Produsul de mai sus este o medalie realizată în amintirea înfrățirii municipiului Constanța cu orașul italian Sulmona. Această înfrățire s-a consfințit în data de 6 iunie 1968. Pe aversul acestei medalii este reprezentată Statuia poetului latin Ovidiu, din Constanța.
***
Prima dintre statuile ridicate la Constanța după ce Dobrogea a reîntregit teritoriului românesc, este cea care îl înfățișează pe marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î.e.n. – 17 e.n.). Statuia este amplasată în Piaţa Ovidiu în faţa Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.Ca o reacţie împotriva îndelungatei stăpîniri otomane asupra Dobrogei, care a înăbuşit timp de secole conştiinţa naţională, autorităţile şi intelectualii români din Constanţa accentuează imediat după obţinerea independenţei, ideea romanităţii acestui teritoriu. În această atmosferă de reviriment naţional, figura poetului Ovidiu apare ca un simbol al permanenţei româneşti peste veacuri. Dând expresie acestei stări de spirit, cel dintîi prefect al judeţului Constanţa, Remus N. Opreanu, a luat iniţiativa de a eterniza printr-un monument, amintirea poetului exilat la Tomis. Statuia a fost realizată în anul 1884 şi inaugurată la Constanţa în august 1887. Ziarul „Farul Constanţei” informa, în data de 12 februarie 1883, cum s-a organizat un bal cu tombolă „în folosul Ridicărei Statuei lui Ovidiu în acest oraşu. Sala din Hotel Englitera era plină de public la orele 10. Societatea Constanţei a respuns la apelul ce i s-a făcut, plină de dorinţă de a vedea oraşul înzestrat cu statua marelui poet latin”. Tot potrivit aceluiaşi cotidian, se anunţa că, în urma tombolei, s-au strâns 1841 lei. Cum fondurile n-au fost suficiente, în septembrie 1884, drumul statuii spre Constanţa este întrerupt la Cernavodă. Aici, staţionează pentru o scurtă vreme în magazia nr. 7 din port. Din splendorile Romei, via Tomis, Ovidiu ajunge să fie depozitat în vecinătatea unor saci cu lână nu tocmai parfumată... În august 1887, statuia este scoasă din magazia de la Cernavodă şi ia drumul către actualul amplasament. Delavrancea surprinde evenimentul amplasării statuii: „Sunt în aer discuţii pro şi contra lui Nasone. Vorbeşti de Ovidiu la baie, la hotel, pe bulevard, în bărbieriele turceşti, unde te duci să cumperi monede şi flori marine”. Ovidiu a fost pus pe soclu acolo unde-l ştim, marţi, 18 august 1887, dar într-o altă poziţie, cu faţa spre oraş, şi cu spatele la mare. După începerea lucrărilor pentru ridicarea Palatului comunal, în 1911, statuia este mutată în poziţia în care „şade, nefericit, şi astăzi”. Turnată în bronz, cu o înălţime de 2,60 metri, statuia îl înfăţişează pe Ovidiu într-o atitudine adânc meditativă. Poetul, îmbrăcat cu o togă care îi cade până la glezne, are capul aplecat şi sprijinit pe mâna dreaptă, în care înainte avea şi un „stillus“, iar în mâna stângă, îndoită la piept, ţine un „volumen“, simbol al unui manuscris. Statuia lui Ovidiu din Constanţa este opera sculptorului italian Ettore Ferrari, sculptor care a creat şi statuia lui Abraham Lincoln din New York, monumentul lui Garibaldi din Rovigo Italia, statuia lui Giordano Bruno din Roma şi statuia lui Ion Heliade-Rădulescu din Bucureşti. Soclul are o înălţime de 2,68 metri şi este făcut din piatră. Pe soclul statuii se află o placă de marmură albă inscripţionată cu epitaful inspirat din elegia „Dorinţele din urmă“ (Tristele III, 3, v. 73-76): HIC EGO QVI IACEO TENERORUM LVSOR AMORVM,/ INGENIO PERII NASO POETA MEO./ AT TIBI QVI TRANSIS, NE SIT GRAVE, QVISQVIS AMASTI/ DICERE. NASONIS MOLLITER OSSA CVBENT „Sub această piatră zace Ovidiu, cântăreţul/ Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent./ O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată/ Te roagă pentru dânsul: Să-i fie somnul lin!.“ Statuia a fost amplasată iniţial în zona veche a oraşului, în Piaţa Independenţei (numită după 1947 Piaţa Ovidiu), fiind orientată cu faţa spre centru. Aici a rămas până în toamna anului 1916.În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), Constanţa a fost ocupată de armatele germano-bulgare. Statuia lui Ovidiu a fost dărâmată de pe soclu de soldaţii bulgari care au încercat să o ducă în Bulgaria ca pradă de război. Numai intervenţia energică a a ofiţerilor germani a salvat-o. La ordinul generalului-locotenent Kurt von Unger, reprezentarea în bronz a poetului roman a fost repusă pe soclu, cu ajutorul unor schele din lemn, scripeţi şi scări. În anul 1921, în Piața Ovidiu este terminată construcția noului sediu al Primăriei, conceput într-un excepţional stil neoromânesc. Odată cu refacerea arhitecturală a pieței și mutarea zonei centrale în dreptul Primăriei, statuia, simbolul orașului și al latinității, este mutată la porțile administrației constănțene (astăzi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa). O replică a statuii lui Ovidiu a fost dezvelită în anul 1925, în oraşul de baştină al poetului, Sulmona (localitate situată în regiunea Abruzzo, la circa 140 kilometri spre est faţă de Roma), oraş înfrăţit cu Constanţa (iunie 1968).
Publius Ovidius Naso, faimosul poet al Romei, poate fi considerat primul VIP al Tomisului. Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie în anul 43 î.Hr., Ovidius a renunţat la cariera de magistrat care era pe placul părinţilor şi a început să scrie. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale. La 50 ani de viaţă, Ovidius se afla pe culmile gloriei şi soarta părea că-i surâde din plin. Pe plan sentimental îşi găsise împlinirea de când o cunoscuse pe Fabia, cea de-a treia soţie, care l-a făcut să uite amorurile frivole prin care trecuse. Alături de Fabia şi de fiica lor Perilla, Ovidius trăia o viaţă privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu. Poetul era fericit şi pentru că abia terminase Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale. Poemul încununa şirul scrierilor început cu „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“. Influenţa, faima şi statutul său nu l-au ajutat însă cu nimic. În anul 8 d.Hr., pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus semnează edictul de exilare a lui Ovidius. Conducătorul se dovedeşte totuşi de două ori generos: o dată pentru că îi cruţă viaţa şi încă o dată pentru că nu îi confiscă averea. Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele. Este îmbarcat pe o corabie şi părăseşte Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată. Geţii cei sălbatici l-au adoptat în cele din urmă pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă. Surghiunul pe aceste meleaguri îl inspiră să scrie „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor – consemnează cu regret Ion Adam, autorul valoroasei cărţi-document „Constanţa pitorească“ (1908). „Ovidius a fost poetul naţional al Daciei Pontice, primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, scrie în revista „Pontica“ Grigore Sălceanu, autorul constănţean al piesei de teatru „Ovidius“. Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa. Strategii consideră însă că Ovidius aflase despre un complot pe care împărăteasa Livia îl punea la cale cu fiul ei Tiberius, împotriva lui Octavian. Împăratul îşi îndepărtase toţi moştenitorii direcţi şi îl desemnase pe fiul său vitreg drept succesor la tron. Poetul încercase să îi atragă atenţia lui Octavian prin versurile sale, dar Livia, prima Augustă a romanilor, l-a pedepsit crunt. Nici Octavian, nici Tiberius nu avea să-l mai ierte pe Ovidius de asprul exil. Poetul moare neconsolat în anul 17 d.Hr., cu dorul nestins de Roma sa iubită. Mormântul lui Ovidius este astăzi unul dintre cele mai mari mistere ale Tomisului. În lipsa unui loc de pelerinaj, iubitorii poeziei vin să se roage la statuia din bronz, care veghează pe gânduri în piaţa care poartă numele poetului Ovidius.
***
Sulmona este un orășel din provincia L’Aquila, regiunea Abruzzo, Italia, ce la data de 30 aprilie 2008 numra de 25223 de locuitori. Aici s-a născut poetul latin. Locul de origine al lui Publius Ovidius Naso.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/07/de-pinte-belgia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri