Mangalia (în turcă Mankalya) este un municipiu (din anul 1995) în județul Constanța, situat pe litoralul Mării Negre, la 40 km sud de orașul Constanța și 14 km față de granița cu Bulgaria. În structura municipiului Mangalia sunt arondate și localitățile: Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, Saturn și Venus.Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia). Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea î.Hr.. Portul și jumătate din orașul din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie și schimbări de stăpâni, orașul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale perșilor, ale macedonenilor, ale dacilor sau romanilor. Cetatea, însă, este distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII - IX, din ea rămânând o simplă așezare de pescari. Situația însă se schimbă odată cu alipirea Dobrogei la România, în anul 1878. În perioada 1890-1892 localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca germanii dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (acasă în Reich). Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanța), cu vreo 3000 de locuitori permanenți în 1938, dar care devin peste 10000 vara. Orașul crește rapid mulțumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (azi, Aurora). După cel de-al doilea război mondial zonă militară de frontieră și turismul stagnează timp de zece ani. În anul 1954 este din nou deschis tuturor; începând din anul 1962 orașul intră în atenția guvernului, devenind un important centru turistic: în pădurea Comorova, de-a lungul mării, sunt construite cele șase stațiuni balneoclimaterice și de agrement Olimp, Neptun, Juoiter, Cap Aurora, Venus și Saturn, în timp ce vechiul și pitorescul oraș, tipic dobrogean, este în mare parte distrus și înlocuit prin construcții moderne, într-un stil funcțional care se poate găsi oriunde în lume. La recensământul din anul 2011 orașul număra 36364 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 82,4%, turci – 4,05%, tătari – 3,25% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională aproximativă a populației orașului, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 81,22%, musulmani – 7,52% și restul – nedeclarată sau altă etnie. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:
- Moscheea Esmahan Sultan
- Muzeul de arheologie Callatis
- Monumnetul eroilor
- Muzeul Marinei
- Mormântul creștin cu psalmi
- Herghelia Mangalia
- Rezervația naturală Hagieni
- Biserica Sfânta Mina
- Peștera Movile
- Pădurea Comorova
- Mormântul cu papirus
- Edificiul bizantin
- Cetatea Callatis
- Peștera Limanu
Aici sau născut: regizorul de film Gheorghe Vitanidis (1929 – 1994) și cântăreața “Inna”, pe numele real Elena-Alexandra Apostoleanu (născut[ 1986). Municipiul Mangalia, denumire veche - Callatis, este un important port maritim, mare șantier naval, centru turistic şi vestită localitate balneoclimaterică maritimă modernă, de renume internaţional. În cel ce-al doilea capitol al prezentării localității fac referire la istoria localității, informații preluate din net. Pe locul acestui oras la începutul secolului al IV-lea Î.Hr., cetatea era înconjurată de un zid de piatră pentru apărare, construit din blocuri mari de piatră cioplită, de formă paralelipipedică, prevăzut, din loc în loc, cu turnuri de apărare ieşite în exterior. În acea perioadă, Callatis era considerată cea mai mare dintre toate cetăţile pontice dobrogene. Din această perioadă, după un izvor literar, este atestată existenţa Portului Callatis, pe care istoricul grec Arian (Flavius Arrianus), în opera sa “Periplul Pontului Euxin”, îl numea ”o staţie” pentru corăbii, necesară comerţului maritim. Activitatea economică a portului a fost revitalizată de negustorii şi navigatorii genovezi, care aveau, aici, antrepozite de cereale. Din această perioadă, datează digul „genovez”, singurul dig cu orientare nord-est, destinat să protejeze incinta portului împotriva valurilor şi a furtunilor. Digul se află situat în partea de sud a Portului Turistic. Primul călător străin care, în secolul al XV-lea, ne dă informaţii despre localitatea numită „Pangalia” a fost cavalerul burgund Walerand de Wavrin, comandantul unei flote a armatei cruciaţilor, care, aflat pe Marea Neagră, într-o expediţie antiotomană, a participat la Bătălia de la Varna, din 10 noiembrie 1444. După dezastrul cruciaţilor, el rămâne, totuşi, în aşteptare, pe mare, în apropiere de Constantinopol. În primăvara lui 1445, la retragerea sa cu cele 8 galere, a trecut prin portul Pangalia. Informaţiile despre acest periplu în Marea Neagră au fost publicate de către unchiul său, cronicarul Jehan de Wavrin, în “Anchiennes Cronicques d’Engleterre”, în anul 1445. Aici, printre alte însemnări, a fost evocat şi trecutul legendar al vechii cetăţi Callatis, astfel:“A doua zi au plecat de acolo creştinii noştri şi având un vânt prielnic au ajuns la un port numit Pangalia, care era foarte ciudat. Se susţine că Penthesilea, regina Amazoanelor, a pus să-l clădească după ce Hercule şi Teseu au intrat pe furiş în acea împărăţie şi s-au luptat cu Hippolyte şi cu Melanippe. Portul este protejat de un dig puternic care înaintează, având o latură de 30 sau 40 de picioare (lăţimea peste 9 m); şi marea şi portul se află între dig şi ţărm, iar în vremurile de demult nimeni nu putea să pătrundă pe mare în ţara Amazoanelor, dacă nu pătrundea mai întâi în strâmtoarea dintre dig şi ţărm, ce cuprindea o întindere cam cât 20 leghe franceze (5,5 km). Dar acum acel dig este stricat şi dărâmat în multe locuri, aşa că adesea multe vase se zdrobesc acolo împinse de furtună; dar se mai vede încă bine starea de odinioară a digului şi a portului …” Învățatul și călătorul turc Evlia Celebi, începând din 1651, a vizitat ţinuturile Dobrogei. În „Note de călătorie” vol. 5, el informează: “Astăzi oraşul e înfloritor şi frumos. Sunt mulţi negustori care trăiesc în case solide. Printre lazi (negustori din Anatolia-Turcia), circulă şi o glumă în sensul că dacă cineva nu are posibilitatea să se ducă la Kaaba, ei îi spun: – Bre, ignorantule, du-te la Mankalia, care este Kaaba pribegilor şi a sărmanilor. Aşa de mult respectau lazii acest oraş.” (Kaaba – marea moschee de la Mecca, locul de pelerinaj al tuturor musulmanilor din întreaga lume) Despre port, tot el ne informează că: “În Antichitate, aici se afla un port mare cu două ieşiri. Şi astăzi se mai văd pe fundul mării, pietre din port, mari ca munţii“. În anul 762 diplomatul francez Charels de Peyssonnel, aflat în misiune spre Crimeea, trecând prin Dobrogea, a făcut următoarea descriere privind viaţa economică, a oraşului nostru: „Mangalia este un oraş mare, are un târg şi un număr mare de magazii de grâne; portul e destul de spaţios şi poate primi vase oricât de mari, însă este nesigur în timpul iernii. Importă mai puţine articole decât Varna, exportă: grâu, orz, secară, mei, brânză, struguri care sunt în mare abundenţă, însă nu sunt buni de mâncat, ei se întrebuinţează la facerea ţuicii”. În timpul războiului ruso-turc de la 1828, ofițerul francez Hector de Bearn, aflat în fruntea unei misiuni militare, a trecut şi prin Dobrogea. În însemnările sale, “Quelques souvenirs d’une Campagne en Turquie”, publicate la Paris, în 1828, face următoarele aprecieri:„Mangalia, un orăşel fără port, însă aşezat chiar pe malul mării. Aici am dat de apă destulă şi s-a hotărât o zi şi jumătate de repaus pentru trupe. Plaja era frumoasă, marea absolut calmă, s-a scăldat toată lumea, ca şi animalele de transport toate”.Pe la jumătatea secolului al XIX-lea marele peregrin agronom și revoluționar pașoptist Ion Ionescu de la Brad, la rugămintea lui Ion Ghica, pe atunci agent diplomatic la Înalta Poartă şi cu aprobarea marelui vizir Mustafa Reşid Paşa, a făcut o „excursie agricolă” în Dobrogea. Aici, a cercetat potenţialul economic al acestei provincii şi, în vara lui 1850, constată: “Oraşul Mangalia, capitala cazalei cu acelaşi nume, se găseşte pe ţărmul Mării Negre; el nu avea decât 80 de case locuite … în portul său, nu se fac decât afaceri fără importanţă; deşi recoltele erau abundente, activitatea portuară era redusă, încărcându-se abia 7 – 8 corăbii pe an. Despre digul portului, bătrânul Hagi Mehmet Aga povesteşte că a auzit de la bunicul său că avea o grosime aşa de mare, încât puteau să meargă pe el două căruţe alături. Acum se află de două picioare sub nivelul apei şi, când marea e liniştită, i se zăresc unele părţi”.În anul 1879, călătorul francez Baron d’Hogguer a publicat, la Bucureşti, sub auspiciile Academiei Române, una dintre primele monografii economice, intitulată “Renseignements sur la Dobroudja – Son etat actuel, ses ressources, et son avenir” „Informaţiuni asupra Dobrogei – Starea ei de astăzi. Resursele şi viitorul ei”), în care face următoarea descriere: “În timpul Genovezilor, oraşul Mangalia avea o mare importanţă comercială. Populaţia ei se urca atunci la 30000 locuitori. Portul său, mare şi bine construit, se învoia foarte bine cu corăbiile de mică greutate a acelor timpuri. În ultimii ani ai regimului turcesc, populaţiunea Mangaliei nu se compunea decât de aproape 2.000 suflete, mai toţi agricultori şi un prea mic număr de comercianţi.Cu toate că portul cel vechi al Genovezilor a dispărut mai cu totul, puţinele ruine ce au rămas servesc pănă astăzi de refugiul corăbiilor de mică încărcătură. De s-ar putea curăţi nisipul ce de secole s-a introdus în port şi dacă cu puţină cheltuială s-ar rezidi digul peste temeliile celui vechi, care se văd când apele sunt mici, vechiul port s-ar putea restabili precum a fost; cu toate acestea, însă nu prea ar fi de mare folos pentru comerţul Dobrogei…” În anul 1904, la București apare monografia ofițerului și geografului Marin Ionescu – Dobrogianu, intitulată “Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, în care se relatează: “Astăzi oraşul răsare din ruine, are câteva străzi curate şi case mari. Vechiul conac turcesc s-a prefăcut, din 1890, într-o măreaţă clădire încăpătoare pentru subprefectură şi judecătorie. Totuşi, oraşului îi trebuie mult ca să iasă din starea mizerabilă în care a zăcut în decursul veacului al XIX-lea. […] În timpul verii, oraşul este vizitat de câteva familii pentru băile de mare şi cele sulfuroase. Pretutindeni în Dobrogea, marea nu are plajă mai întinsă şi mai frumoasă ca la Mangalia, …”.Pentru dezvoltarea comerţului pe mare, după 1909, au început lucrările de reconstrucţie a Portului maritim, lucrări iniţiate în 1893. S-au refăcut digurile, prin înălţarea celor vechi, şi s-au amenajat debarcadere din lemn, pentru descărcarea şi încărcarea mărfurilor. Bazinul portuar era protejat de digul mare şi digul „genovez”, la ale căror capete se afla câte un mic far de tip catarg, iluminat, la început, cu lămpi de petrol (felinare). Un rol important l-a avut Ion Coman-Stoian (1874-1947), inginer de poduri şi şosele, cu studii în Elveţia, la Universitatea din Zürich şi primar al Mangaliei, între anii 1910-1912. Preotul Gheorghe Chiorpec nota despre Mangalia, în 1925, următoarele: “Oraşelul Mangalia este aşezat pe un mic promontoriu, prevăzut cu un mic bazin, port indiguit, având cea mai însemnată plajă pe litoralul Mării Negre…” În anul 1947, apare cartea lui Gala Galaction - „Mangalia - un jurnal de călătorie”, în care oraşul este descris ca un târg maritim modest: începută şi neisprăvită, două minarete şi o moară de vânt. Mai este “Profilul Mangaliei este elementar: o magazie, două-trei case cu etaj, o biserică şi un far minuscul, dar trebuie să ştii pe unde vine, ca să-l poţi distinge”. Cu ocazia înfiinţării noului Port militar, între Marea Neagră şi Lacul „Mangalia” s-a săpat şi dragat un Canal de navigaţie, peste care s-a construit şi primul Pod metalic rabatabil (rulant) din ţară, cu închidere şi deschidere automatizată. Această construcţie hidrotehnică de unire a celor două ape, importantă la acea vreme, s-a executat între 1952-1955. A fost începută de către Societatea Economică Româno-Sovietică (“SOVROM”) şi terminată de către Direcţia Generală a Serviciului Muncii (D.G.S.M.). Tot de atunci datează și actualul far, așa-zis genovez, datorat aceleiași societăți, dezafectat, mult mai târziu, după extinderea digului spre larg, lentila lui aflându-se expusă într-o sală din incinta „Muzeului Marinei” din Constanța! Pe cel mai înalt punct din Mangalia, aflat la altitudinea de 30 m, s-a construit, în 1957, farul maritim, cea mai înaltă construcţie a oraşului. Turnul farului, cu înălţimea de 41,6 m, are o bătaie şi vizibilitate de 22 mile marine (cca 40 km). Are, ca sursă de lumină, o lampă incandescentă (bec) de 120 V / 1000 W, alimentată la curent electric continuu. Amplificarea luminii este realizată cu ajutorul unor lentile plan-concave. Sclipirile se fac prin intermediul unui ecran rotativ, adică 2 sclipiri albe, cu o perioadă a luminii de 5,5 secunde. Pentru Serbările estivale organizate special de „Ziua Marinei Române”, între 1963 - 1966, la inițiativa viceamiralului inginer Grigore Marteș, s-a construit Amfiteatrul maritim, care, astăzi, îi poartă numele. Acest edificiu public este situat pe malul Mării, în acvatoriul Portului Turistic, mai precis, pe latura sudică a Digului de Nord și are o capacitate de 40000 locuri, după extindere. Construcţia amfiteatrului este de plan aproape semioval şi urmăreşte curbura digului portuar. Este format din gradene în cinci trepte, şase tribune cu locuri pentru spectatori şi o „arenă acvatică” formată de însăşi suprafaţa apei, care este protejată de valuri şi vânt. În ultimii ani aici au loc manifestările Festivalului „Callatis” Mangalia, în lunile iulie-august.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/07/monede-euro-germane-de-colectie-7.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri