dintre cele două războaie mondiale. Încă de la înființare (anul 1926) asociația deținea o formație de 3 avioane de acrobație, pilotate de mari nume ale timpului precum; Mihail Pantazi, Petre Ivanovici și Max Manolescu, ulterior formația extinzându-se. Formația a folosit inițial avioane ICAR M23b, apoi avioane ICAR Universal Acrobatic, iar în final avioane Klemm KL 35b, adaptat. A.R.P.A. și-a finanțat activitățile și prin veniturile obținute prin organizarea unor mitinguri aeriene, doar între anii 1934 -1937 peste 150 de acțiuni în diferite orașe ale țării – București, Ploiesti, Brăila, Mizil etc, și zboruri de agrement cu pasageri.
***
Tecuci este un municipiu din județul Galați, al doilea oraș ca mărime al județului. Orașul este situat într-o zonă de câmpie, pe malul râului Bârlad,afluent al râului Siret și pe malul râului Tecucel, afluent al Bârladului. Este un oraș mijlociu, cu un comerț în continuă dezvoltare. Așezată la o răspântie de drumuri vechi comerciale, localitatea s-a dezvoltat în vatra unei așezări geto-dacice și apoi daco-romane. Este un important nod feroviar și rutier situat în sudul Podișului Moldovei, pe cursul râului Bârlad. Atestat încă din anul 1435, târgul Tecuci era un important centru de tranzit și de schimb pentru negustorii din țările de la nordul și de la vestul Moldovei, ca și pentru cei din regiunile limitrofe. La recensământul din anul 2011 municipiul Tecuci număra 34871 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,2%, romi – 4,3% și restul –necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Tecuci astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,62%, penticostali – 2,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale orașului: Biserica Sfântul Gheorghe, Muzeul Mixt, Statuia cercetașului, Monumentul eroilor ceferiști și Obeliscul din Cimitirul eroilor. Au trecut peste 580 de ani de la primul redactarea primului act care menționează localitatea Tecuci. Este vorba de o scrisoare adresată de Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, către Vladislav al-III-lea regele Poloniei. Iliaș Voievod îl înștiința pe monarhul polonez că s-a împăcat cu fratele său Ștefan, deoarece se aflau într-o permanentă gâlceavă, cedându-i acestuia teritorii din partea Sudică a Moldovei, printre care și Tecuciul. Acest prim document este urmat de un alt document, scris de Ștefan cel Mare, fiind vorba de negustori munteni care traversau partea sudică a Moldovei, trecând și prin Tecuci. În anul 1460 domnitorul Ștefan cel Mare le impunea acestora să plătească o taxă de zece zloți. La Tecuci în sec. XVI, mai precis în anul 1587, a avut loc ceremonialul nunți lui Vlad nepotul lui Petru Rareș. În 1624 în preajma Tecuciului la Movileni, a avut loc nunta lui Alexandru domnul Țării Românești fiul lui Mihnea cel Mare, eveniment la care a trimis un reprezentat de seamă din partea Curții Domnești, din partea boierimii și chiar un reprezentant din partea Regelui Poloniei. În cursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, Tecuciului i-au revenit diferite responsabilități determinate adesea de luptele între domni. De pildă într-un loc situat la 7 km S-E de Drăgănești, pe drumul mare care leagă Galațiul de Tecuci, avea să fie întâmpinat cu ostilitate în anul 1575 Alexandru Lăpușneanu, ce venea de la Istanbul cu 7000 de spahii și alți 3000 de oameni, o armată veritabilă care avea să treacă și prin orașul nostru. Cercetând prin diverse arhive și prin biblioteca Academiei Române am descoperit câteva lucruri mai puțin știute de tecuceni. În general în încercările de abordare a trecutului orașului, în lucrările cu caracter monografic, unele evenimente care s-au petrecut la nivel național, erau trecute ca fiind petrecute și la Tecuci. Am avut plăcuta surpriză să descopăr că pe teritoriul orașului și în împrejurimi, la începutul secolul XVII, într-un interval de 50 de ani, au avut loc patru bătălii:
- În august 1602 în preajma așezării s-a desfășurat bătălia între oastea formată din polonezi și tătari și cea formată din 4000 de oameni a lui Radu Vodă din Țara Românescă.
- Pe 24 ianuarie 1616, are loc bătălia între armata lui Alexandru Movilă, condusă de principele polon Horenski și cea formată din munteni a lui Ștefan al-II-lea Tomșa, care urmărea dobândirea tronului;
- În mai 1653 la Tecuci, hatmanul Timuș, ginerele lui Vasile Lupu conducând o armată formată din cazaci și moldoveni avea să înfrângă detașamentul valaho-moldovenesc condus de Gheorghe Ștefan, care lupta pentru redobândirea tronului țării;
- În 1655, aici se vor aduna oștirea lui Gheorghe Ștefan domnitorul Moldovei, care fuseseră chemate să intervină în înăbușirea răscoalei seiminilor din Muntenia
Etapele următoare din istoria Tecuciului aveau să fie marcate de invazia hoardelor tătare, așa cum a fost cazul invaziei din 1645 când orașul a ars din temelii. Războaiele ruso-turce, care au provocat nenumărate pagube așezării, determinând locuitorii să-și schimbă locul. Alexandru Papadopol-Calimah, în scrisoarea publicată în Convorbiri Literare amintește de faptul că tecuceni în astfel de situații limită erau nevoiți să plece, să părăsească localitatea, de obicei refugiindu-se în perimetrul Nicorești- Poiana-Buciumeni. Aceasta fiind cauza dezvoltării ulterioare a Nicoreștiului care la 1862 avea statutul de municipalitate. În secolul XIX, Tecuciul a devenit părtaș la diferite evenimente importante din istoria țării, încercând pe cât posibil să nu aibă o atitudine pasivă față de acestea. Mă refer la mișcarea unionistă, care a debutat în 1856 și s-a terminat la 1859. Tecuceni s-au implicat în timpul războiului de independență 1877-78, nu mă refer doar la contribuția militară a oștilor care au fost antrenate la Furceni, fiind cea mai mare tabără militară după cea de la București-Cotroceni. Trebuie să știm că mai mulți tecuceni, în frunte cu doi medici Constantin Petrașcu și Ioan Kopețki de origine poloneză, s-a ocupat de asigurarea unor condiții pentru răniți care erau aduși de pe linia frontului la Tecuci. Exista un comitet de ajutorare, care a reușit să creeze spații speciale, saloane speciale în spitalul din Tecuci. Însuși prefectul de atunci, Tacke Anastasiu a contribuit cu bani, dar s-a ocupat și de colectarea unor fonduri în vederea achiziționări de armament, atât de necesar soldaților. În secolul al XX-lea, implicarea tecucenilor nu a fost de loc lipsită de interes, tecuceni se înscriu în cartea de istorie a României cu cele mai înalte merite. Pe 16 august 1916, soldații regimentul 24 Infanterie Tecuci, au reușit pentru scurt timp să elibereze Brașovul, pentru ca pe 7/8 Octombrie să piară sub tirul mitralierelor germane un întreg pluton de soldați. Eșecului Armatei Române pe teritoriul Transilvaniei, i-au urmat și eșecul pe teritoriul Munteniei și Olteniei, care a condus la căderea Bucureștiului pe 6 Decembrie 1916. Oamenii s-au văzut nevoiți să-și părăsească casele și să plece în exod din cauza invadatorilor germani. Primul popas pe teritoriul Moldovei aveau să-l facă la Tecuci, localitate devenită un punct însemnat de sprijin pentru poporul român. La sfârșitul lunii decembrie 1916, populația Tecuciului aproape că se triplase. Aici locuiau circa 50000 de cetățeni, ca urmare venirii aici a atâtor refugiați. Toate clădirile din oraș, publice și private au fost transformate în spitale sau adăposturi, în semn de solidaritate cu cei care au fost supuși umilinței exodului forțat de cotropitori germani. Cei cinci cercetași găsiți în fântâna din Grădina Publică, unde încercaseră să se adăpostească pe timpul nopții au zdrobit inimile localnicilor de consternare și milă. Alți 100 de pribegi de 16 și 17 ani și-au găsit sfârșitul în februarie-martie 1917, mărind astfel dimensiunea gropii comune din cimitirul orașului. În primăvara și vara anului 1917, Tecuciul devenise un punct strategic de pregătirea contraofensivei, pe linia Mărăști-Mărășești-Oituz. Au urmat numeroase bombardamente asupra localității, în după-amiază zilei de 15 iulie 1917, gara fiind supusă unui tir neîntrerupt al artileriei germane, motiv pentru care clădirea a fost distrusă, garniturile de tren au sărit în aer, iar oameni care lucrau, personalul militar și muncitorii ceferiști au depus eforturi pentru a stopa incendiile. Aceștia au fost decorați cu Ordinul Coroana României și medalia Bărbăție și Credință. Pe străzile orașului desfundate de obuze și-au încrucișat pașii lor grăbiți Regele Ferdinand, Gen. C-tin Cristescu, Eremia Grigorescu, Henri Berthelot, precum și poetul basarabean Alexei Mateevici.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/12/cartofilie-judetul-dambovita-barajul-de.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri