Industria Sârmei Câmpia Turzii SA prescurtat ISCT, a fost fondată în anul 1920 iar astăzi mai are 240 de angajați. Cu 100 de ani de experienţă în producţia sârmelor trase, ISCT este unul din liderii producţiei de sârme trase şi zincate din Europa de Est. Sediul societății este situat pe Strada Laminoristilor, la nr. 145. Compania a fost înființată în 1920 pentru producerea de sârmă și cuie, fiind prima astfel de întreprindere din Transilvania. Prima dată, în 1921, au fost puse în funcțiune trăgătoria de oțel moale și fabrica de cuie iar în 1922 a fost pus în funcțiune laminorul de sârmă, primul de acest fel din România. În următorii ani profilul companiei s-a lărgit prin deschiderea unor noi unități de producție. Astfel, în 1924, s-a inaugurat secția de oțel moale, sârme subțiri până la 0,5 mm, cuie speciale și sârmă de cupru. În 1925 s-a inaugurat secția de oțel balot iar în 1926 secția de arcuri de mobilă. Tot în 1926 s-a pus în funcțiune secția de zincare a sârmelor și a sârmelor ghimpate. În 1928 a început construcția oțelăriei, trăgătoria de oțel tare, s-a mărit secția de zincare și s-a construit o centrală termoelectrică proprie. După aceasta au urmat noi investiții pentru extinderea societății. Astfel s-a dezvoltat trăgătoria de oțel tare, s-a asimilat fabricarea cuielor albastre și șpintecate precum și construcția unor secții noi: turnătoria și trăgătoria de metale neferoase, fabrica de cabluri electrice, cositoria de sârmă, zincatorul și fabrica de electrozi. Prin urmare, gama produselor uzinei este completată cu sârme de cupru, alamă și bronz, sârme de cusut, fier profilat, cabluri electrice și electrozi pentru sudură electrică. În 1941 s-a pus în funcțiune o instalație de producere a cuprului electrolitic pentru fabricarea cablurilor electrice iar în anul 1948 întreprinderea a fost naționalizată. Ulterior s-au extins capacitățile de producție prin construirea de secții noi și modernizarea celor existente. În 1968 s-a reconstruit laminorul pentru sârmă nr. 1 (pus în funcțiune în 1923) pentru obținerea colacilor din sârmă de diametru 6-14 mm și a sârmei laminate de cupru cu diametru de 8 mm. Astăzi societatea produce:

  • Sârmă tare mată de grosimi cuprinse între 0.6–6,5 mm
  • Sârmă pentru fibră metalică de grosime între 0.6 – 1.2 mm
  • Fibră metalică de grosime între 0.8 - 1.2 mm
  • Sârmă moale zincată la cald de grosime între 0.9 - 5 mm
  • Sârma tare zincată la cald de grosime între 1.8 - 5 mm

 

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/07/filatelie-100-de-ani-de-la-moartea-lui.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->