George Coșbuc a fost un poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. S-a născut la data de 20 septembrie 1866 în satul Hordou, districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud, azi comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud și a decedat la data de 9 mai 1918 la București. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului năsăudean, din clasa a V-a. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la data de 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică primele poezii în paginile revistei Muza someșană (1882 - 1883). Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamnă se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la revista Tribuna din Sibiu (decembrie 1884). În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Începând cu anul 1887 este schemat de către Ion Slavici la Sibiu, la redacția ziarului Tribuna, unde lucrează ca redactor. Credincios ziarului în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București. Slavici va consemna cu entuziasm colaborarea cu Coșbuc: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare (1890). Spre anul 1889 Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi, printre care și cel al lui Coșbuc. La insistențele lui I. Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. După un timp demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire, lucrând concomitent un timp în redacția publicației Lumea ilustrată. În anul 1893, apare volumul Balade și idile (258 de pagini), editat de Socec. Despre acest volum în publicația Moftul roman (2 iunie 1893) Caragiale va consemna: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești - un volum de Balade și idile de George Coșbuc.” În anul 1894 editează în colaborare cu I.L. Caragiale și I. Slavici, revista Vatra. În anul 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru. În anul 1896 îi iese de sub tipar volumul Fire de tort. După dispariția Vetrei, Coșbuc va conduce împreună cu Vlahuță revista Semănătorul. La data de 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară, este numit în postul de referendar în Administrația Casei Artelor (1906). Alături de Alexandru Vlahuță și Mihail Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești. În anul 1915 îi moare singurul fiu într-un accident de automobile, lucru ce îl va marca cumplit pe scriitor. În anul 1916 a fost ales membru titular al Academiei Române. În motivația citită cu această ocazia Duiliu Zamfirescu spunea: „Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfințim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coșbuc a dat poporului român, în mai puțin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem ușile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii și sunt originale.” La data de 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui Coșbuc –Vulturul. „La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. "Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru ...” spunea Bogdan Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. George Coşbuc a murit la vârsta de 51 de ani, distrus de pierderea unicului său fiu. După ce Alexandru a pierit la 19 ani într-un accident cumplit de maşină, poetul a refuzat să mai mănânce şi s-a stins din viaţă, trei ani mai târziu.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/07/gryfino-polonia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri