10445296500?profile=RESIZE_584x

Nicolae Constantin Paulescu a fost un om de știință român, medic fiziolog și profesor la Facultatea de Medicină din București, care s-a născut în data de 11 noiembrie / 30 octombrie 1869 la București și a decedat la data de 19 iulie 1931 tot în București. El a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. Ca om politic, a fost adept al fascismului și al antisemitismului, devenind co-fondator al Ligii Apărării Național-Creștine și membru important al Mișcării legionare. Nicolae C. Paulescu urmează clasele elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888.Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum și pentru limbile străine, clasice și moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, obținând în anul 1897 titlul de Doctor în Medicină. A lucrat în spitalele pariziene „Hôtel-Dieu” și “Notre Dame du Perpétuel-Secours”. În anii 1897 – 1898 a urmat și cursurile de chimie biologie și fiziologie generală la Facultatea de Științe din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe. În anul 1901 obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația “Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii.” În anul 1900 se reîntoarce în țară și este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din București. Nicolae Paulescu a desfășurat o remarcabilă activitate de cercetare științifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliția nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morții subite ș.a. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”. Prof. univ. Constantin Ionescu-Târgoviște în articolul ”Despre știința lui Paulescu si neștiința altora” enumeră 20 de priorități medico-chirurgicale ale prof. Paulescu, între care:

  • Nicolae Paulescu demonstrează (contrar opiniilor unor autori ai timpului) că coagularea sângelui obținut din vena suprahepatică se face aproximativ în același timp cu coagularea sângelui obținut din vena portă sau din venele periferice;
  • Realizează, în colaborare cu Reynier, anastomoza mucoasei, cap-la-cap, a venelor, ureterului și coledocului.
  • Clasifică glandele vasculare în trei categorii și anume: a) glande de natură epitelială cu secreție exocrină și endocrină, exemplu ficatul și pancreasul; b) glande de natura epitelială cu secreție doar endocrină, exemplu tiroida și glandele suprarenale; c) glande de natura conjunctiv-limfatica care nu au canale excretorii, exemplu, splina, timusul sau ganglionii limfatici.
  • Elaborează un tratament pentru anevrisme în general și al anevrismului aortic în special, prin utilizarea injecțiilor cu colagen (gelatina) steril, introdus subcutanat.
  • Priorități în studiul funcției tiroidei și tulburările asociate acesteia.
  • Priorități în cercetarea „specificității celulara în cancere”, adică dezvoltarea cancerului din celulele țesutului în care acesta apare, infirmând astfel teoria „indiferenței celulare”, adică a caracterului nespecific al acestei maladii.

În anul 1990 Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române. În anul 1922 Paulescu a înființat, împreună cu Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov.Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acuzării lui Zelea Codreanu – 23 martie 1924. Pentru Paulescu, evreii erau păduchi care trebuiau eliminați de pe teritoriul țării. Nicolae Paulescu a fost membru în Senatul legionar. În anul 2005 după studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, organizația International Diabetes Federation a decis să renunțe la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui Paulescu la congresele organizației. În ciuda contribuțiilor sale în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este ignorat de școala de medicină și istoriografia științifică occidentală. 

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/03/minuni-ale-arhitecturii-lumii-50.html

ÎȚI MULȚUMESC!    

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->