Catedrala evanghelică din Sibiu este una dintre cele mai vechi și impresionante clădiri gotice din Transilvania. Forma actuală este cea de după renovarea din anul 1520, pe structura vechii bazilici romanice din secolul al XII-lea. În fața bisericii se găsește statuia episcopului Georg Daniel Teutsch (1817-1893), dezvelită în anul 1899. Interiorul bisericii este realizat în stil gotic, cu bolți arcuite și pietre funerare pe pereții din nord. Biserica se află situată în Piața Huet.
Clădirea este dominată de turnul pe 7 nivele, cu patru turnulețe pe colțul acoperișului, semn că orașul avea drept de condamnare (în latină ius gladii, literal „dreptul sabiei”). Cu o înălțime de aproximativ 74 metri, biserica se află pe locul al doilea în România, ca înălțime, după Biserica Evanghelică din Bistrița.
Corul catedralei este la balcon pe latura de sud și cuprinde o orgă în stil baroc realizată de un meșter slovac în anul 1671, care a înlocuit prima orgă adusă la Sibiu în anul 1585. În anul 1914 a fost instalată marea orgă a bisericii, cea mai mare orgă din sud-estul Europei, care în anul 1997 a fost complet renovată.
Biserica este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee (părți ale unor bolți susținute de stâlpi), flancat la nord de o sacristie (loc de păstrare a locurilor de cult), urmează spre vest un transept (naos transversal care taie în unghi drept naosul principal al bisericii), apoi nava centrală și cele două laterale; în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex (vestibul, pronaos) format, la rândul său, din trei nave. Biserica parohială evanghelică "Sf. Maria" din Sibiu face parte dintr-un complex de monumente istorice, care mai cuprinde casa parohială evanghelică și consistoriul districtual al bisericii.
Partea cea mai veche a edificiului, așa cum reiese și dintr-un document din anul 1371 era corul dar foarte probabil se definitivase și planul bazilical al bisericii, inclusiv transeptul.
Tot atunci începuse construcția turnului, ridicat doar până la înălțimea etajelor inferioare. În acel moment, biserica se prezenta ca o bazilică cu transept și sacristie, navele laterale având doar jumătate din lățimea navei principale.
După câteva decenii în care, din motive mai puțin cunoscute, activitatea de pe șantierul bisericii fusese întreruptă, după anul 1424 au fost reluate lucrările. În această etapă au fost înălțați pereții navei centrale cu 2,60 metri, iar navele laterale au fost lărgite. Traveele dreptunghiulare ale navei au primit bolți în cruce pe ogive, ca și cele ale colateralelor, unde au fost refolosite vechile chei de boltă.
În anul 1448 a început amplificarea spre vest a bisericii, prin construcția nartexului amintit mai sus, care a primit denumirea cunoscută azi - ferula. Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după anul 1474, când s-a hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală.
S-a supraînălțat astfel peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii zidului, s-a format o tribună laterală prevăzută cu boltă stelată. Tribuna a fost prelungită și deasupra navei sudice a ferulei, precum și deasupra transeptului, dar aici a fost apoi înlăturată. În anul 1494 a fost terminat turnul bisericii, supraînălțat cu încă două etaje.
Alte lucrări mai puțin ample au constat din construirea celor două pridvoare situate pe laturile de sud și nord, ambele adăpostind câte un portal cu ancadramente gotice gotice bogat profilate.
Deasupra portalului sudic a fost construită o capelă, iar în anul 1520 a fost ridicat turnulețul cu scara spiralată de pe aceeași fațadă, încheindu-se definitiv lucrările.
În anul 1867 biserica a devenit catedrală, după transferarea scaunului episcopatului luteran săsesc de la Biertan la Sibiu. În exterior rețin atenția cele două ancadramente de portal plasate în interiorul pridvoarelor de sud și nord. Portalul sudic este mai vechi, fiind executat în anul 1457.
În nord, pietrarul Nicolaus a terminat pridvorul în anul 1509, după modelul celui din sud. În nord-estul monumentului se află ușa de acces la sacristie, care deasupra cadrului cu baghete încrucișate are încastrat în zidărie un detaliu al unei uși în stil renascentist provenit foarte probabil din casa comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în anul 1595. Pe fațada din sud a corului, deasupra unei uși gotice, este încastrat un relief cu tema Rugăciunea pe Muntele Măslinilor.
Deși lucrarea a suportat intervenții ulterioare destul de radicale, se recunoaște scena în care Isus, într-un peisaj arid, stă îngenuncheat în fața potirului. În interior, în colaterala nordică, ogivele se sprijină pe console cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorată cu o mască umană. Pe cheile de boltă sunt reprezentați
Maria și Isus, apoi simbolurile evangheliștilor Luca și Marcu.
Pe peretele de nord al corului se află o frumoasă frescă reprezentând Răstignirea, încadrată de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de personaje biblice și istorice. Pictura bisericii este executată de pictorul Johannes de Rosenau în anul 1445, presupus a fi originar din Austria.
În mod cert, maniera sa de a picta poartă amprente specifice locului său de origine, iar din punct de vedere iconografic se pot sesiza și influențe italiene. Pictura a fost restaurată de pictorul restaurator Liviu Ciungan în anii 1989-1990. Deosebit de valoros și bogat este inventarul bisericii.
Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiți meșteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.
Deasupra orgii se poate observa si ochiul lui Horus, semn clar folosit de Masoni. Ferula a fost despărțită de corpul central al bisericii în anul 1853, pentru a fi un loc pentru ceremonii mai intime. În ferulă există o galerie de 67 de lespezi funerare, unice în România. Până spre mijlocul secolului al XVIII-lea, personalitățile marcante ale orașului erau îngropate în biserică.
Acest obicei a fost interzis în 1796, singura excepție fiind a baronului Samuel von Brukenthal. Tot în ferulă se mai păstrează vechiul amvon de piatră din anul 1520 realizat de Andreas Lapicida, o cristelniță de marmură din secolul al XVII-le, altarul de la Biserica fortificată din Dobârca, precum și alte obiecte bisericești.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/12/roma-italia.html
-->
Răspunsuri