10999235081?profile=RESIZE_400x

Castelul Mocioni-Teleki este un edificiu cu statut de monument istoric, situat în centrul localității Căpâlnaș, comuna Birchiș, județul Arad, ce a aparținut familiei Mocioni, ultima membră a familiei căsătorindu-se cu un membru al familiei conților Teleki. Castelul a fost ridicat de către familia nobiliară de origine aromână Mocioni, proprietară a domeniului. Familia Mocioni, prin reprezentantul ei, Constantin Mocioni, un preot ortodox, pleacă din Macedonia stabilindu-se în Ungaria. Cei cinci fii ai sai fac comerț la Budapesta și strâng o avere consistentă. Doi dintre ei, Andrei și Mihai, sunt înnobilați de Împăratul Iosif al II-lea și sunt strămoșii celor două ramuri ale familiei: de Mocioni și de Foeni.

10999235284?profile=RESIZE_400x

În istoria comunei Căpâlnaș contează ramura lui Mihai de Mocioni. Fii săi au fost înnobilați de către Francisc I. În a treia generație a acestei ramuri, Mihai (1811-1890) se căsătorește, în 1836, cu verișoara sa, Ecaterina de Foeni, unificând cele două familii. Tatăl Ecaterinei, Ioan Mocioni de Foeni, cumpără în 1853 de la conții Zichy domeniul de 6000 iugăre de la Căpâlnaș cu suma de 260000 florini. Acolo s-au stabilit cei doi, domeniul ajungând în posesia familiei Mocioni. Cei doi soți vor ridica un palat în stil francez. Atât timp cât a trăit, Ecaterina a fost o figură dominantă a Căpâlnașului, sprijinind-ul pe fratele sau, Andrei, în susținerea tuturor manifestațiilor culturale românești din vremea sa, amenajând într-una din camerele castelului o farmacie, medicamentele fiind oferite țăranilor de pe domeniu.

10999235690?profile=RESIZE_400x

Astăzi, în castel funcționează un sanatoriu de psihiatrie, începând cu anul 1979. Castelul cu parter și etaj a fost construit după planurile arhitectului vienez Otto Wagner, fiind resturat în anul 1964. Fațada decorată cu patru coloane de piatră și capiteluri corintice având în cele trei spații câte o ușă considerabilă, iar deasupra lor câte o fereastră pătrată, este prevăzută deasupra în toată lungimea cu o coroniță artistic dantelată. Ușile comunică între salonul castelului și spațioasa terasă, la care accesul din exterior este asigurat de două trepte de marmură în formă de semicerc. Înconjurat de un parc spațios, castelul are în față statuia unui cerb. Călătorul englez Patrick Leigh Fermour, vizitând castelul a scris că aici exista o imensă bibliotecă dar și o importantă colecție de fluturi, contele Teleki fiind de altfel un entomolog pasionat.

10999236257?profile=RESIZE_400x

Căpâlnaș, alternativ Căpălnaș, în limba maghiară – Kapalnos, este un sat de 839 locuitori din comuna Bircchiș, județul Arad. Prima atestare documentară datează din anul 1569. Aici a fost o cetate cu val de pământ (földvar).

10999235894?profile=RESIZE_400x

Birchiș (în limba maghiară - Marosberkes, în limba germaă - Birkisch) este o comună din județul Arad care includ eși satele: Căpâlnaș, Ostrov și Virișmort. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1854 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2044 locuitori), dintre care: români – 87,48%, romi – 8,62% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei arădene Birchiș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 85,11%, penticostali -7,98%, baptiști – 2,8% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale comunei sunt: Biserica Ortodoxă și Castelul "Mocioni-Teleki" amble din satul Căpâlnaș.

10999236287?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/montaigu-vendee-franta.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Acest răspuns a fost șters.
Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->