Produsul medalistic de mai sus s-a realizat la Monetăria Statului în anul 2023 și el celebrează personalitatea lui Iuliu Maniu. Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai iluștri oameni politici din istoria României. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre. A fost un apărător devotat al democraţiei, împotrivindu-se tendințelor totalitare. S-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, iar din funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent a reuşit integrarea rapidă a administraţiei din Transilvania în cea a României reîntregite.Calitatea care l-a consacrat în prim planul scenei politice a fost moralitatea ireproşabilă, motiv pentru care era numit „sfinxul de la Bădăcin”. Iuliu Maniu a rămas în conştiinţa publică drept liderul permanent al opoziţiei, teren pe care nu a putut fi egalat. A dus o luptă neîncetată împotriva asupririi austro-ungare asupra Ardealului românesc, s-a manifestat ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, legionarismul, dictatura militară a lui Antonescu.şi sovietizarea ţării de către autorităţile comuniste. “Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam și adevăr.” – a spus cândva Iuliu Maniu. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție și prezintă următoarele caracteristici tehnice:
- Material – compoziție: Argint cu titlul de 999‰ și aliaj de cupru
- Forma: rotundă
- Diametru: 60 milimetri
- Greutate: 149 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj
- Calitate: patinată
- Tiraj fix: 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj
- Preț unitar de achiziție de la magazinele bucureștene ale monetăriei, inclusiv TVA: 1150 lei cea de argint și 465 lei cea din aliaj
Biografia lui Maniu a fost studiată în detaliu, fiind cunoscută celor pasionați de istorie. A fost lăudat ori criticat de istorici. Ca orice personalitate importantă generează controverse. Dacă părăsim însă domeniul istoriei savante, din perspectiva timpului prezent Iuliu Maniu poate fi evaluat ca o personalitate inspirațională, din cel puțin două motive. În primul rând, a luptat pentru apărarea intereselor românilor și a avut un rol importat în realizarea Marii Uniri. Nu a putut împiedica destrămarea României Mari în fatidicul an 1940, însă a acționat cu bună credință pentru reîntregirea țării. În al doilea rând, acum, când autoritarismul este din nou la modă, uitând lecțiile dureroase ale Secolului XX, Iuliu Maniu este un veritabil reper: a fost un democrat convins, iar rolul său în crearea imperfectei democrații interbelice românești a fost semnificativ. Ca orice om politic, a avut ezitări și calcule tactice eronate, însă Maniu, printr-o carieră politică de peste cinci decenii, a demonstrat că este un democrat veritabil. Pentru a argumenta calitatea lui Iuliu Maniu de personalitate inspirațională pentru societatea românească, sunt utile câteva considerații succinte asupra atitudinii sale politice în unele dintre cele mai tragice momente din istoria României. Caruselul geopolitic și militar al anilor 1938-1940 prin care așa-numitul „sistem Versailles” s-a prăbușit sub presiunea principalelor puteri revizioniste, Germania și Uniunea Sovietică, l-a găsit pe Iuliu Maniu izolat politic de către autocratul rege Carol al II-lea, dar tot mai preocupat de soarta țării. Și-a intensificat contactele cu reprezentanții Franței și Angliei și a tatonat, prin intermediari, și Berlinul, pentru a împiedica aducerea la putere a Mișcării Legionare de către Carol al II-lea. În fața raptului Basarabiei și Bucovinei de Nord Iuliu Maniu considera că România trebuia să reziste militar. În fața agresiunii sovietice, liderii politici tradiționali, „fosilele” cum le denumea Carol al II-lea, i s-au adresat acestuia cerându-i renunțarea la dictatură și constituirea unui guvern democratic. Oferta politică a fost refuzată, fiind urmată de abandonarea de către România a vechilor aliați și aruncarea oportunistă în brațele Germaniei naziste, în speranța care s-a dovedit deșartă a salvării granițelor și a domniei lui Carol al II-lea. Vestea Dictatului de la Viena l-a „umplut de lacrimi” pe Maniu, iar în 31 august 1940 le-a trimis lui Hitler și Mussolini o telegramă în care protesta „cu toată puterea sufletului” împotriva atribuirii către Ungaria a unei majorități de români. Mijloacele de a împiedica destrămarea României Mari, nu doar ale lui Maniu, ci chiar a puterilor democratice europene erau limitate. Prin urmare, Maniu și-a pus toate speranțele în britanici și americani, mizând pe victoria democrației împotriva regimurilor totalitare. Maniu era încredințat că puterea Germaniei naziste va fi nimicită în cele din urmă, deși chiar colaboratorii săi apropiați nu erau convinși de „realismul” Sfinxului de la Bădăcin, propunând reorientarea spre Berlin. Deși era îmbătrânit, Iuliu Maniu nu și-a pierdut vitalitatea, fiind motivat de idealul refacerii României Mari. Corneliu Coposu a fost însărcinat de Maniu să păstreze legăturile cu legațiile statelor democratice la București, fiind reticent față de inițierea oricăror contacte cu naziștii. Maniu considera just războiul lui Antonescu pentru redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord, însă a fost printre puținii oameni politici care s-au opus trecerii Nistrului de către Armata română, cerând la 18 iulie 1941 stoparea participării României la război, deoarece depășirea granițelor statului român reprezenta o „agresiune”. Antisemitismul regimului Antonescu era criticat, de asemenea, de Iuliu Maniu. Naziștii ar fi dorit arestarea lui Maniu, însă Ion Antonescu a refuzat o asemenea idee deoarece „și-ar fi ridicat țara în cap”. În anii 1942-1944 Iuliu Maniu era tot mai preocupat de viitorul României după încetarea războiului. A încercat să devină un interlocutor al britanicilor și americanilor, dorind să-i ocolească pe sovietici. Dar acest lucru nu mai era posibil, iar ideea unui guvern Maniu în exil, la Londra, nu era sprijinită de Winston Churchill, pentru a nu-i ostiliza pe sovietici. Din martie 1944 Maniu înțelege că nu se poate negocia ieșirea României din război fără a discuta cu sovieticii, implicit cu comuniștii din România. La 23 august 1944 România ieșea din războiul alături de Axă și se alătura Națiunilor Unite. Se despărțea de o putere totalitară, însă intra sub dominația alteia! Burton Y. Berry, reprezentantul Statelor Unite la București, transmitea în 15 ianuarie 1945: „Unicul partid cu cea mai puternică influență politică din țară este astăzi Partidul Național Țărănesc. Această poziție este, după cum se recunoaște, datorită locului pe care domnul Maniu îl ocupă în opiniile poporului român. Chiar opozanții lui îi admiră cu invidie integritatea, simplitatea și strania sa abilitate politică, care îl clasifică încă drept cea mai proeminentă figură politică din țară. Priza pe care el o are și acum la public s-a bazat pe fuziunea dintre concepția națională românească și cea a covârșitorului element țărănesc al țării”. Cu Armata Roșie pe teritoriul României, situația geopolitică a țării s-a schimbat radical. Durerea pierderii Basarabiei și a Bucovinei de Nord era atenuată doar de speranța redobândirii Transilvaniei. Maniu a adoptat cu prudență o tactică a rezistenței naționale în fața „eliberatorului sovietic”. Experimentatul om politic știa că, în pofida aversiunii sale personale față de ideile bolșevice, nu putea ignora factorul sovietic. Spera la o contrabalansare a puterii sovietice de către anglo-americani, iar pentru a atrage atenția asupra pericolului sovietizării a sprijinit ideea Grevei Regale (august 1945-ianuarie 1946). Maniu cerea, în esență, respectarea angajamentelor de la Ialta privind dreptul națiunilor est-europene de a-și decide singure destinul și organizarea de alegeri libere. Speranța lui Maniu era că anglo-americanii, informați asupra realităților din România, urmau să facă presiuni asupra lui Stalin. În realitate, între Marile Puteri a început să se instaleze pas cu pas logica sferelor de influență, iar România nu reprezenta un interes vital pentru anglo-americani. În contextul sovietizării și comunizării rapide a României, la 1 ianuarie 1946 Iuliu Maniu se întâlnește la București cu ambasadorul american la Moscova, Averell Harriman și cel britanic la Moscova, Archibald Clark Kerr, aflați în misiune pentru a rezolva criza politică generată de Greva Regală. Maniu le reproșează „abandonarea României”, încercând să obțină o confirmare privind intrarea în „zodia Ursului”. Liderii țărăniști au înțeles că au pierdut sprijinul occidental pentru a combate comunismul. Maniu nu s-a resemnat, a sperat că era o situație conjuncturală, așa cum a fost cea a supremației fascismului asupra Europei, încercând să găsească soluții pe termen lung. Trăia iluzia ca în relațiile cu Moscova poate pune bazele unei colaborări directe, în schimbul păstrării suveranității României. Alegerile din 19 noiembrie 1946 au reprezentat un mesaj lipsit de echivoc: prin falsificarea scrutinului sovieticii indicau dorința de sugrumare a partidelor democratice. Mai mult, prin faptul că Maniu s-a opus Tratatului de la Paris (februarie 1947), deoarece consacra pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, poziția lui era tot mai fragilă. Maniu este de acord ca liderii mai tineri ai PNȚ să plece în Occident pentru a desfășura campanii de informare privind situația „reală” din țară. Însă, la 14 iulie 1947 are loc înscenarea de la Tămădău, urmată de dizolvarea PNȚ și arestarea liderilor săi, în frunte cu Maniu. Cuplul de lideri Maniu-Mihalache este condamnat la temniță pe viață sub acuzația de „crimă de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare a ordinii constituționale, răzvrătire, insurecție armată.” A urmat detenția și decesul în întunecata temniță a Sighetului. A fost aruncat într-o groapă comună, din dorința unui regim de a șterge toate urmele unui patriot și democrat autentic. Printr-o stranie coincidență a istoriei, principalul său partener politic, Ion Mihalache, a murit tot în 5 februarie, în anul 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat. Sursa NET – Adevărul.ro – Florin Abraham
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/07/oppach-germania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri