Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul prezentat aici s-a folosit la Berăria “Carul cu bere” din incinta restaurantului cu același nume din municipiul București. El se folosea ca piesă-monedă de schimb-garanție de către consumatorii de bere. În momentul când comanda berea, pe lângă prețul propriu zis al berii, clientul mai dădea încă 10 bani primind la schimb acest jeton. În momentul returnării sticlei (halbei sau țapului) clientul preda și jetonul reprimindu-și cei 10 bani. Astfel se manifesta o grijă mai mare față de sticle, halbe sau țapii de bere, nemai fiind lăsate pe oriunde, sustrase sau sparte. RestaurantulCarul cu bere, din strada Stavropoleos 5, este unul dintre reperele consacrate ale Bucureştiului. Loc cunoscut, frecventat și apreciat nu doar de bucureşteni, ci şi de oameni din ţara întreagă şi de străini, Caru’ cu bere funcţionează fără întrerupere de aproape 120 de ani. Această continuitate, benefică oraşului şi clădirii deopotrivă, se datorează în primul rând proprietarului care a construit și, ulterior, extins clădirea ce adăpostește restaurantul. Istoria Carului cu bere este deci legată organic de povestea impresionantă a familiei Mircea, care a asigurat, prin diferiţi membri ai ei, locuirea permanentă în imobilul din strada Stavropoleos. Aceeaşi familie administrează imobilul și astăzi.
Frații Mircea (Ion, Gheorghe, Nicolae, Victor și Ignat) erau comercianți berari bine cunoscuți în Capitală la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, proprietari de localuri, inițial în Hanul Zlătari și Pasajul Macca-Villacrosse şi, mai târziu, pe strada Stavropoleos, Bulevardul Academiei, strada Carol, strada Constantin Mille și în Gara de Nord. Pentru Nicolae Mircea, cel care l-a construit și administrat începând din 1898-1899, restaurantul Caru’ cu bere a însemnat mai mult decât un simplu local. A fost pasiunea lui, afacerea și locuința familiei sale timp de mai bine de un secol. Nicolae Mircea cumpără în 1897 terenul din strada Stavropoleos nr. 5, obține autorizația de construcție în martie 1898 și inaugurează restaurantul în iunie 18991. Proiectul de arhitectură a fost realizat de arhitecții Ziegfried Kofszynski (1858-1932) şi Alois Pesch. Kofszynski concepe și o serie de elemente ale amenajării interioare – mobilier, lambriuri, picturi murale – executate de pictorii-zugravi Conrad Vollrath (Veleanu) și Wilhelm & Friederich Hugo. Imobilul se distinge în zona centrală comercială a orașului la începutul secolului trecut prin silueta fațadei de factură eclectică, de inspirație romantică germană, cu elemente neoclasice și neogotice. Restaurantul ocupa nivelul parterului, fiind compus dintr-o sală principală de dimensiuni mari, cu o organizare simetrică în raport cu axul intrării principale și o sală mică poziționată perpendicular, cu acces direct spre pivnițele destinate depozitării butoaielor de bere și vin. Ambele săli aveau acces spre curtea interioară, unde se aflau dependințele. Alături de restaurant, imobilul cuprindea locuințele și dependințele familiei și angajaților restaurantului, amenajate pe mai multe niveluri – entre-sol (mezanin, desfășurat doar pe suprafața ocupată la parter de sala mică a restaurantului), două etaje și o mansardă. Accesul la etajele 1 și 2 se făcea din strada Stavropoleos, printr-o scară elegantă, acoperită cu un luminator. O a doua scară, adiacentă celei principale, cu intrare și din holul acesteia și din curtea interioară, asigura accesul de serviciu către toate nivelurile (entre-sol, etajele 1 și 2 și mansardă) și era prevăzută pe cele două laturi ale clădirii către curte cu o cursivă care permitea accesul în toate spațiile anexe ale imobilului. Etajul 1 era ocupat de un singur apartament, cu birou, 2 saloane și dormitor către fațada principală, iar către curtea interioară erau orientate sufrageria, bucătăria și spațiile anexe. La etajul 2 erau amenajate două apartamente, ambele compuse din birou, salon, dormitor și sufragerie. La nivelul mansardei se aflau camere pentru angajații restaurantului și pentru servitori, precum şi spații anexe (spălătoria). Imobilul ocupă integral frontul spre strada Stavropoleos. Registrele verticale și orizontale ale fațadei reflectă fidel organizarea sa interioară. În plan vertical se distinge un amplu registru care corespunde la interior restaurantului și apartamentelor și un registru îngust reprezentând scara principală de acces la etaje. Ambele registre sunt ordonate simetric față de axul intrării și marcate prin accente verticale la nivelul acoperișului. În plan orizontal se conturează patru registre corespunzătoare fiecărui nivel al clădirii – parter, etaj 1 și 2 și mansardă, fiecare tratat diferit în ceea ce priveşte raportul plin-gol și tipul de elemente decorative.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/03/cegled-ungaria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri