Astăzi, așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca o fortăreață tipic medievală, biserica reprezintând o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin. La început, aici a fost o biserică de lemn apoi una de piatră construită pe la 1550 de logofătul Ioan Golia (Golăe) care sfârșește tragic fiind decapitat de Iancu Sasu Vodă, fiul lui Petru Rareș. În 1606 biserica este închinată mănăstirii Vatoped din muntele Athos care o duce la ruină. În anul 1650, domnitorul Vasile Lupu (1634 - 1653) începe reconstruirea bisericii folosind o echipă de meșteri italieni veniți din Polonia. Lucrările sunt terminate în 1660 de fiul său Ștefăniță Lupu Vodă (1659 - 1661).
În timpul lui Duca Vodă (1668 - 1672) se ridică turnurile rotunde de la colțurile incintei, ele adăugându-se turnului de la intrare, mai vechi. Pradă incendiilor din 1687, 1732, 1822 și afectată de un cutremur în 1738, mănăstirii i s-au făcut numeroase reparații. În anul 1687, mănăstirea era incendiată de oștile polone conduse de Ian Sobieski iar în 1711, Golia este vizitată de țarul Petru I al Rusiei, care apreciază frumusețea așezământului construit în "trei feluri de meșteșuguri: leșesc, grecesc și moschicesc (rusesc)". Aici are loc, în 1842, slujba de înmormântare a primului domn pământean, după domnitorii fanarioți, Ioan Sandu Sturdza, care este înmormântat la Biserica Bărboi din vecinătatea Mănăstirii Golia.
La 1870, incinta Golei găzduia o cazarmă pentru ca apoi, în 1911, să se facă modificări pentru a se aduce aici depozitele Arhivelor Statului. Turlele au fost la început în număr de 3, dar în timpul construcției s-au mai adăugat încă patru, ajungându-se la 7, model unicat, care poartă amprenta bisericilor moscovite. Inițial biserică de mir, Golia devenea așezământ monastic și intra sub control grecesc până la secularizarea din 1863. În perioada 1947-1992 a fost biserică parohială, pentru ca din 1992 să devină mănăstire misionară. În toamna anului 1992 era instalată la Golia o tipografie nouă, procurată din Elveția cu sprijinul unor organizaţii creştine occidentale. Editura Mitropoliei şi-a mutat apoi sediul aici, într-o clădire nouă, construită în anul 1997.
În primăvara anului 1998 şi-a început activitatea postul de radio Trinitas devenind astfel un important centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă. Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colțuri cu turle ridicate în anul 1667 și un turn-clopotniță refăcut la 1900. Zidurile de incintă au o înălțime de 9 metri și o grosime de peste 1 metru, cu un brâu de sprijin în interior, pe care cândva se patrula. Planul exterior este rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină pe epifaştri, de factură corintică, de peste 12 metri înălţime, ancoraţi într-o cornişă. Cornişa este depăşită de o compoziţie unică, acoperişul fiind străjuit de şapte turle, unicat ca model, dar diferenţiate între ele, ceea ce atestă, supoziţia că au fost realizate treptat, în etape diferite, influenţate şi de restaurări. Înălţimea totală a bisericii este de circa 30 de metri, lungimea de 30 de metri şi lăţimea de 13 metri.
Accesul spre biserică se realizează printr-un pridvor, în partea de apus, prevăzut cu două uşi laterale, spre nord şi sud. Interiorul este de factură bizantină, trilobat: pronaos, naos şi altar. Deasupra pridvorului se află cafasul, care lasă vederea să treacă spre pronaos pe sub arcade, impunătoare prin forma lor. Trecerea dinspre pronaos spre naos se realizează printre două coloane puternice, de asemenea cu arcade pe trei spaţii, formate împreună cu zidurile laterale, iar la partea superioară apare un zid despărţitor, amintind vechiul stil. În partea de început, naosul cuprinde un spaţiu, specific unei camere tombale, dat fără o destinaţie ulterioară în acest sens, mormintele, cu personalităţi mai de seamă, fiind poziţionate în pronaos. În a doua sa parte naosul se lărgeşte făcând loc celor două abside, care dau forma de cruce, tipic ortodoxă, pentru Exteriorul Bisericii "Inaltarea Domnului" tradeaza influenta Renasterii tarzii, prin intermediul Galitiei: edificiu de tip clasic, din blocuri de piatra fatuita, strajuit de pilastri corintici (cu capiteluri in frunza de acant) si cornisa in stil baroc sustinuta de console.
Acoperisul este o aglomerare de turle, turele si cupole dispuse in linie si sustinute de arcaturi etajate (kokosniki). Cu baza octogonala, turlele prezinta inovatii ornamentale, cu decoratie munteana si motive orientale ce reflecta mai mult "o profunzime tarigradeana". Interiorul, traditional moldovenesc, contrasteaza cu fatadele clasice, repetand impartirea de la Trei Ierarhi, dar cu absidele laterale "inecate" in zid, cu un cafas in tinda, unic in Moldova sec. al XVII-lea si cu bogate chenare orientale in jurul celor doua usi ale bisericii. Printre obiectele de pret se remarca policandrul aflat in pronaos si patru sfesnice in fata altarului, donatii ale lui Vasile Lupu. Usile de acces spre pridvor si spre pronaos sunt inconjurate de o frumoasa sculptura in marmura, cu stema Moldovei in partea superioara a portalului. Turnul clopotniță ar data din vremea lui Ieremia Movilă. Pe la 1650 Paul de Alep spunea că turnul "nu are pereche în toate aceste țări prin înălțime, lărgime și măreție". În 1855, prin voința egumenului Meletie, arhitectul Brandel înalță turnul-clopotniţă cu 20 metri, însă asta duce la fisurarea turnului. În anul 1899 se pune problema dărâmării lui însă la intervenția regelui Carol I, arhitectul Nicolae Gabrielescu îl readuce în 1900 la dimensiunea originară. Cu acea ocazie, se construia și scara în spirală, cu 83 de trepte.
Turnul mănăstirii a servit drept închisoare ocazională pe la 1705 apoi ca loc de adăpost în timpul ciumei din 1819 dar și în vremea asediului intreprins în 1821 de trupele lui Alexandru Ipsilanti. În 1859 se înființează aici un post de pompieri în turnul Goliei care prelua sarcina de a supraveghea orașul de la clopotarii din turnul bisericii Trei Ierarhi. Astăzi, pentru a vizita turnul, se urca 120 de trepte unde puteți vizita camera clopotelor și terasa superioară de unde se poate contempla "orașul celor șapte coline". Cu baza pătrată de 5 metri pe laturi, un parter, două caturi boltite, o încăpere a clopotelor, o galerie superioară şi terase, turnul este unul dintre simbolurile Iaşiului. În partea de vest a ansamblului se păstrează încă din anul 1750 prima casă de apă din Iași, cu fântână turcească în exterior construită după ce în 1766, domnitorul Grigore Ghica dă ordin de a se capta izvoare din jurul Iaşilor, și cu ajutorul unor conducte de ceramică se aduce apă în mănăstire.
În casa de apă există un filtru din care apa se vărsă într-un bazin, printr-o gură mare de leu, iar de acolo în rezervorul din fața cișmelei, de unde se distribuia în oraș. Acum casa de apa este transformata în casă de bilete. Cișmeaua se află în stânga intrării în incinta mănăstirii datând de pe vremea domnitorului Alexandru Moruzi. A fost renovată în 1803 și în 1823. Are decorații sculptate, geometrice şi vegetale care combină elemente de baroc oriental şi de artă neoclasică specifică începutului de secol XIX. Apa curgea într-un mic bazin de piatră în formă de scoică. Boierii opreau trăsurile la cișmea mai ales în zilelor de vară. Aici se adunau și oamenii de rând din medeanul (piața de alimente), aflat cam peste drum, alături de vestitul han cu salcâmi Cucu ce a fost demolat prin 1981. Aici exista și un fel de scenă, ridicată pe nouă butoaie unde cântau artişti şi lăutari spre desfătarea poporului spectator. Hramul mănăstirii este „Înălţarea Domnului”. Mănăstirea reprezintă astăzi un important centru cultural, adăpostind Centrul Cultural Misionar Doxologia al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum şi o atracţie turistică din Iași.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/info-numis-mondo-63.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri